Menu
RSS
Mulțumim pentru calificare Oțelule!!!

Mulțumim pentru calificare Oțelule!…

Cea de-a doua semifinală ...

(Și) la Corod ajunge sprijinul financiar pentru prevenirea abandonului școlar

(Și) la Corod ajunge sprijinul fina…

Liceul Tehnologic Nr.1 Co...

ITM Galați, controale la brutării din județ

ITM Galați, controale la brutării d…

În perioada 9-12 aprilie,...

Ciolacu: Extinderea şi modernizarea Aeroportului Otopeni, a infrastructurii portuare şi feroviare, investiţiile în energia verde şi în procesare alimentară sunt obiectivele strategice ale parteneriatului comercial cu EAU

Ciolacu: Extinderea şi modernizarea…

Premierul Marcel Ciolacu ...

Florin Nini, antrenor CSM Galaţi: „A fost cel mai greu sezon, din toate punctele de vedere, din întreaga mea carieră. Ne dorim să încheiem cât mai bine”

Florin Nini, antrenor CSM Galaţi: „…

Episodul 4 al duelului CS...

Voleibalistele de la CSU Galaţi îşi joacă până la capăt şansele la promovare

Voleibalistele de la CSU Galaţi îşi…

Sala sporturilor „Iftimie...

Consiliul Județean Galați construiește o nouă clădire pentru Policlinica Spitalului „Anton Cincu” din Tecuci

Consiliul Județean Galați construie…

În cadrul unei ședințe ex...

Percheziții ale Parchetului European, la Galați: fraudă de 1,7 milioane de euro

Percheziții ale Parchetului Europea…

Parchetul European (EPPO)...

Premierul Ciolacu: Nu putem nega riscul ca radicalizarea să devină un fenomen în creştere şi în România

Premierul Ciolacu: Nu putem nega ri…

Premierul Marcel Ciolacu ...

LUTETIAN, a IV-a ediție

LUTETIAN, a IV-a ediție

Consiliul Elevilor Liceul...

Prev Next

Joi, 08 Iulie 2021 - Regional Press

Criză sanitară pentru bolnavii de cancer din România

”Experimentele administrative” operate de șefii Sănătății. în ultimul an, conduc, inevitabil, la dezastru și mari complicații în viața pacienților.

1.800 de bolnavi de cancer nu au tratament. De data asta lipsește Vesanoidul, un medicament folosit pentru cancerul de sânge și scapă cine poate, adică cine își poate cumpăra din străinătate.

„Un pacient poate necesita cam opt tablete pe zi. Un tub de 570 de euro, de 100 de medicamente, îi folosește, nici o lună nu îi ajunge. Nu mulți își pot permite să își cumpere de pe piața europeană acest medicament”, a spus Cezar Irimia, președintele Asociației Bolnavilor de Cancer.

Este a doua oară anul acesta când Vesanoidul lipsește. Prima oară a lipsit în februarie, în iunie a fost din nou pauză pe stoc și de atunci nu s-a rezolvat criza. Este un medicament dintre cele pentru nevoi speciale, care sunt aduse în țară doar prin Unifarm.

„Aceste autorizații de nevoi speciale au fost mai ales atribuite companiei Unifarm. Și acolo vrem un pic să liberalizăm și să lăsăm și alți distribuitori, pentru a nu mai depinde de un singur distribuitor, atunci când vorbim de aceste autorizații de nevoi speciale”, a declarat Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății.

Schimbările, din păcate, nu vin destul de repede pentru o parte dintre bolnavi, care au nevoie de soluții urgente.

„Cu siguranță se vor mai rezolva o parte din probleme, dar ce facem până atunci? Până la liberalizare, până la promisiuni, până la acte normative, până la ordin de ministru sau, mă rog, ordonanțe de urgență. Ce facem până atunci, pentru că pacineții pot muri de pe o zi pe altă?”, a spus Cezar Irimia.

Citeşte mai departe ...

