Logo
Imprimă această pagină

Aproape 600.000 de contracte de muncă suspendate, peste 400.000 încetate Recomandat

Aproape 600.000 de contracte de muncă suspendate, peste 400.000 încetate

Numărul contractelor individuale de muncă suspendate la data de 27 mai, pe fundalul crizei sanitare, se ridică la aproape 600.000. Mai exact, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) transmite că au fost suspendate 598.264 contracte. Situaţia nu este roz nici în ceea ce priveşte contractele de muncă încetate, numărul acestora ridicându-se la 424.389.

Situaţia se prezintă la modul următor

Contracte individuale de muncă suspendate: 598.264

Principalele categorii

· Industria prelucrătoare: 164.608

· Comerţ cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor: 94.793

· Hoteluri şi restaurante: 100.026

Contracte individuale de muncă încetate: 424.389

Principalele categorii:

· Comerţ cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor: 75.025

· Industria prelucrătoare: 75.424

· Construcţii: 63.553

Ministrul Muncii reaminteşte faptul că Guvernul României a decis să sprijine salariaţii angajatorilor aflaţi în şomaj tehnic prin acoperirea integrală a fondurilor aferente. Angajatorii care au salariaţi prin Contracte Individuale de Muncă (CIM) şi pe care i-au înregistrat în REVISAL ca intrând în şomaj tehnic se vor adresa agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din judeţul în care angajatorul are sediul social.

Celelalte persoane, care au alte forme de angajare (PFA, drepturi de autor etc.), se vor adresa agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială din judeţul în care au înregistrat activitatea. Întreaga comunicare între solicitanţi şi instituţiile vizate, respectiv solicitările şi depunerea documentelor, se face prin poşta electronică, mai transmite MMPS.

Mai multe informaţii sunt disponibile în paginile de internet ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, respectiv Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.