Menu
RSS
LIBERTY Galați repornește Furnalul 5

LIBERTY Galați repornește Furnalul …

Ca urmare a cererii solid...

Un bărbat urmărit internațional, depistat într-un supermarket de un polițist

Un bărbat urmărit internațional, de…

Un polițist din cadrul Se...

CSM Arcada are o vară încărcată

CSM Arcada are o vară încărcată

Vicecampioana României la...

Baschetbaliştii de la CSU atacă Cupa

Baschetbaliştii de la CSU atacă Cup…

La Bucureşti se va disput...

Trei decenii de la întronizare

Trei decenii de la întronizare

Înaltpreasfinţitul Părint...

Premierul Marcel Ciolacu: România continuă să fie un partener ferm, consistent și de încredere al SUA, dedicat eforturilor de întărire a securității energetice în Europa

Premierul Marcel Ciolacu: România c…

Prim-ministrul Marcel Cio...

Traseul de autobuz 25 este în continuare deviat

Traseul de autobuz 25 este în conti…

Având in vedere continuar...

Școala Gimnazială Nr. 28 Galați - „Școală Europeană” 2024

Școala Gimnazială Nr. 28 Galați - „…

Școala Europeană 2024 , e...

Premierul Ciolacu: Investim miliarde de euro în noi capacități de obținere a energiei din surse regenerabile și urmărim dublarea capacității nucleare a României

Premierul Ciolacu: Investim miliard…

Premierul Marcel Ciolac...

Prev Next

August 2023 - Regional Press

S-a adoptat lista vaccinurilor decontate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat joi că, din luna septembrie, vor putea fi decontate vaccinurile gripale pentru categoriile la risc, iar de la 1 decembrie vor fi compensate şi alte tipuri de vaccinuri; regimul de decontare va fi cuprins între 50 şi 100%. Totodată, a fost modificată legea 249/2020 privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului.

Este vorba, de fapt, de o modificare a hotărârii de Guvern 720 din 2008 şi se introduce o nouă listă, sublista E se numeşte, cu denumiri comune internaţionale corespunzătoare vaccinurilor pentru decontare:pneumococic, meningococic, HPV, DTP, acelular pentru adulţi, vaccinul hepatitic tip B, vaccinul Rubeola Rujeola Oreion, respectiv vaccinul varicelic, ”care vor fi compensate în proporţie variabilă, în funcţie de categoria care este recomandată de către Comitetul Naţional de Vaccinologie”, după cum a precizat ministrul în cadrul unei conferinţe de presă.

Compensarea se va realiza prin solicitarea unei prescripţii la medicul de familie

Citeşte mai departe ...

Nouă procedura de management a cazurilor de violență în școli

Ministerul Educației a modificat procedura de management a violenței școlare și a introdus prevederi care includ sancționarea profesorilor, obligații pentru școli și decontarea terapiei pentru elevii victime ale violenței prin programul ”Din grijă pentru copii”.

„Procedură reglementează modalitățile de lucru, regulile de aplicat și responsabilitățile persoanelor implicate în managementul interinstituțional şi multidisciplinar al:

  • cazurilor de violență (cazuri ușoare și grave) între antepreșcolari/preșcolari/elevi, săvârșite în mediul școlar;
  • cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor, săvârșite de membri ai personalului unității de învățământ, în mediul școlar;
  • cazurilor de violență asupra personalului unității de învățământ, săvârșite de elevi, în mediul școlar;
  • situațiilor corelate: suspiciune de port sau folosire, fără drept, de obiecte periculoase; suspiciune de implicare în alte infracțiuni – furt, tâlhărie; suspiciune de consum de substanțe psihoactive;
  • cazurilor de suspiciune de violență comisă asupra copilului în afara mediului școlar.”

Astfel, conform noilor reglementări, aflate în dezbatere publică, profesorii și directorii vor fi sancționați dacă nu respectă procedura de management a cazurilor de violență, nerespectarea constituie abatere disciplinară. Totodată, școlile vor fi obligate să aibă în Regulamentul de ordine interioară un mecanism de sesizare anonimă și va fi comunicat repetat elevilor și personalului școlii.