Doi boxeri de la CSM Dunărea Galaţi creditaţi cu şanse la medalii la Europene

  • Publicat în Sport

La Tbilisi continuă Campionatul European de box pentru juniori. Ziua a patra a fost una nefavorabilă pentru delegaţia tricoloră. Singura veste bună a venit din partea gălăţeanului Albert Irimescu, sportiv legitimat la CSM Dunărea, unde este antrenat de Costel Burlacu, care la categoria 60 kg, l-a învins pe Renats Savros (Letonia) şi s-a calificat în sferturile de finală unde va juca cu medalia de bronz pe masă. În aceeaşi postură se va afla şi cel de-al doilea gălăţean prezent la Europene, Daniel Irofte, calificat la categoria 46 kg. Au părăsit competiţia Florin Ioniţă (+80 kg), Marin Ionuţ (66 kg), Ilie Bratu (70 kg) şi Rareş Stoiculescu (75 kg). Antrenorii lotului masculin al României sunt: Dorel Simion, Ilie Captari, Valentin Anghel şi Ionuţ Gheorghe. Miercuri au intrat în focuri fetele. Trei pugiliste tricolore şi-au asigurat medalii după ce s-au calificat în semifinale. Alexandra Bercea avea deja asigurată o medalie, având în vedere că la cat. +80 kg sunt doar patru sportive înscrise, ea urmând să boxeze vineri cu Dilan Balakkiz (Turcia) în semifinale. La cat. 52 kg, Ana Maria Romanţov a câştigat în faţa ucrainencei Anghelina Lahno (5-0), la puncte. Andra Sebe s-a impus prin KO tehnic în prima repriză în faţa sportivei lituaniene Guste Grigalaityte în sferturile cat. 60 kg. În semifinale s-a calificat şi Amalia Niţă, la cat. 63 kg, după o victorie la puncte (3-2) în faţa rusoaicei Kristina Galnîkina.

Citeşte mai departe ...

Tragedie la Ivești. Un copil de 2 ani, mort în condiții suspecte

Un copil de 2 ani a murit în condiții suspecte. Tragedia a avut loc joi în localitatea Ivești, din județul Galați.

Copilul a fost găsit de echipajele medicale în stare de inconștiență. Cadrele medicale au făcut manevre de resuscitare, însă fără răspuns.

„O fetiță de 2 ani a fost preluată de un echipaj de al nostru de la Ambulanță. A fost găsită în stop cardiac, deși inițial părinții ar fi spus că s-a înecat cu ceva. La fața locului a ajuns și un echipaj SMURD cu medic. S-au efectuat manevre de resuscitare timp de zeci de minute, însă fără răspuns. Nu a fost găsit niciun corp străin. Nici de personalul nostru, nici de cei de la SMURD”, a declarat Mihai Polinschi, directorul medical al SAJ Galați.

Citeşte mai departe ...

Prima ediție a Galei Excelenței în Educație

Ȋn contextul pandemic actual, în care școala și-a mutat activitatea în mediul online, iar actul educațional a fost pus la încercare atât pentru elevi, cât și pentru profesori, Asociația Gloria Education și Primăria Municipiului Galați și-au propus să pună în lumină eforturile celor care au reușit chiar și în aceste condiții să facă performanță.  

Astfel, în luna iulie, Asociația Gloria Education și Primăria Municipiului Galați vor organiza prima ediție a Galei Excelenței în Educație, un eveniment prin care este premiată performanța, este impulsionată competiția și, nu în ultimul rând, e stimulată creativitatea elevilor și profesorilor deopotrivă.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Galați și Asociația Gloria Education în parteneriat cu Kaufland România și va avea loc joi, 8 iulie, de la ora 17,00, în Grădina Publică.

Ȋn cadrul acestuia vor fi premiați aproximativ 700 de tineri din Municipiul Galați, elevi de clasele V-XII, care au obținut media generală 10 în anul școlar abia încheiat.

De asemenea, câte o școală și un liceu vor primi titlurile de Şcoala Gimnazială Hygienium, respectiv Liceul Hygienium, urmând ca acestea să fie dotate cu materiale igienico-sanitare marca Hygienium, brand plasat pe locul 1 în topul national al dezinfectanților.

Ȋn plus, se va acorda Premiul ``Cel mai bun ONG``, pentru a recompense fundația cu cele mai multe proiecte în educație, dar va premia și 5 profesori din școlile și liceele gălățene.

Toți vor primi diplome, produse sanitare și de igienă Hygienium și produse alimentare Grande Dolceria, dar și premii în bani, iar premiile vor fi înmânate chiar de către primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.

De asemenea, vor fi prezenți invitați speciali din mediul de bussines gălățean și nu numai, iar atmosfera va fi întreținută de un amfitrion pe măsură și momente artistice speciale.

Organizatorii își doresc ca evenimentul să devină o tradiție locală de susținere a educației și a performanțelor școlare.

