Menu
RSS
România a debutat cu victorie în Liga Naţiunilor

România a debutat cu victorie în Li…

Naţionala de fotbal a Rom...

IMBATABILI !!!

IMBATABILI !!!

Patru medalii câștigate d...

Noi profesori pentru copiii cu cerințe speciale din învățământul de masă

Noi profesori pentru copiii cu ceri…

Premierul Marcel Ciolacu ...

Admitere de toamnă la Extensiunea din Buzău. Noutăți la Masterat!

Admitere de toamnă la Extensiunea d…

În premieră, în această t...

Alocațiile și indemnizațiile pentru copii, plătite în avans

Alocațiile și indemnizațiile pentru…

Agenția Națională pentru ...

România, pregătită pentru iarnă. Depozitele de gaze naturale sunt umplute în proporţie de 96,53%

România, pregătită pentru iarnă. De…

Ministrul Energiei, Sebas...

Patru echipe gălăţene iau startul la Campionatul Naţional de Minifotbal Old Boys +40

Patru echipe gălăţene iau startul l…

Oraşul de la Dunăre a fos...

Dotări noi pentru școlile speciale din județul Galați

Dotări noi pentru școlile speciale …

31 de săli de clasă de la...

Mamă, ce-o iubesc!

Mamă, ce-o iubesc!

Sala Teatrului din Buzuna...

Prev Next

Luni, 05 August 2024 - Regional Press

Continuă procesul de înscriere la liceu

Pe 5 august au început înscrierile pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă/maternă desfăşurate în a doua etapă de admitere în învăţământul liceal, iar pe 6 - 7 august se vor desfăşura probele. Pe 8 - 9 august vor fi afişate rezultatele şi soluţionate eventualele contestaţii.

Între 12 şi 14 august are loc înscrierea candidaţilor la a doua etapă de admitere la liceu, iar pe 19 - 20 august va avea loc repartizarea candidaţilor la nivel de comisie judeţeană de admitere

„În situaţia în care copilul dumneavoastră nu este încă înscris în clasa a IX-a, calendarul de admitere conţine o nouă etapă de înscrieri, ce se va desfăşura în perioada următoare. Pot participa la această etapă de admitere copiii care au fost repartizaţi computerizat în prima etapă, dar nu s-au înscris la şcoala unde au intrat, cei care au participat la repartizare, dar nu au fost repartizaţi, precum şi cei care nu au susţinut Evaluarea Naţională şi, deci, nu au participat la repartizarea computerizată. Practic, orice copil care nu este încă înscris în clasa a IX-a poate participa, în zilele următoare, la a doua etapă de admitere", după cum a scris ministrul Educaţiei, Ligia Deca, pe pagina sa de Facebook.

Citeşte mai departe ...

A început eficientizarea energetică a Palatului Administrativ din Galați

Conform unei informări a Instituției Prefectului Judeţul Galaţi, luni, 5 august, este data de începere a lucrărilor din cadrul proiectului "Creşterea eficienţei energetice a Palatului administrativ al judeţului Galaţi - Corp A", nr. C5-B2.1.b-162, derulat în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne.

Proiectul beneficiază de finanţare nerambursabilă în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta C5 - Valul Renovării, Axa 2 - Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă în clădiri publice, Operaţiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, titlu apel PNRR/2022/C5/2/B.2.1.b/1, Runda 2 – Apel de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României și din fonduri naționale.

Valoarea totală a proiectului este de 20.644.252,68 lei cu TVA, din care valoarea maximă a finanțării nerambursabile este de 10.908.088,85 lei cu TVA, cu o durată de implementare de 36 de luni, iar lucrările se vor desfășura în baza autorizației de construire pentru lucrări de construcții cu caracter special nr.78-360900/12.07.2024, emisă de către Direcția Generală Logistică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Contractul de proiectare, asistență tehnică și execuție a lucrărilor, cu o durată de 20 de luni, a fost atribuit în luna noiembrie a anului precedent asocierii EURAS S.R.L. Satu Mare (lider de asociere) - PROCAD BUSINESS S.R.L. Satu Mare (asociat 1) - ARHING S.R.L. Târgu Mureş (asociat 2).

Beneficiarul contractului este Instituția Prefectului Judeţul Galați, iar printre principalele rezultate așteptate, ca urmare a finalizării acestei investiții, se numără economisirea pe termen mediu și lung a cantității de energie utilizate, reducerea consumului de energie primară şi a emisiilor de CO2 cu peste 40%, reducerea costurilor cu utilitățile, precum și utilizarea de surse regenerabile.

De asemenea, conform raportului de audit energetic, în prezent clădirea este încadrată într-o clasă energetică inferioară (clasa B), iar după implementarea proiectului nivelul de performanţă energetică va fi asimilabil indicatorilor de clădire cu înaltă performanţă energetică (clasa A).

Toate lucrările vor fi executate cu respectarea principiului “Do No Significant Harm“ (DNSH), aşa cum este prevăzut în art.17 din Regulamentul (UE) 2020/852 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investiţiile durabile, astfel făcându-se trecerea la un fond construit rezilient și verde.

Citeşte mai departe ...

