Menu
RSS
Aproape un milion de lei obținuți de Școala Gimnazială din Vlădești, prin PNRAS

Aproape un milion de lei obținuți d…

Ȋn cadrul Planului Naţion...

Patru copii agresați și amenințați cu un cuțit, pe o stradă din Galați

Patru copii agresați și amenințați …

Inspectoratul de Poliție ...

Costel Fotea: Organizăm și anul acesta concursuri de pescuit pentru nevăzători și persoanele cu deficiențe locomotorii

Costel Fotea: Organizăm și anul ace…

Președintele CJ Galați Co...

Dezbatere pentru studenți: „Dezinformarea și inteligența artificială - rolul UE în combaterea acestui fenomen”

Dezbatere pentru studenți: „Dezinfo…

Vineri, 29 martie, de l...

Olimpicele Ancerencu, Oprişan, Gavrilă, Raicea şi Pisiceanu, sub tricolor

Olimpicele Ancerencu, Oprişan, Gavr…

Echipele gălăţene de juni...

CSM Arcada joacă meci decisiv pentru semifinale

CSM Arcada joacă meci decisiv pentr…

Istoria se repetă în sfer...

Misiune pirotehnică în zona Râpă Galbenă: 297 elemente de muniţie, distruse

Misiune pirotehnică în zona Râpă Ga…

Echipa pirotehnică a ISU ...

Premierul Marcel Ciolacu: Le-am promis românilor că menținem plafonarea prețurilor la energie și gaze până în primăvara lui 2025

Premierul Marcel Ciolacu: Le-am pro…

Premierul Marcel Ciolacu ...

Garda de Mediu Galați a aplicat o amendă record unei spălătorii de textile

Garda de Mediu Galați a aplicat o a…

O spălătorie de textile d...

Firmă din Galați amendată cu 100.000 de lei de Garda de Mediu

Firmă din Galați amendată cu 100.00…

În urma unei inspecții re...

Prev Next

Luni, 28 Februarie 2022 - Regional Press

UE: Cei mai puțini bani alocați per elev în învățământul profesional și tehnic românesc

România alocă cei mai puțini bani pe cap de elev care studiază în învățământul profesional și tehnologic (IPT), de peste 10 ori mai puțin decât media europeană, potrivit raportului „De ce avem nevoie de învățare la locul de muncă în învățământul profesional și tehnic românesc? Un model de practica pentru liceele agricole”, realizat de Centrul Român de Politici Europene (CRPE), după cum se arată într-un comunicat de presă.

Conform documentului, autoritățile nu au elaborat nici până acum normele relevante de aplicare pentru Legea nr. 258/2007 privind practica elevilor și studenților, care prevede o subvenție financiară suplimentară echivalentă cu 5% din alocația anuală per elev pentru unitățile și instituțiile de învăţământ care organizează educație practică. Aceste sume pot fi utilizate exclusiv pentru organizarea și desfășurarea practicii. Deși există aceste prevederi legale, o mare parte din liceele intervievate de către CRPE au declarat că nu au accesat astfel de fonduri.

Conform datelor din noul raport CRPE, doar 10% dintre elevii români au acces la experiențe de învățare la locul de muncă, prin comparație cu media de 61% a elevilor din învățământul tehnologic din statele Uniunii Europene.

Citeşte mai departe ...

Comandament de iarnă al CFR și în Regionala Galați

  • Publicat în Social

Compania Naţională de Căi Ferate CFR anunță că, din cauza avertizărilor meteo de vreme severă, sub formă de ninsoare abundentă și intensificări puternice de vânt, pentru mai multe județe din partea de sud-est a țării, au fost activate comandamentele locale de iarnă. Este vorba despre sucursalele București, Constanța și Galați.

Sunt pregătite să intervină 11 pluguri de zăpadă (din care 3 pluguri hidraulice în Regionala Galați) și 46 de utilaje.

„Comandamentele de iarnă locale sunt operaţionale, în acest moment, la nivelul sucursalelor regionale Bucureşti, Constanţa și Galați, unde personalul feroviar este activat și mobilizat pentru asigurarea și menţinerea condiţiilor optime de circulaţie pe toate secţiile de cale ferată din partea de sud-est a rețelei, în special pe raza județelor unde sunt anunțate fenomene meteo severe”, anunță CFR.

Astfel, pentru noaptea următoare au fost activate echipele speciale de intervenție, formate din aproximativ 130 de angajați feroviari. Acestea vor acționa cu utilaje de deszăpezire și de intervenție pe tot parcursul nopții, numărul echipelor urmând a fi suplimentat în funcție de intensitatea fenomenelor meteorologice.