 

Citeşte mai departe ...

O echipă de experți a Comisiei Europene sosește vineri în Galați

O echipă de experţi a Comisiei Europene va vizita România în perioada 1-2 septembrie pentru a discuta modalităţile de sporire a capacităţii coridorului Dunării, anunţă CE printr-un comunicat citat de Agerpres.

Comisia Europeană a instituit o platformă comună de coordonare privind exporturile din Ucraina, pentru a colabora îndeaproape cu ţări printre care România, Moldova şi Ucraina, în vederea îmbunătăţirii tranzitului şi a fluxului de mărfuri dinspre şi înspre Ucraina de-a lungul culoarelor de solidaritate.

Platforma funcţionează bine în ceea ce priveşte soluţiile practice de eliminare a blocajelor şi de accelerare a traficului pentru a permite Ucrainei să exporte cereale prin UE ca alternativă la porturile de la Marea Neagră. Asta, după ce Rusia a părăsit Iniţiativa privind exportul de cereale prin Marea Neagră şi ameninţă transporturile de pe Marea Neagră.

"În cadrul activităţii platformei, o echipă de experţi a Comisiei Europene condusă de dl. Michael Hager, şeful de cabinet al vicepreşedintelui executiv Valdis Dombrovskis, va vizita România (mai precis oraşele Constanţa şi Galaţi) în perioada 1-2 septembrie, pentru a discuta modalităţile de sporire a capacităţii coridorului Dunării (în special a porturilor la Dunăre, a portului Constanţa şi a canalului Sulina). Scopul acestei vizite este de a demonstra sprijinul acordat de UE României, recunoscând în acelaşi timp eforturile continue ale autorităţilor şi ale părţilor interesate în cadrul acestui demers complex", se menţionează în comunicat.

Programul include vizite la instalaţiile portuare şi reuniuni cu părţile interesate relevante, printre care autorităţi, operatori, transportatori şi comercianţi. Discuţiile se vor axa, printre altele, pe mijloacele de soluţionare a blocajelor, de sporire a capacităţii de manipulare, de îmbunătăţire a tranzitului şi de simplificare a procedurilor şi a controalelor.

Vineri dimineață, 1 septembrie, la Galaţi, echipa de experţi va vizita portul şi se va întâlni cu reprezentanţi ai Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos, ai autorităţilor portuare gălățene şi ai piloţilor.

Citeşte mai departe ...

Costel Fotea: Două localități din județ au acum apă și sistem de canalizare la standarde europene

Peste 8000 de locuitori din două localități ale județului Galați au acum apă și sistem de canalizare la standarde europene.
 
„Astfel, pentru oamenii din Băltăreți, Cosmești, Cosmeștii-Vale, Furcenii Noi, Furcenii Vechi, Satu Nou și Movileni, apa curge acum la robinet 24 de ore din 24, chiar și în condiții de secetă prelungită. S-au investit peste 60 de milioane de lei, fonduri europene, pentru suplimentarea surselor de apă, montarea a aproape 100 de kilometri de conducte și amenajarea stațiilor de tratare, pompare și gospodărire a apei. Mai mult, sistemul de apă și canalizare este monitorizat și gestionat și cu ajutorul tehnologiei”, a transmis Costel Fotea.
 
De asemenea, în cadrul unei alte investiții, a fost realizată și o stație de epurare la Movileni, care este funcțională și care deservește întreaga zonă.
Investiția face parte dintr-un amplu proiect cu fonduri europene (peste 260 de milioane de euro) de extindere și modernizare a infrastructurii de apă și canalizare în peste 20 de localități din județul Galați.
Citeşte mai departe ...

