Deputatul Viorica Sandu, despre un nou angajament PSD îndeplinit: toți banii din PNRR alocați ministerului Transporturilor sunt INTEGRAL angajați‼️
- Publicat în Politica
Deputatul Viorica Sandu anunță un nou angajament PSD îndeplinit: toți banii din PNRR alocați ministerului Transporturilor sunt INTEGRAL angajați‼️
„Acest fapt reprezintă cea mai nouă performanță majoră a echipei de la Transporturi conduse de Sorin Grindeanu. În data de 16.02.2024 a fost încheiat ultimul contract, pentru secțiunea Autostrăzii Unirii dintre Târgu-Mureș și Miercurea Nirajului, iar în acest moment toate tronsoanele de autostradă ori drum de mare viteză, finanțate din PNRR, au contracte semnate”,a transmis deputatul Viorica Sandu.
Potrivit sursei citate, sunt integral angajați toți banii din PNRR alocați ministerului Transporturilor pentru componenta rutieră.
„Este o dovadă în plus a unui management remarcabil coordonat de ministrul PSD Sorin Grindeanu.Totodată se menține același ritm susținut și aceeași determinare profesională care au făcut ca ministerul Transporturilor nu doar să consume banii alocați ci și suplimentările și să fim contemporani cu o premieră absolută în ultimii 33 de ani: finalizarea înainte de termen a unor investiții de mare infrastructură rutieră”,a adăugat deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu.