Menu
RSS
Dan Barna: Vom dezbate la București viitorul regiunii, în cadrul Sesiunii Anuale a AP OSCE

Dan Barna: Vom dezbate la București…

Dan Barna, vicepreședinte...

Aur mondial pentru Vlad Covaliu

Aur mondial pentru Vlad Covaliu

Sportivul român Vlad Cova...

Un bărbat căutat de autorităţile din Italia, depistat la Vamă

Un bărbat căutat de autorităţile di…

Poliţiştii de frontieră a...

Întâlnire cu Dora Gaitanovici la Galaţi

Întâlnire cu Dora Gaitanovici la Ga…

Sâmbătă, 20 aprilie, ora ...

Premierul Marcel Ciolacu: Pe timp de pace putem construi. Asigurarea securității în zonele noastre va contribui la impulsionarea relațiilor comerciale și a investițiilor reciproce

Premierul Marcel Ciolacu: Pe timp d…

Prim-ministrul Marcel Cio...

Mulțumim pentru calificare Oțelule!!!

Mulțumim pentru calificare Oțelule!…

Cea de-a doua semifinală ...

(Și) la Corod ajunge sprijinul financiar pentru prevenirea abandonului școlar

(Și) la Corod ajunge sprijinul fina…

Liceul Tehnologic Nr.1 Co...

ITM Galați, controale la brutării din județ

ITM Galați, controale la brutării d…

În perioada 9-12 aprilie,...

Ciolacu: Extinderea şi modernizarea Aeroportului Otopeni, a infrastructurii portuare şi feroviare, investiţiile în energia verde şi în procesare alimentară sunt obiectivele strategice ale parteneriatului comercial cu EAU

Ciolacu: Extinderea şi modernizarea…

Premierul Marcel Ciolacu ...

Florin Nini, antrenor CSM Galaţi: „A fost cel mai greu sezon, din toate punctele de vedere, din întreaga mea carieră. Ne dorim să încheiem cât mai bine”

Florin Nini, antrenor CSM Galaţi: „…

Episodul 4 al duelului CS...

Prev Next

Mai 2022 - Regional Press

Consiliul Județean Galați modernizează sediul Complexului Muzeal de Științele Naturii

O amplă investiție de modernizare a sediului principal al Complexului Muzeal de Științele Naturii Galați „Răsvan Angheluță”, unul dintre cele mai mari muzee din țară, a fost aprobată de Consiliul Județean Galați. Valoarea investiției este de 15.100.317 lei (TVA inclus).

“Pe lângă noua seră de plante exotice pe care o construim în acest moment, am pregătit o nouă investiție la unul dintre cele mai mari și mai iubite muzee din Galați, în cadrul unui proiect de peste 3 milioane de euro. Complexul Muzeal de Științele Naturii <Răsvan Angheluță>  atrage an de an peste 100.000 de vizitatori, încântați de nenumăratele expoziții pregătite de către specialiștii de acolo, de speciile de pești exotici pe care îi pot admira, zona acvariului fiind de altfel cea mai îndrăgită de cei mici, sau fascinați de tainele Universului pe care le pot descoperi în cadrul Observatorului Astronomic.

Galațiul deține de altfel cel mai mare telescop din România destinat publicului, cu ajutorul căruia vizitatorii pot admira spectacolul unic de pe bolta cerească. Galațiul este și un important centru de cercetare în domeniul astronomiei, specialiștii din cadrul acestui muzeu remarcându-se deja inclusiv la nivel internațional cu nenumăratele descoperiri realizate în acest domeniu fascinant”, a declarat Costel Fotea, președintele Consilului Județean Galați.

Proiectul a fost depus deja pentru finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

“Investiția presupune lucrări majore de modernizare a întregului sistem de încălzire, climatizare și ventilare interioară, precum și de refacere a instalațiilor electrice.

Mai mult, vom investi și în sisteme de producere a energiei verzi și vor fi montate în premieră pentru această instituție stații de încărcare pentru mașinile electrice. De asemenea, vom amenaja și o terasă verde, de unde gălățenii pot admira întreaga frumusețe a Grădinii Botanice, fluviul Dunărea, faleza și munții Măcin”, a declarat Costel Fotea, președintele Consilului Județean Galați.

Citeşte mai departe ...

Te despart de nu te vezi!

Luni, 30 mai, ora 20:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galaţi, sunteţi aşteptaţi cu o comedie absolută propusă de textul lui Tristan Petitgirard. Te despart de nu te vezi! este o comedie spumoasă în care Cosmin Seleşi , Paul Ipate şi Mihaela Velicu, fac un adevărat tur de forţă în care răsturnările de situaţie se petrec efectiv o dată la 2-3 minute.
Textul propune situaţii cu adevărat limită, unde intensitatea jocului actoricesc, capacitatea actorului aste cu adevărat pusă la încercare şi cei trei fac o adevarată performanţă!
Vino la o comedie de la care să pleci vindecat de tot stresul de zi cu zi, prin RÂS! Punem la dispoziţie 2 bilete pentru persoane cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, mai multe detalii pe adresa de mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Citeşte mai departe ...