De asemenea, pentru zonele în care se vor înregistra fenomene meteo cu intensitate deosebită, sunt pregătite să intervină 11 pluguri de zăpadă, din care 3 pluguri hidraulice pe raza regionalei Galați, 8 pluguri (3 hidraulice și 5 simple) în regionala Constanța, precum și 46 utilaje de intervenție, care vor acționa pentru remedierea eventualelor deranjamente înregistrate la liniile de cale ferată și la linia de contact.

În funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice, dar și pentru a evita blocajele, vor fi luate măsuri suplimentare privind condițiile de circulație a trenurilor, în sensul utilizării tracțiunii Diesel, interzicerea circulației trenurilor formate din automotoare, precum și restricționarea temporară a circulației trenurilor pe anumite intervale de stații, conform comunicatului CFR.

Citeşte mai departe ...

Campionii României la robotică au dat o probă de curaj adolescentin adulților și o lecție metaforică rușilor, la ei acasa

Echipa de robotică Autovortex, formată din șase elevi minori și o studentă, plus profesorul lor coordonator Ionuț Panea, asistent universitar la Academia de Studii Economice București, a fost felicitată de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pe Facebook, pentru că au luat locul al doilea la competiția regională de robotică de la Sankt Petersburg. Sâmbătă, pe 25 februarie, când armata rusească era în plină invazie în Ucraina, asaltând Kievul, echipa română Autovortex a pus căciula rusească cu însemnele URSS pe robotul lor. 
Pe perioada cât a stat acolo, rușii au încercat să intimideze echipa din România, i-au separat pe elevi de coordonatorul lor, Ionuț Panea și i-au pus să de ajos tricolorul de pe masa de expunere în competiție. Duminică noapte, Panea a transmis că au plecat direct de la concurs spre aeroport, unde aveau zbor la 1 dimineața spre Istanbul, apoi spre București. Deși a înregistrat o întârziere de aproximativ o oră, zborul la care aveau bilete elevii români a efectuat ruta stabilită.
„Felicit echipa de robotică AutoVortex pentru excelenta performanță înregistrată la Turneul regional de la Sankt Petersburg (26-27 februarie), cu atât mai mult cu cât această calificare în finala Campionatului a fost obținută în condiții competiționale atipice! În contextul dat, clasarea pe locul al doilea într-un turneu cu 21 de echipe participante este un rezultat remarcabil, care face cinste României! Cei 7 componenți ai echipei (6 elevi și o studentă), în coordonarea profesorului Ionuț Valentin Panea (Academia de Studii Economice din Bucureşti & Universitatea Politehnica București), au avut o experiență care îi va face și mai puternici și am convingerea că va fi urmată de alte rezultate de excepție în competițiile viitoare. AutoVortex are deja o tradiție în acest sens și sunt încrezător că va fi confirmată și dusă mai departe!”, este mesajul postat de ministrul român

 

Citeşte mai departe ...

Refugiată din Ucraina, moartă la Galați. Victima a intrat în stop cardio-respirator

O femeie de 84 de ani, din Ucraina, a murit într-un cămin din orașul Galați, acolo unde era cazată. 

Reprezentanții Prefecturii Galați au anunțat că femeia, în vârstă de 84 de ani, avea istoric medical. Victima fusese cazată împreună cu rudele sale într-un cămin din campusul universitar, alocat de autorități refugiaților ucraineni, după ce a fugit din calea războiului.

Tragedia a fost anunțată la 112, iar medicii sosiți la fața locului au efectuat manevre de resuscitare.

Potrivit rudelor, victima avea mai multe probleme medicale, printre care si diabet.

Citeşte mai departe ...

Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, o oază de respiraţie a plasticii

Putem vorbi despre Muzeul de Artă din Galaţi începând cu anul 1956, când acesta însuma 148 de lucrări ale unor plasticieni din toate perioadele. În anul 1967 primeşte un spaţiu generos pe strada Domnească nr. 141 (fostul Palat Episcopal). Ulterior a făcut parte din Complexul Muzeal Galaţi. Din 1990, prin decizia 118/17 martie, emisă de Primăria Judeţului Galaţi, funcţionează ca Muzeu de Artă Vizuală.
Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, primul Muzeu de Artă Contemporană din România a fost oaza de respiraţie a plasticii, a plasticii “neoficiale” într-o perioadă când aceasta era aproape de neconceput, perioada comunistă.
Incredibil, dar adevărat, în “oraşul roşu” a fost primul şi unicul MUZEU unde tot ceea ce era interzis se putea expune. Probabil neconvenţionalismul zonei, acel spirit de porto franco, aceea multiculturalitate care defineţte Galaţii şi-au spus cuvântul.
De la începuturi şi până acum, sperăm încă mulţi ani şi multe generaţii de acum încolo, oraşul Galaţi de pe malul Dunării, pe drept cuvânt s-a identificat şi se va identifica cu noţiunea de capitală a artei contemporane româneşti.
Muzeul de Artă Vizuală Galaţi este singura unitate de memorie culturală care are ca obiect conservarea şi reprezentarea artei plastice moderne şi contemporane din România în evoluţia sa, cu accent pe perioada actuală. Patrimoniul de bază îl constituie pictura, sculptura, grafica şi artele decorative.