``Gala Gloria Education pentru Excelență în Educație 2021 va deveni o tradiție nobilă a omagierilor elevilor și profesorilor care va confirma valoric prin reușite la olimpiade și concursuri, ilustrând astfel comunicarea culturală profundă între maeștri ai educației și discipoli pasionați de științe, arte, sport sau tehnică. Primăria Municipiului Galați va oferi noi oportunități de formare și orientare profesională, armonizând preocupările și legăturile dintre educația de calitate și agenții economici gălățeni``.

Citeşte mai departe ...

Istoria nu trebuie uitată!

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) anunţă deschiderea, luni, a expoziţiei temporare "România în al Doilea Război Mondial. 1941-1945", o mare parte dintre exponate fiind prezentate în premieră publicului. Potrivit unui comunicat al MNIR transmis joi AGERPRES, proiectul expoziţional marchează împlinirea a 80 de ani de la intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial. Tematica expoziţiei abordează campania militară din Basarabia şi Bucovina, campaniile militare de pe Frontul de Est şi de pe Frontul de Vest, Holocaustul, aviaţia română în timpul războiului, viaţa soldaţilor, a prizonierilor, aspecte de viaţa cotidiană, diplomaţia şi spionajul, instaurarea comunismului. Vor fi expuse obiecte provenind din colecţia MNIR, din colecţiile partenerilor instituţionali, dar şi din colecţii private. Vizitatorii vor avea ocazia să descopere în expoziţie armament folosit în timpul conflagraţiei, echipament militar, instrumente de navigaţie aeriană, decoraţii, obiecte personale, documente oficiale, publicaţii din anii războiului, machete de avioane. Printre exponate se regăsesc harta originală a României pe care s-au trasat noile graniţe în timpul Dictatului de la Viena, brevetele de pilot ale lui Tudor Greceanu şi Marianei Drăgescu, aparatul cu care a fost înregistrat discursul Regelui Mihai pe 23 august 1944, un exemplar original al Pactului Tripartit semnat de România în 1941, paşaportul lui Grigore Gafencu, servieta lui Eugen Cristescu, şeful Serviciului Secret de Informaţii.
Citeşte mai departe ...

Templiers Academy Galaţi, primele “bătălii” oficiale la Costineşti

  • Publicat în Sport

La Costineşti se desfăşoară în această perioadă Festivalul Naţional de Minibaschet, care se bucură de o participare record, 113 echipe de fete şi băieţi. Galaţiul este reprezentat de cei de la Academy Templiers, un club înfiinţat în septembrie 2019, aflat la primele meciuri oficiale din istorie. „Ne bucurăm că după un an şi jumătate de activitate(primele antrenamente Templiers au avut loc în Septembrie 2019) din care aproape jumătate am avut activitatea suspendată din cauza pandemiei. Participăm cu 2 echipe la festivalul de minibaschet (Masculin &feminin). Reuşim astfel să punctăm o dublă reuşită - formarea primelor 2 echipe ce se înscriu şi se bucură de minunatul festival Minibaschet. În aceeaşi măsură aceste două echipe reprezintă vârful de lance pentru Templiers Academy, ele deschizând lungul drum ce îl vom străbate de acum înainte. Mulţumim tuturor persoanelor din jurul Templiers Academy, sponsorilor, părinţilor şi nu în ultimul rând copiilor care se bucură de fiecare moment în aceste zile la Costineşti !! „să nu îţi fie teamă, este doar viitorul tău !”, ne-a declarat Andrei Maxim, unul din antrenorii de la Templiers Academy. Loturile celor două echipe prezente la Costineşti: Minibaschet Feminin - Alexandra Ioana Paşalică, Ana Maria Paşalică, Andra Gabriela Terlea , Sofia Nicolle Jiglău , Giulia Andreea Tomescu , Eva Tiron, Maria Beatrice Stoian, Aneliss Maria Sabău, Ioana-Rebeca Voinea, Teodora-Ioana Elefteriu, Daria Elena Constandache, Nicoleta Gherghescu , Raisa Zainea ; Minibaschet masculin - Romas Robert Dariciuc, Tudor Caloianu, Teodor Carp, Rareş Andrei Turcu-Teodorescu , Bogdan Daniel Dragomir , Robert Covaci , Robert Mazilu , Eduard Teodor Marin, Octavian Yldiz Feizulah , Gheorghin Robert Hudecz, Andrei Valentin Turcu , Luka Andrei Martin , Alexandru Popa , Andrei Lupică. Staff-ul tehnic: Adriana şi Andrei Maxim.