Oţelul s-a calificat conform planul în finala barajului

  • Publicat în Sport

Circa 8000 de spectatori au luat loc sâmbătă după-amiază în tribunele stadionului Oţelul pentru a asista la returul dintre SC Oţelul Galaţi şi Foresta Suceava. Într-o atmosferă de vis, formaţia gălăţeană a jucat pragmatic, a controlat meciul şi a obţinut o victorie firească, scor final 2-0 graţie reuşitelor lui Cisotti din min.43 şi Nistor, cu capul în min. 72. Managerul tehnic Dorinel Munteanu a început cu formula: Dur-Bozoancă - Rus, Yabre, Ghiocel, Ţica - Neagu, D.Cireş, Jardan - Cisotti, Cîrjan, Nica. Au mai jucat: Savu, Nedelea, Nistor, Adăscăliţei şi Green. În cealaltă semifinală, Dante Botoşani a învins după prelungiri, scor 2-1 pe CSM Focşani. Roş- alb-albaştrii vor juca finala cu Dante, într-o dublă manşă programată pe 4 iunie în deplasare respectiv 8 iunie acasă.

Citeşte mai departe ...

Bacalaureat 2022, sesiunea iunie – iulie

Examenul de Bacalaureat 2022 va începe pe 6 iunie cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Probele orale vor continua cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, evaluarea competențelor digitale și evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Probele scrise încep pe data de 20 iunie 2022 și se încheie pe 23 iunie 2022. Absolvenții de liceu vor afla primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2022, sesiunea de vară, pe data de 27 iunie 2022.

Calendar Bacalaureat 2022, sesiunea de vară

23 – 27 mai 2022: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

27 mai 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

6 – 8 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A

8 – 9 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B

9 – 10 iunie 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D

13 – 15 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C

20 iunie 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă

21 iunie 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă

22 iunie 2022: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă

23 iunie 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă

27 iunie 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00

28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor

1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale

Citeşte mai departe ...

Premiu câştigat de Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” în cadrul Campaniei Naţionale de Educaţie şi Incluziune Digitală „HAI PE NET”

Evenimentul „Identificarea şi evitarea ştirilor false. Siguranţa pe internet”, organizat de Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia”, în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos”, cotidianul „Viaţa liberă”, Asociaţia „Prietenie şi Integrare” şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, a fost premiat. În perioada 11-15 aprilie 2022, s-a desfăşurat Campania Naţională de Educaţie şi Incluziune Digitală „HAI PE NET”, susţinută de Fundaţia EOS, sub egida iniţiativei europene ALL DIGITAL WEEK, o competiţie naţională în care li se cerea centrelor digitale partenere să organizeze în mod creativ activităţi de incluziune digitală pentru membrii comunităţii în sensul conştientizării lor asupra resurselor şi modalităţilor mai eficiente de utilizare a tehnologiei în diferite situaţii personale sau profesionale. Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi a participat şi ea la această competiţie, în calitate de partener, şi a câştigat unul dintre cele 10 premii oferite la nivel naţional. Premiul constă în 5 tablete cu tastatură şi mouse wireless, tablete care vor fi utilizate de Bibliotecă în organizarea unor viitoare activităţi de training organizate pentru gălăţeni şi nu numai. Reamintim că Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” a organizat, în cadrul acestei campanii, în data de 14 aprilie 2022, la ora 10.30, întâlnirea „Identificarea şi evitarea ştirilor false. Siguranţa pe internet”. La eveniment au participat 36 de elevi din clasele IX-XII de la Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna” Galaţi, însoţiţi de doamna profesor de limba română Nicuţa-Ardeleanu Blaga. Invitaţii speciali ai evenimentului, persoane cunoscute, au fost: Anca Spânu, redactor-şef adjunct al cotidianului „Viaţa liberă”, conf. univ. dr. Cătălin Negoiţă, în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi şi preşedinte al Asociaţiei Române de Istorie a Presei, şi comisarii Rodica Mocanu şi Andrei Viorel Butoiu din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi – Biroul Siguranţa Şcolară.
Citeşte mai departe ...

Grindeanu, la bilanțul guvernării: România are nevoie de investiţii în infrastructură, mai ales acum, când există probleme foarte mari

În cadrul prezentării bilanţului actualei coaliţii de guvernare, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a afirmat că „România are nevoie de investiţii în infrastructură, mai ales acum, când există probleme foarte mari”.

„România are nevoie de investiţii în infrastructură, mai ales acum, când ne confruntăm cu probleme foarte mari. Trebuie să susţinem firmele româneşti pentru a păstra locurile de muncă. Trebuie să continuăm ajutorul dat companiilor pentru a face faţă costurilor crescute, generate de criza energetică şi de tensiunile regionale”, a afirmat Grindeanu la Parlament.