Citeşte mai departe ...

Important: medicii ginecologi de la Maternitatea Galați oferă consultații gratuite femeilor refugiate

Cadrele medicale de la Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie „Buna Vestire” (Str. Dr. Nicolae Alexandrescu nr. 99) vin în ajutorul refugiatelor din Ucraina. Astfel, medicii ginecologi vor oferi consultații de specialitate gratuite și în regim de urgență, pe baza documentelor de identitate și, după caz, a documentelor medicale.

Conducerea unității medicale a pus la dispoziție în acest scop numărul de telefon 0236.413.131.

De asemenea, la nivelul judeţului Galaţi a fost constituit un grup de lucru, cu program 24/24, care va funcţiona la nivelul Prefecturii, unde există şiun translator. Toţi cei care vor să ofere sprijin pentru cetăţenii veniţi din Ucraina (masă, cazare, alimente de bază, transport etc.) pot suna la numerele de telefon: 0236/460.055 sau 0790.288.000, sau pot trimite un mail pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Citeşte mai departe ...

Punct de informare pentru cetățenii ucraineni, în zona Port Bazinul Nou din Galați: vor fi în permanență vorbitori de limbă ucraineană

Prin punctele de trecere a frontierei din județul Galați au intrat până la această dată 2538 cetățeni ucrainieni (1689 prin PTF Galați rutier și 849 prin PTF Oancea), din care cinci persoane au solicitat azil.

69 de persoane au fost cazate la blocul M, iar alte 361 sunt în căminele studențești. Conform datelor furnizate de Universitate, în căminele studențești există  o capacitate de cazare de 770 de locuri. 

Autoritățile sunt pregătite să deschidă și alte spații de cazare, acestea urmând să fie operaționalizate atunci când va fi necesar.

Foarte importante este că fost deschis un punct de informare pentru cetățenii ucraineni. Acest punct de informare a fost pus la dispoziție de Crucea Roșie și a fost instalat cu ajutorul pompierilor. În centrul de informare, situat în zona Port Bazinul Nou, vor fi în permanență voluntari, vorbitori de limbă ucraineană. 

„Reamintim că la nivelul județului Galați a fost constituit un grup de lucru, cu program 24/24, care va funcționa la nivelul Prefecturii, unde există șiun translator. Toți cei care vor să ofere sprijin pentru cetățenii veniți din Ucraina (masă, cazare, alimente de bază, transport etc.) pot suna la numerele de telefon: 0236/460.055 sau 0790.288.000, sau pot trimite un mail pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Multumim tuturor celor care și-au oferit sprijinul și care s-au implicat în rezolvarea problemelor apărute pe parcursul acestor zile”, a trimis Prefectura Galați.

Citeşte mai departe ...

Hocheiştii de la CSM Galaţi au revenit şi s-au impus în overtime

  • Publicat în Sport

Partida revanşă dintre CSM şi Fenestela programată duminică a fost dramatică. Formaţia oaspete a dominat meciul în primele două treimi şi a condus cu 5-1 la începutul ultimei reprize. Echipa gălăţeană pregătită de Vladimir Klinga şi Cornel Chiriţă a revenit senzaţional în ultimul sfert de oră, a riscat, a marcat de patru ori consecutiv şi a împins meciul în prelungiri. CSM Galaţi a avut nervii tari şi Hildebrand, abia revenit pe gheaţă după o eliminare, asistat de Chemerilov şi Kulikov, a adus bucuria în tabăra gălăţeană. Rezultat final: CSM Galaţi - Fenestela 6-5 o.t. (0-2, 1-2, 4-1, 1-0). Pentru echipa gălăţeană au marcat: Kyrychenko (Teamriuc, M.Constantin), Nazarov (Hildebrand), Yemilianenko (Chemerilov, M.Constantin), Makarov (Kyrychenko, Nazarov), Hildebrand (Chemerilov, Kulikov). CSM Galaţi îşi consolidează locul 4 în ierarhia Ligii Naţionale, cu 39 de puncte la cinci lungimi de ocupanta locului 5.