Citeşte mai departe ...

Balta Zătun, cel mai popular complex de agrement din Galați, se va dubla ca suprafață

Lucrări avansate la noua bază de agrement de la Zătun. Acolo au fost ridicate mai multe spaţii de cazare din noua zonă de relaxare. Sunt unități de cazare mari, de peste 50 metri pătrați, cu baie şi bucătărie proprie, spun autoritățile.

La Zătun se construiesc și pontoane, foișoare și locuri de joacă pentru copii. „Noul spaţiu de agrement la care se lucrează intens va avea o suprafaţă de peste 12.000 de mp. Vor fi construite căsuţe, foişoare de diferite dimensiuni, spaţii pentru camping, pontoane pentru pescuit şi zone de joacă pentru cei mici”, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Investiţia prevede şi realizarea instalaţiilor de apă, canalizare şi iluminat. La final, complexul de agrement se va dubla ca suprafață.

Recent, Consiliului Județean Galați a încheiat un parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România pentru organizarea la Balta Zătun a Concursului Naţional de Pescuit pentru Persoanele cu Deficienţe de Vedere. Anunțul a fost făcut de Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

„De câţiva ani, la balta Zătun, organizăm cel mai important concurs de pescuit destinat persoanelor cu deficienţe de vedere. Doar anul trecut, din cauza pandemiei de coronavirus, nu am putut organiza această frumoasă competiţie. O vom relua anul acesta şi vom organiza, la începutul lunii august, tot la balta Zătun, cea de-a treia ediţie a Concursului Național de Pescuit Sportiv pentru Nevăzători”, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Toate cheltuielile legate de cazare, premiere și transport vor fi asigurate de CJ Galați.

Citeşte mai departe ...

Europarlamentarii PSD, întâlnire la Strasbourg cu sindicaliștii de la Cartel ALFA. Dan Nica: solicităm Guvernului României să respecte principiile dialogului social

Europarlamentarii PSD, în frunte cu gălățeanul Dan Nica, au avut o întâlnire la Strasbourg cu sindicaliștii de la Cartel ALFA. Ambele părți i-au solicitat Guvernului României să respecte principiile dialogului social, acordând prioritate pentru ridicarea nivelului de trai al românilor.

Recent sindicaliștii au trimis o scrisoare Parlamentului European și reprezentanților României din Grupul Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, prin care au arătat că măsurile de austeritate adoptate de Guvernul României, blocarea dialogului social, politica fiscală dezechilibrată între capital și lucrători și politica salariilor mici plasează întregul cost al crizei sanitare și economice asupra lucrătorilor și a celor mai vulnerabile categorii ale populației.

Delegația condusă de Dan Nica a reamintit că, în timpul guvernărilor PSD, salariul minim a fost majorat succesiv, cu 43,8%, respectiv de la 878 de lei net, la finalul lui 2016, la 1263 de lei net, în 2019, în timp ce majorarea realizată de guvernarea de dreapta în anul 2021, s-a făcut doar printr-o indexare cu rata inflației.
De asemenea, părțile au vorbit despre importanța salariului minim european, unul dintre proiectele promovate de Dan Nica și de ceilalți europarlamentari PSD.

„PSD s-a implicat și se va implica în continuare în promovarea conceptului de salariu minim european, având întâlniri repetate cu sindicatele și cu mediul de afaceri. Această soluție este importantă atât din punct de vedere social, pentru garantarea unui nivel de trai decent în România, cât și pentru menținerea forței de muncă, dat fiind că România s-a confruntat cu cel mai mare fenomen de migrație al angajaților din Uniunea Europeană. În aceste condiții, chiar dacă actuala coaliție de guvernare nu depune eforturi în acest sens, dimpotrivă, impunerea unui salariu minim european în România este o necesitate”, au transmis cei de la PSD.

Totodată, șeful eurodeputaților PSD, Dan Nica, și reprezentanții Cartel Alfa au schimbat opinii în legătură cu Planul Național de Redresare și Reziliență. Dan Nica a punctat faptul că „așa numitul PNRR este un nou eșec al Guvernului Cîțu, fiind un document inconsistent din cauza absenței dialogului real cu patronatele, sindicatele și societatea civilă”.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Taguri