Menu
RSS
Scenariile sanitare în județul Galați

Scenariile sanitare în județul Gala…

 Comitetul Județean ...

Calendar Titularizare

Calendar Titularizare

Proba scrisă a concursulu...

Oţelul a făcut un pas uriaş spre barajul 2

Oţelul a făcut un pas uriaş spre ba…

Stadionul Oţelul a găzdui...

VIDEO Tragedie la Șendreni. Un bărbat a murit după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el

VIDEO Tragedie la Șendreni. Un bărb…

Un bărbat a decedat, sâmb...

Baschetbaliştii de la CSM Galaţi au pierdut în faţa oltenilor dar au rămas pe loc de play-off

Baschetbaliştii de la CSM Galaţi au…

Echipa gălăţeană antrenat...

S-au afișat rezultatele concursului pentru șefia Caselor de Asigurări de Sănătate

S-au afișat rezultatele concursului…

Postul de director al CJA...

Călătorii virtuale la Muzeul de Științe ale Naturii. Un nou proiect cu fonduri europene al Consiliului Județean Galați

Călătorii virtuale la Muzeul de Ști…

Consiliul Județean Galați...

Handbalistele de la CSM Galaţi au pierdut duelul cu oltencele şi şi-au diminuat şansele la baraj

Handbalistele de la CSM Galaţi au p…

Liga Florilor MOL a conti...

Zilele Porților Deschise ... online, la Universitatea „Dunărea de Jos”

Zilele Porților Deschise ... online…

„Open Gates- Open Minds” ...

Încep iar reprezentaţiile la "Fani Tardini"

Încep iar reprezentaţiile la "…

Teatrul Dramatic „Fani Ta...

Prev Next

Vineri, 02 Aprilie 2021 - Regional Press

O victorie şi o înfrângere pentru „academicienii” lui Dalibor Dixon Destanovic

  • Publicat în Sport

Cel de-al doilea turneu al Campionatului Naţional de baschet pentru juniori Under 15 a debutat vineri. Academia de Baschet Phoenix Galaţi a jucat la Arena de Baschet din Bucureşti şi a înregistrat rezultatele: 76-32 cu ABC Shooting Stars Buftea şi 53-97 cu Laguna Bucureşti. Antrenorul Dalibor Dixon Destanovic a folosit lotul: Stanciu, I.Mihai, Arfire, Păncescu, F.Mihai, Maxim, Barbu, Brăilescu, Boghean, Nuţescu, Gîrz, Bondoc. Turneul se va încheia sâmbătă când sunt programate partidele retur: Shooting Stars, de la ora 11.30 respectiv Laguna Bucureşti, de la ora 14.30.

Citeşte mai departe ...

Înfrângere dramatică pentru CSU Belor

  • Publicat în Sport

Vineri au debutat partidele din cel de-al 12-lea turneu al Diviziei A1 la volei feminin. CSU Belor a întâlnit în sala sporturilor din Bacău pe CSO Voluntari 2005. Miza a fost uriaşă şi a dat naştere la un thriler pe parchet. Echipa din Voluntari a intrat decisă în joc şi şi-a adjudecat primul set. Actul al doilea a fost pe muchie de cuţit, echipa gălăţeană a condus la început cu 4-1 şi 5-4 dar jucătoarele din preajma Capitalei au preluat iniţiativa şi au trecut în avantaj: 5-6, 7-11, 12-16, 15-17, 17-20. CSU Belor a luptat până la capăt, a revenit spectaculos şi Talita a restabilit egalitatea. Gălăţencele au dominat autoritar setul trei şi au preluat conducerea. Replica adversarelor a fost promptă şi s-a făcut imediat 2-2. Tie-break-ul a fost controlat de CSO Voluntari 2005 care a obţinut o victorie de două puncte prin care îşi consolidează locul 7 din clasament. Rezultat final: CSU Belor - CSO Voluntari 2005 2-3 (-22, 23, 14, -15, -11). Antrenorul Bogdan Paul a început cu formula: Mirela Shahpazova 3 p, Sorina Miclăuş 11 p, Borislava Saykova 16 p, Lara Vukasovic 17 p, Elena Becheva 2 p, Andrea Lakovic 5 p - Nikolina Bozicevic, libero. Au mai intrat: Anamaria Berdilă 15 p, Talita Jose do Nascimento 6 p, Adina Roşca, Violeta Stan, libero. CSU Belor se menţine pe locul 8 cu 26 de puncte şi va mai juca cu Ştiinţa Bacău, sâmbătă ora 17.00 şi CSM Volei Alba Blaj, duminică ora 14.00.

Citeşte mai departe ...

O femeie din Galați a leșinat la cinci minute după administrarea vaccinului Moderna

Prima reacție severă dintr-un centru de vaccinare din județul Galați. O femeie de 36 de ani a leșinat la cinci minute după administrarea vaccinului Moderna.  