Accident tragic pe calea ferată în județul Galați

La data de 5 august 2024, în jurul orei 16:30, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident feroviar mortal, pe calea ferată dintre localitățile Berheci și Munteni, din județul Galați.

Polițiștii se află la fața locului și, din primele verificări, au stabilit că o persoană de sex masculin, ce urmează a fi identificată, a fost accidentată mortal, de trenul care circula pe ruta București – Iași.

Cercetările sunt continuate, în vederea identificării victimei și stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.

Citeşte mai departe ...

Pericol pe șosele: șoferi prinși la volan sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive

În weekendul care a trecut, polițiștii gălățeni au depistat șase bărbați în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Primul dintre aceștia, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Brăila, județul Brăila, a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier Galați, pe strada Drumul de Centură, din municipiul Galați, la data de 03 august 2024, în jurul orei 09:10. Aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A doua persoană, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din municipiul Tecuci, a fost depistat de polițiști din cadrul Biroului Rutier Tecuci, pe strada 1 Decembrie 1918, din localitatea de domiciliu, în cursul aceleași zile, în jurul orei 20:20. Aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A treia persoană, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Cosmești, județul Galați, a fost depistat de polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci pe DJ 252, pe raza localității de domiciliu, în cursul aceleași zile, în jurul orei 19:55. Aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A patra persoană, un bărbat de 42 de ani, din municipiul Galați, a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier Galați, pe bulevardul Marea Unire, din municipiul Galați, la data de 03 august 2024, în jurul orei 22:45. Aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A cincea persoană, un bărbat de 24 de ani, din municipiul Tecuci, a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier Tecuci, pe strada 1 Decembrie 1918, din aceeași localitate, la data de 04 august 2024, în jurul orei 23:10. În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Cea de-a șasea persoană, un bărbat de 35 de ani, din comuna Umbrărești, județul Galați, la data de 2 august 2024, în jurul orei 03:15, în timp ce conducea autoturismul pe DN 25, în interiorul localității Barcea, din județul Galați, când a ajuns la intersecția cu strada Răzeșilor, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un autoturism aflat în fața sa, care efectua manevra de viraj la stânga și care era condus de către un bărbat în vârstă de 67 de ani, din comuna Barcea.

În urma impactului, a rezultat avarierea celor două autoturisme și rănirea a trei persoane, respectiv o femeie de 56 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 67 de ani, a conducătorului auto de 35 de ani și a unui tânăr de 18 ani, pasager în autoturismul acestuia.

În urma testării conducătorului auto de 35 de ani cu aparatele din dotarea Serviciului Rutier Galați, a rezultat valoarea de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat și indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

În toate aceste situații, conducătorii auto au fost conduși la unități spitalicești, unde le-au fost prelevate probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei și a prezenței substanțelor psihoactive în organism, iar în funcție de rezultatul acestora, vor fi dispuse măsurile legale.

În ultimul caz, cercetările sunt continuate și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Citeşte mai departe ...

Grindeanu: Aproape 800 de kilometri de autostradă și drum expres sunt în lucru în România

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că aproape 800 de kilometri de autostradă și drum expres sunt în lucru în acest moment în România. La finalul acestui an, ne vom apropia de 300 de kilometri dați în folosință, a adăugat Grindeanu.

Potrivit ministrului, în 2022, s-a propus ca în 2023 și 2024 să fie dați în circulație, cumulat, 250 de kilometri de autostradă și drum expres.

„Nu că mențin ce am spus atunci, ci e un lucru pe care îl vom depăși ușor. În mod normal, ne vom apropia de 300 de kilometri. Acum suntem undeva la 140 de kilometri. Cu ceea ce se va întâmpla aici, pe Buzău - Focșani, pe Ploiești - Buzău, ajungem în mod normal până la sfârșitul anului la aproape 300 de kilometri, ceea ce ne duce într-o situație bună”, a explicat Sorin Grindeanu.

Ministrul a mai spus că transporturile trebuie să rămână o prioritate pentru toate guvernele viitoare.

Citeşte mai departe ...

Îmi plac oamenii superiori, dar ce spectacol trist să vezi realitatea: cu cât sunt de superiori, cu atât sunt de mici în modul cum se poartă cu alţii”. - Marin Preda

În 5 august 1922 s-a născut Marin Preda, scriitor român postbelic şi directorul editurii “Cartea Românească“. Marin Preda a fost un fervent opozant al regimului comunist, mai multe voci confirmând că scriitorul i-a spus lui Nicolae Ceauşescu „Dacă vreţi să introduceţi realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid” în anii ’70.
A scris romanele “Moromeţii”, “Risipitorii”, “Imposibila întoarcere”, “Viaţa ca o pradă”. Ultimul său roman lansat în 1980, „Cel mai iubit dintre pământeni”, este considerat o critică violentă a comunismului. După câteva săptămâni pe piaţă, romanul a fost retras din toate bibliotecile şi librăriile publice şi universitare. În scurt timp, pe 16 mai 1980, scriitorul a fost găsit mort în camera sa din vila de creaţie a scriitorilor din Palatul Mogoşoaia.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Taguri