O șoferiță a intrat cu mașina într-un refugiu de călători

Poliția Galați a fost sesizată la 112 cu privire la faptul că pe bulevardul George Coșbuc, în apropiere de intersecția cu Drumul de Centură, din municipiul Galați, a avut loc un accident rutier.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au stabilit faptul că o femeie, cu vârsta de 66 de ani, din localitatea Fetești, județul Ilfov, în timp ce conducea un autoturism pe calea de rulare a tramvaiului pe bulevardul George Coșbuc, când a ajuns în dreptul stației pentru mijlocul de transport menționat, ar fi pierdut controlul volanului, iar autoturismul a intrat în impact cu stația, apoi a ricoșat în refugiul pentru pietoni unde a lovit gardul de protecție, precum și semaforul electric aflat în zona respectivă.

În urma acestui eveniment rutier autovehiculul a fost avariat și au rezultat doar pagube materiale, fără a fi rănită nicio persoană. În autoturism se mai afla și soțul conducătoarei auto, iar cei doi au refuzat evaluarea medicală la fața locului pe care urma să o acorde echipajul medical de la ambulanță.

Conducătoarea auto deține permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ.

Polițiștii au întocmit actele pentru acest eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale (tamponare) și au luat măsura sancționării contravenționale cu amendă de 580 de lei față de persoana care se afla la volan, pentru nerespectarea semnificației indicatoarelor şi marcajelor de obligare, conform prevederilor Ordonanței de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Citeşte mai departe ...

Podul suspendat peste Dunăre: 35.000 din cele 100.000 de şuruburi ale parapetului, verificate

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au anunţat că echipe ale constructorului Podului de la Brăila au verificat peste o treime din şuruburile parapetului, fiind găsite 70 de şuruburi slăbite.

”Echipele constructorului italian Webuild au verificat astăzi 35.000 din cele 100.000 de şuruburi ale parapetului montat pe Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila. Dintre acestea au fost identificate aproximativ 70 de suruburi slăbite. Mâine va continua verificarea celorlalte şuruburi pentru a ne asigura că toate sunt strânse conform normativelor tehnice”, au precizat, miercuri, reprezentanţii CNAIR, într-o postare pe Facebook.

Operaţiunea este supravegheată de responsabilii cu implementarea contractului din cadrul CNAIR.

”Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, le-a cerut din nou constructorilor Podului Suspendat peste Dunăre de la Brăila să ia în serios contractul şi să se asigure că lucrările sunt executate profesionist. El le-a atras atenţia că podul va fi recepţionat doar dacă va respecta standardele de calitate prevăzute în contractul încheiat cu CNAIR. Directorul general al CNAIR a precizat că acele lucrări care nu respectă standardele de calitate trebuie să fie remediate pe cheltuiala constructorului”, a arătat CNAIR.

Citeşte mai departe ...

Victor Negrescu: Am cerut ca România să primească 34 de milioane de euro pentru inundațiile din vara anului 2022

Europarlamentarul Victor Negrescu a cerut ajutor financiar de la UE pentru inundațiile produse în România în 2022. Solicitarea prevede alocarea unui ajutor în valoare de 34 de milioane de euro.
Banii ar putea fi alocați prin Fondul European de Solidaritate.

„În calitate de responsabil al grupului social-democrat din Parlamentul European pentru bugetul european, am susținut astăzi alocarea a circa 34 de milioane de euro pentru România ca urmare a efectelor dezastruoase produse de inundații în vara anului 2022. Fondul European de Solidaritate reprezintă un instrument cheie pentru sprijinirea statelor membre afectate de dezastrele naturale. Am solicitat în repetate rânduri creșterea fondurilor europene pentru situațiile de urgență dar, în pofida solicitărilor noastre din Parlamentul European, fondurile alocate sunt încă insuficiente”, a explicat Negrescu.
Conform estimărilor, pagubele provocate de inundații se ridică la 1,31 miliarde de euro, sumă care se încadrează în cadrul criteriilor care definesc dezastrele naturale majore, depășind baremul de 0,6% din Venitul Național Brut.
Negrescu mai susține că sumele alocate României urmează a fi divizate în trei categorii de acțiuni:
- Circa 22 de milioane de euro pentru costurile operațiunilor de salvare, furnizarea de apă pentru populație și acțiunile de protejare a zonelor agricole;
- Circa 9 milioane de euro urmează să fie alocate pentru a deconta cheltuielile legate de curățarea zonelor afectate;
- Circa 2 milioane de euro vor fi alocate pentru lucrările de infrastructură în domeniul apei și managementului reziduurilor.

