Slujba Canonului Mare la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi
- Publicat în Social
În toate bisericile de mir şi mănăstirile din Arhiepiscopia Dunării de Jos a fost săvârşită în prima zi a Postului Mare, în cadrul Pavecerniţei Mari, slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul.
La Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, la ceas de seară, într-o atmosferă de evlavie deosebită, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, împreună cu soborul de preoţi şi diaconi ai acestul locaş de cult a săvârşit slujba Canonului cel Mare, în prezența credincioşilor rugători atât din municipiul Galaţi, cât şi din alte părţi ale eparhiei.
Interpretarea deosebită a cântărilor a fost și în acest an mijlocul prin care rugăciunile și mărturisirile emoționante cuprinse în acest imn al pocăinței au devenit izvorul și forma cea mai intimă şi sensibilă a trăirilor sufleteşti.
Răspunsurile corale la slujbă au fost oferite de elevii Seminarului Teologic „Sf. Ap. Andrei“ din Galați.
La finalul acestei seri de rugăciune şi de meditaţie biblică, chiriarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt de folos duhovnicesc celor prezenţi la slujbă, în care a vorbit despre urcuşul duhovnicesc din această călătorie a Postului Mare, prin care reuşim să obţinem chipul smereniei, atât de necesar pentru o viaţă luminoasă, fraternă şi plină de solidaritate.
***
Cunoscută drept „Canonul lacrimilor“, această creaţie în versuri a Sfântului Andrei, Arhiepiscopul Cretei, este una dintre cele mai frumoase slujbe ale Bisericii Ortodoxe.
Canonul cel Mare este un canon de pocăinţă, adică un lung imn liturgic (peste 250 stihiri), alcătuit din 9 cântări bogate, compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăinţă, ritmate de invocaţia „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!“, cerere care aminteşte de rugăciunea vameşului din prima duminică a perioadei Triodului.
Canonul Sfântului Andrei Criteanul este un dialog al omului păcătos cu propria sa conştiinţă, luminată de citirea Sfintei Scripturi. Sufletul care se pocăieşte plânge că nu a urmat pilda luminoasă a drepţilor virtuoşi, ci robia patimilor arătate în mulţi păcătoşi, dintre care unii nu s-au pocăit, iar alţii s-au mântuit tocmai fiindcă s-au pocăit.