Potrivit sursei citate, „firmele româneşti trebuie susţinute pentru a fi competitive pe plan naţional, dar şi pe plan internaţional”.

„Îmi doresc cât mai multe firme româneşti cu angajaţi români să lucreze pe şantierele din România pentru România”, a adăugat Grindeanu.

Citeşte mai departe ...

Matca va avea un sistem de apă și canalizare, în valoare de 34 milioane de euro

Comuna Matca, unul dintre cele mai mari bazine legumicole din țară, va avea apă potabilă și canalizare. Investiția va fi realizată cu fonduri europene de aproape 34 de milioane de euro.
 
Peste 200 de km de rețea de apă și canalizare, 22 de stații de pompare apă potabilă și ape uzate, rezervoare de înmagazinare a apei și stații de clorinare.
 
„Așa arată ampla investiție pregătită pentru Matca, astfel încât una dintre cele mai mari comunități din județ să aibă în sfârșit apă și canalizare. Totul în cadrul unui proiect cu fonduri europene de aproape 34 de milioane de euro. A fost finalizată partea de proiectare tehnică, astfel că în cel mai scurt timp vor demara toate procedurile pentru desemnarea unui constructor”, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
 
De asemenea, se pregătesc ample investiții și pentru sistemul de apă potabilă a municipiului Galați.
 
În acest moment, în județul Galați se implementează o importantă investiție de extindere și modernizare a infrastructurii de apă și canalizare în peste 20 de localități din județ, în multe locuri lucrările fiind deja finalizate.
Citeşte mai departe ...

Dorinel Munteanu, manager tehnic SC Oţelul: „Vreau să facem pasul decisiv de calificare în faţa propriilor suporteri”

  • Publicat în Sport

Sâmbătă sunt programate manşele retur din semifinalele barajului de promovare în Liga a 2-a de fotbal. SC Oţelul a învins în urmă cu trei zile în urmă în manşa tur, scor 1-0 şi porneşte cu prima şansă. Suporterii gălăţeni sunt aşteptaţi să vină în număr record la stadion pentru a-şi susţine favoriţii iar aceştia promit să-i răsplătească cu încă o victorie. „Este foarte important că am câştigat, pentru că rezultatul a venit după un joc bun, se putea şi mai bine, dar nu vreau ca băieţii mei să se creadă calificaţi. Sunt convins că la retur va fi mult mai greu ca în prima manşă. Jucătorii au înţeles ceea ce au de făcut, adversarul nostru ne-a pus probleme la faze fixe şi au avut multe astfel de faze, iar pentru retur vreau să fim mai concentraţi şi să nu mai permitem acest lucru. Timpul este foarte scurt între cele două manşe şi vreau să facem pasul decisiv de calificare în faţa propriilor suporteri. Încă o dată, nu va fi uşor”, a concluzionat Dorinel Munteanu. Partida Oţelul – Foresta este programată de la ora 17,30, pe Stadionul ”Oţelul”, iar clubul gălăţean a scos la vânzare aproximativ 8.000 de bilete.

Citeşte mai departe ...

Stradă închisă timp de două luni

  • Publicat în Social

Traficul auto pe str. Eternității din municipiul Galați va fi închis, în perioada 31 mai – 30 iulie. Motivul acestei măsuri este dat de realizarea lucrărilor din cadrul proiectului „Alimentare cu apă și canalizare în aglomerările urbane Galați și Smârdan – Cartier Filești – str. Eternității”, derulat de municipalitate.

Rutele ocolitoare recomandate pentru șoferi sunt:

- str. Basarabiei – bulevardul George Coșbuc (tur – retur);

- bulevardul  George Coșbuc – str. Theodor Neculuță – str. Libertății – str.  Basarabiei (tur –retur).

În cele două luni de șantier de pe strada Eternității, semnalizarea rutieră temporar instituită poate suporta modificări, în funcție de evoluția lucrărilor.

Citeşte mai departe ...

Meci internaţional de volei masculin la sala Polivalentă Dunărea

  • Publicat în Sport

Publicul gălăţean este aşteptat sâmbătă, 28 mai, de la ora 14.00, la Sala Sporturilor Dunărea pentru un eveniment sportiv „first class”, este vorba de meciul internaţional dintre România şi Macedonia de Nord, din Silver League, Grupa B la volei masculin. Echipa naţională este condusă de staff-ul campioanei şi câştigătoarei Cupei României, CSM Arcada Galaţi: Sergiu Stancu - selecţioner, Răzvan Tănăsescu - antrenor secund, Eugen Pascale - fizioterapeut, Filip Markovic - statistician. Din lotul "tricolorilor" fac parte pentru această acţiune trei de la echipa gălăţeană: universalul Alexandru Raţă, centrul Andrei Butnaru şi liberoul Vlad Kantor. Secundul Marian Bala, cel mai bun voleibalist român din 2021, este în recuperare după o accidentare. Intrarea generală: 10 lei.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Taguri