Citeşte mai departe ...

O armă de vânătoare, furată din Croația acum 5 ani, găsită de polițiști

O armă de vânătoare, furată din Croația acum 5 ani, a fost găsită în casa unui bărbat din Brăila, aflat în arest, pentru furt calificat. 

"La data de 30 august 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Galați, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic Galați, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Brăila, la adresa de domiciliu a unui bărbat, de 25 de ani, aflat, în prezent, încarcerat în Penitenciarul Galați, fiind sub măsura arestării preventive, într-o altă cauză penală, privind săvârșirea mai multor infracțiuni de furt din societăți comerciale și autovehicule.
 
În urma percheziției domiciliare, a fost descoperită, într-o boxă din interiorul imobilului, o armă de vânătoare letală, calibrul 16 mm și două cartușe aferente acesteia", a anunțat IPJ Galați.
 
Arma, care era deținută fără drept, a fost ridicată de polițiști, în vederea continuării cercetărilor în dosarul penal întocmit pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. În urma verificărilor făcute în bazele de date, s-a stabilit faptul că această armă ar fi fost furată din Croația, în anul 2018.
Citeşte mai departe ...

Costel Fotea, președintele CJ Galați: Se toarnă asfalt pe DN26, între Măstăcani și Brănești

În urma solicitărilor pe care Consiliul Județean Galați le-a transmis către Ministerul Transporturilor şi CNAIR de a se interveni cât mai repede pe DN26, pe porțiunea dintre Măstăcani și Brănești, care era extrem de degradată pe mai mulți kilometri, cei de la Drumuri Naționale au demarat o amplă lucrare de refacere a infrastructurii rutiere.
 
„După ce au intervenit pe porțiunile cu cedări în fundație, zilele acestea au început și asfaltarea drumului (două straturi), pe o lungime de aproape 7 kilometri. Am fost personal la Măstăcani, alături de primarul localității, Ilie Dănuț, pentru a discuta față în față cu cei responsabili, inclusiv cu directorul secției Drumuri Naționale Galați, Tudor Luciano. Asfaltarea ar trebui să se termine până la sfârșitul acestei săptămâni, însă acest lucru depinde și de condițiile meteo.
 
Colaborăm strâns cu responsabilii din minister, de la CNAIR şi de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Buzău pentru a reface și asfalta și alte tronsoane de drum național din județul Galați.
Astfel, luna viitoare se vor face asfaltări pe DN25, între Ivești și Umbrărești, și pe DN24D, de la ieșirea din Cuca și până la Băleni”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Citeşte mai departe ...

Sâmbătă, acțiune de ecologizare în parcul Cloșca din Galați

  • Publicat în Social

O serie de acțiuni de prevenire a poluării cu plastic a apelor vor fi organizate în perioada 1-8 septembrie, în mai multe orașe riverane Dunării.

Acestea au loc în cadrul inițiativei „România Limpede”, prin programul River Cleanup Collective @Dunăre, o acțiune a Grupului Schwartz.

În acest context, sâmbătă, 2 septembrie, la Galați va avea loc o acțiune de ecologizare a Parcului Cloșca, din zona complexului Ultimul Leu, începând cu ora 9,30. Aceasta va fi urmată, pe Faleză, la Elice, de la ora 12,00, de un atelier ASAP constând într-o sesiune de joacă „Adevăr sau Reciclare", coordonată de Alex Zamfir (celmaibuntata.ro).

„Copiii vor învăța într-un mod distractiv și aplicat despre importanța colectării separate și ce impact au deșeurile asupra mediului.

O sesiune de joc durează aproximativ 1 oră și pot participa maxim 30 de jucători, cu vârsta minimă de 7-8 ani”, afirmă organizatorii evenimentelor de la Galați.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Taguri