„O persoană de 36 de ani, vaccinată vineri, în centrul de vaccinare Corod din județul Galați, cu prima doza de vaccin Moderna, a prezentat reacții adverse (hipetensiune, pierderea conștienței, amețeală, vertij, dispnee) la cinci minute după administrarea vaccinului. Medicul coordonator din centrul de vaccinare a acordat primul ajutor și a solicitat o ambulanță, pacienta fiind transportată la Spitalul Municipal Tecuci, unde s-a continuat tratamentul. Ulterior, pacienta a plecat la domiciliu, nefiind necesară internarea”, a informat Prefectura Galați.

Persoana este cunoscută cu alergii, fiind în tratament, lucru pe care nu l-a declarat echipei de triaj din centrul de vaccinare, conform procedurii.

Citeşte mai departe ...

Licitație organizată de Sucursala Regională Căi Ferate Galați

CFR Infrastructură a anunțat investiții de 26 de milioane de lei pentru lucrări de întreținere între stațiile Cilibia și Făurei, în vederea ridicării restricțiilor de viteză și creșterea vitezei de circulație la 120 km/h, pentru trenurile de călători. Potrivit unui comunicat al CFR Infrastructură, investiția va fi realizată din fonduri de la bugetul de stat.

În acest sens, Sucursala Regională CF Galați a lansat licitația pentru execuția lucrărilor de întreținere a suprastructurii căii ferate între stațiile Cilibia - Făureri, pe firul II, de la km 148+700-167+700. Termenul limită de depunere a ofertelor este 5 mai 2021, iar durata contractului de execuție a lucrărilor va fi de 250 de zile.

Lucrările de întreținere au drept scop îmbunătățirea condițiilor de exploatare și confort, prin creșterea vitezei de circulație a trenurilor de călători la 120 km/h, a anunțat CFR Infrastructură.

Citeşte mai departe ...

Și compania Bolt a ajuns în Galați

  • Publicat în Social

Bolt a lansat și serviciul de ride-hailing în Galați, la câteva zile după introducerea serviciului de închiriere a trotinetelor electrice. Pentru Bolt, Galațiul este orașul cu numărul opt pe harta țării, după București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Brașov și Ploiești, se arată într-un anunț al companiei.

Anunțul Bolt a fost postat pe pagina de Facebook în ziua de 1 aprilie, la puțin timp după ce și Uber făcuse un anunț similar.

”Bolt este disponibil în Galați! Cere o cursă și ai 50% reducere în primele săptămâni (reducere în limita a 7 lei/cursă). Nu, nu este nicio păcăleală, chiar poți chema o mașină Bolt în Galați”, au postat cei de la Bolt.

Citeşte mai departe ...

Începe concursul de creativitate în IT „Severin Bumbaru”

După ce o lungă perioadă concursul de creativitate în IT „Severin Bumbaru” a fost organizat doar de către Colegiul Naţional “Alexandru Ioan Cuza” din Galaţi, începând cu ediţia din anul 2021 Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, prin Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică, redevine co-organizator al acestui eveniment.

Astfel, Concursul de creativitate în IT “Severin Bumbaru” este organizat, anul acesta, de Facultatea de Automatica, Calculatoare, Inginerie Electrica si Electronica în colaborare cu Colegiul National Alexandru Ioan Cuza Galați și cu Casa Corpului Didactic Galați. Competiția are secțiuni dedicate elevilor de gimnaziu, liceenilor și studenților!
Elevii care doresc, se pot înscrie la următoarele secțiuni:
- Animații Scratch
- Programare C++/ C#
- Web Design
Concursul de creativitate în IT „Severin Bumbaru” este împărțit în două categorii: învățământ preuniversitar și învățământ universitar.

Manifestarea e adresează elevilor din județul Galati pasionați de informatică și are ca scop stimularea creativității, a originalității și a gândirii critice, precum și aplicarea cunoștințelor acumulate din domeniul IT.

Concursul de creativitate în IT „Severin Bumbaru” se adresează și studenților UGAL sub sloganul “Creativitate prin colaborare”, participarea acestora fiind permisă în echipe de maximum trei persoane.

Ediția 2021 se va desfășura ONLINE în format HACKATHON de 2 zile în perioada 12-16 mai 2021 având secțiuni dedicate cu tematică propusă de experți din învățământul preuniversitar și universitar.

Citeşte mai departe ...

Ministerul Sănătății administrează prost campania de vaccinare

Lipsa aderenței la vaccinare a populației tinere este generată de gestionarea confuză a campaniei de vaccinare de către Ministerul Sănătății.

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat că, pentru a avea succes, vaccinarea anti-COVID trebuie să îşi dubleze cadenţa şi să se ajungă la 100.000 de oameni imunizaţi zilnic.