Citeşte mai departe ...

Guvernul României trimite în Ucraina muniție, combustibil, echipament militar, alimente și medicamente

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că România a decis să trimită ajutoare către Ucraina, sub formă de muniție, combustibil, căști, echipament militar, alimente și medicamente. 

„Alături de partenerii și aliații săi, România continuă să sprijine Ucraina în efortul său de a respinge invazia Federației Ruse! Țara noastră va trimite o nouă tranșă de ajutoare către Ucraina: muniție, combustibil, căști, echipament militar, alimente și medicamente.

Este impresionantă mobilizarea exemplară a românilor și implicarea voluntarilor pentru a-i ajuta pe cei care sunt nevoiți să caute refugiu din zonele de război. Le sunt recunoscător și le mulțumesc tuturor! Solidaritate deplină cu Ucraina și cu poporul ucrainean!”, a anunțat șeful statului pe pagina sa de Facebook. 

Citeşte mai departe ...

Galațiul s-a mobilizat exemplar pentru ajutorarea refugiaților ucraineni

La Căminul C din Galați este aglomerație de dimineață. În cursul nopții, pe lângă cei 70 de refugiați cazați aici, au mai venit peste 200, de la Isaccea. Cei mai mulți sunt din Odesa și Kiev, au reușit să ajungă în Galați cu copiii, animalele de companie, cu hainele de pe ei și câteva acte de identitate.

Studenți, profesori, voluntari din oraș s-au mobilizat exemplar și au asigurat nu doar cazarea, ci și o masă caldă, au adus pături, haine groase, conserve, apă, jucării, consumabile pentru copii (pampers, detergent, materiale de igienă) dar și medicamente.

„În căminul C avem la acest moment cazați peste 300 de refugiați. Oamenii au venit azi noapte pe diferite căi, unii pe la Isaccea, alții pe la Giurgiulești. Avem voluntari de la câteva asociații studențești, care stau aici 24 din 24 și s-au mișcat exemplar. Am încercat, cu ai mei colegi, să coordonăm colecta de îmbrăcăminte, alimente, să facem trierea, am pus la dispoziție frigidere pentru alimentele perisabile, am asigurat căldura în cămin. Avem un transport care va pleca la Isaccea, vom trimite pături, îmbrăcăminte și alimente acolo, apoi îi vom aduce pe refugiați aici, la nevoie mai pregătim un cămin studențesc pentru ei. În ritmul acesta vom avea peste 500 de oameni cazați în Campusul <Al. I. Cuza>. Ne străduim să le asigurăm toate condițiile, să le mai alinăm suferința”, a declarat prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

„Mulțumim comunității pentru mobilizarea exemplară de care a dat dovadă, voluntarilor studenți, colegilor și administrației Universității. Sunt studenți de la toate facultățile, de toate naționalitățile care stau aici 24 de ore din 24. Le mulțumesc, ei sunt cu adevărat cei care ne ajută să facem față acestei situații”, a precizat dr. Alexandru Nechifor, Prorectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

“Noi am transmis celor de la Guvern situația de aici, am vorbit de dimineață cu Ministrul Educației, vom avea o comunicare directă cu Isaccea. Vom încerca să îi aducem pe cei din vamă la Galați, pentru că acolo nu sunt condiții de cazare. Din fericire, este o solidaritate maximă din partea gălățenilor, este un flux continuu de dimineață aici, le mulțumim și pe această cale”, a explicat prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Gerogescu, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

Mulți studenți ai U.D.J.G. din Ucraina sau Republica Moldova asigură traducerea și mediază comunicarea atat în campus cât și în punctele de trecere a fruntierei la Isaccea și Giurgiulești. Iar refugiații mulțumesc din toată inima pentru lecția de solidaritate: Katarina din Kiev, în vârstă de 59 de ani, cazată azi noapte împreună cu cățelușa ei în cămin, a declarat emoționată: „Nu ne așteptam la așa o primire, am găsit la Galați, în primul rând, liniște, apoi iubire și compasiune.”

Pentru cei care doresc să facă donații în bani, Asociația pentru Instruire în Situații de Ugență, care participă alături de studenți la acțiunea din Campusul „Al. I. Cuza”, pune la dispoziție și un cont: RO48BRDE180SV26426761800 la BRD Galați, cu mențiunea HelpUcraina. Fondurile vor fi direcționate exclusiv către refugiați.

 
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Taguri