El a adăugat că pericolul cel mai mare este legat de "lipsa aderenţei la vaccinare"."Dacă până în momentul de faţă am avut doritori şi nu prea aveam vaccinuri, începând din această lună vaccinurile vor veni în cantităţi tot mai mari în România (...) şi este important ca toată lumea să poată să cunoască care sunt avantajele vaccinării, să existe campanii permanente de informare, care să fie adaptate fiecărei categorii de populaţie. Dacă persoanele vârstnice erau mai îngrijorate pentru că aveau diverse patologii cronice şi au dorit să se vaccineze în mare măsură, populaţia tânără trebuie să găsească la autorităţi mesajele potrivite încât vaccinarea să se desfăşoare fără probleme până în această toamnă, altfel vom ajunge într-o situaţie paradoxală în care avem vaccinuri şi nu vom avea solicitanţi şi lucrurile acestea toate trebuie gestionate de Ministerul Sănătăţii. Eu am obosit să dau sugestii, am tot dat sugestii încă din luna decembrie, din păcate Ministerul Sănătăţii abia după trei luni a început să ia primele măsuri", a precizat Alexandru Rafila.

Citeşte mai departe ...

O femeie a prezentat un certificat de căsătorie fals, la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-rutier efectuează cercetări cu privire la o femeie, cu cetățenie R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de căsătorie fals.

În data de 01 aprilie, în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, R.L., cetățean din R. Moldova, de sex feminin, în vârstă de 30 de ani, pasageră într-un autocar marca Scania, cu destinația Franța.

„La controlul de frontieră, femeia a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un certificat de căsătorie cu un cetățean român, pentru a justifica scopul călătoriei în tranzit prin România. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de căsătorie în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.Cu privire la cele constatate femeia a declarat că intenționa să ajungă în Franța, la prietenul ei și că tot acesta i-a procurat certificatul de căsătorie fals”, precizează Poliția de Frontieră.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Citeşte mai departe ...

Un lăcaş de cult din vechi

Biserica „Sf. Dimitrie” din Călmăţui, denumită şi Biserica „Sf. Gheorghe” din Călmăţui (după hramul vechi), este o biserică ortodoxă din satul Călmăţui (comuna Griviţa, judeţul Galaţi). Lăcaşul de cult l-a avut iniţial ca ocrotitor pe Sf. Gheorghe, dar ulterior hramul a fost schimbat în cel al Sf. Dimitrie (după numele lui Dimitrie Anastasiu). Biserica „Sf. Dimitrie” din Călmăţui a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din anul 2015 din judeţul Galaţi. Pe aceasta listă, lăcaşul de cult este denumit Biserica „Sf. Gheorghe” din Călmăţui, după hramul iniţial al bisericii. Biserica ar fi fost construită în anul 1809 şi refăcută în perioada 1862-1865. De asemenea, Conacul Tache Anastasiu din Călmăţui, construit la sfârşitul secolului al XIX-lea lângă biserica „Sf. Gheorghe”, este inclus pe aceeaşi listă a monumentelor istorice. Potrivit istoricului Nicolae Stoicescu, Biserica „Sf. Gheorghe” din Călmăţui ar fi fost construită înaintea anului 1809, ea apărând pe o catagrafie din acel an. Ar fi fost refăcută de căminarul Alexe Anastasiu (1801-1868), proprietar al moşiei Brehoaia, în perioada 1862-1865. După alte surse, Biserica „Sf. Gheorghe” ar fi fost clădită de căminarul Alexe Anastasiu în jurul anului 1830. Nu se cunosc cu exactitate anii construirii bisericii, dar se ştie că aceasta a fost finalizată la 30 august 1865.

Citeşte mai departe ...

Șantiere pe mai multe șosele din județul Galați

Constructorii lucrează pe mai multe șosele din județul Galați. Lucrările sunt comandate de Consiliul Județean și sunt realizate cu fonduri europene.

Utilajele acționează pe DJ 254 și pe DJ 242A în preajma localităților Costache Negri și Rădești.

„Se toarnă un prim strat de asfalt (binder) pe DJ 254, de la Costache Negri spre localitatea Griviţa. Pe DJ 254 se află în plin proces de implementare un proiect amplu de modernizare a aproape 16 km de drum. Este o investiţie cu fonduri europene de aproape 34 de milioane de lei. Deja mai bine de o treime din proiect a fost finalizat. În cadrul acestei investiţii, drumul este consolidat, partea carosabilă este lărgită, iar podeţele şi podurile sunt reabilitate. De asemenea, înaintează asfaltările şi pe DJ242A. Constructorul a turnat deja primul strat de asfalt pe un sens de mers, de la intersecţia cu DN24D şi până la ieşire din satul Rădeşti către Cruceanu, iar zilele acestea va fi asfaltat şi celălalt sens”, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați

În zonele în care se fac lucrări sunt restricții de trafic.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Taguri