Menu
RSS
A X-A EDIȚIE DE MOMENTE MEMORABILE. GALATI SUMMER UNIVERSITY 2025

A X-A EDIȚIE DE MOMENTE MEMORABILE.…

Liga Studenților din Univ...

Premierul Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali

Premierul Bolojan propune reducerea…

Prim-ministrul Ilie Boloj...

Prima deplasare pentru Oţelul

Prima deplasare pentru Oţelul

Superliga României la fot...

Facultatea de Drept și Științe Administrative, în topul preferințelor candidaților, cu o concurență de 6,5 candidați pe loc

Facultatea de Drept și Științe Admi…

Universitatea „Dunărea de...

Un șofer din Galați a accidentat un motociclist

Un șofer din Galați a accidentat un…

Un autoturism condus de u...

PSD cere partidelor să se opună proiectului de buget al UE pentru agricultură

PSD cere partidelor să se opună pro…

PSD cere tuturor partidel...

Știința și tehnologia pe înțelesul celor mici. Costel Fotea: Peste 300 de copii au descoperit, la Biblioteca Estivală, fascinanta lume a roboticii

Știința și tehnologia pe înțelesul …

Peste 300 de copii și ado...

Ziua internaţională Nelson Mandela (ONU)

Ziua internaţională Nelson Mandela …

„Este uşor să se descompu...

Sindicaliștii din Casa de Pensii Galați au protestat din nou în fața sediului

Sindicaliștii din Casa de Pensii Ga…

Mai mulți salariați din c...

5 membri ai comunității universitare gălățene aleși în CNCS-forul de elită al cercetării

5 membri ai comunității universitar…

Consiliul Național al Cer...

Prev Next

Vineri, 04 Iulie 2025 - Regional Press

PSD respinge acuzațiile privind „greaua moștenire” și anunță măsuri ferme pentru eliminarea privilegiilor

PSD denunță tentativa de manipulare a opiniei publice prin aserțiunea că problemele bugetare din prezent ar fi fost provocate de deficitul înregistrat anul trecut. Este o distorsionare rudimentară a realității, prin invocarea unei așa-zise „grele moșteniri” menite să justifice măsurile de austeritate din prezent.

Într-un comunicat de presă, PSD denunţă o tentativă de manipulare a opiniei publice prin afirmaţia că problemele bugetare actuale s-ar datora deficitului din anul precedent.

„În primul rând PSD nu a guvernat singur, nici în 2024 și nici în anii anteriori. Deci invocarea „grelei moșteniri” ce ar proveni de la o guvernare din care ai fost parte este total inadecvată și chiar dezonorantă. PSD reamintește că în momentul intrării la guvernare, la finalul anului 2021, deficitul bugetar era de 7,1% din PIB (după 9,2% în 2020), ca urmare a dezastrului economic și a dobânzilor împovărătoare la împrumuturile iresponsabile din timpul guvernărilor de dreapta, când datoria publică a crescut cu peste 13% din PIB! Din cauza acelor împrumuturi dobânzile plătite ulterior de guvern au crescut cu 61%, de la 18 miliarde în 2021, la 29 de miliarde în 2022, ceea ce a pus o presiune enormă pe deficitul bugetar. Jumătate din împrumuturile din guvernarea PSD-PNL au fost folosite pentru a rostogoli datoriile făcute anterior”, a transmis PSD.

Totodată, trebuie amintit că preluarea conducerii guvernului de către PSD a avut loc în contextul grevei generale din Învățământ și pe fondul unor presiuni sindicale multiple pentru acordarea de beneficii și de majorări salariale. Atunci presiunile veneau din partea acelorași sindicate care azi contestă măsurile de austeritate.

În pofida acestor dificultăți, guvernul condus de PSD a reușit să asigure o gestionare responsabilă a economiei, iar banii împrumutați în această perioadă au fost folosiți pentru dezvoltarea României și în beneficiul cetățenilor:

Investițiile publice s-au dublat ajungând anul trecut la un nivel record de 120 de miliarde de lei, adică aproape 80% din deficitul bugetar din 2024 și mai mari decât deficitul bugetar primar de 116 miliarde lei, înregistrat în anul 2024. Cu acești bani s-au construit autostrăzi și căi ferate într-un ritm record, s-a început construcția celor mai mari spitale din România, și s-au susținut cele mai mari investiții pentru dezvoltarea comunităților locale.

În pofida constrângerilor din PNRR Guvernul condus de PSD a protejat mediul de afaceri și a încurajat investițiile private întorcând în economie, prin scheme de ajutor, subvenții și garanții, de trei ori mai mult decât în perioada 2020-2021. PIB-ul României a crescut cu aproape 50%, salariile s-au majorat, inclusiv în mediul privat, iar puterea de cumpărare din România a egalat-o pe cea din Polonia și a depășit-o pe cea din Ungaria, Slovacia, Croația, Grecia, Bulgaria și Letonia.

Șomajul a ajuns la cele mai mici cote, iar România a înregistrat cel mai mare număr de salariați din ultimele două decenii. Cu PSD la guvernare, salariul mediu a crescut cu 56%, salariul minim cu 76%, iar pensia medie cu 75%. Pe acest fond a avut loc consolidarea clasei de mijloc din România, fapt ce poate fi constatat în creșterea economiilor populației cu peste 38% în anul 2024! Iar potrivit Eurostat numărul românilor aflați în risc de sărăcie extremă s-a redus cu 1,28 de milioane.

Nu în ultimul rând, anul trecut a avut loc cea mai amplă reformă socială din România care a pus baze echitabile pentru toate pensiile din sistemul public. Iar cei care insinuează că majorările de pensii ar fi fost iresponsabile să țină cont că această reformă a fost realizată în colaborare directă cu Banca Mondială și Comisia Europeană și a fost asumată politic de toate partidele aflate acum la guvernare, inclusiv de PNL, USR și UDMR care au introdus recalcularea pensiilor ca jalon în PNRR.

PSD a propus atunci o altă abordare decât cea propusă românilor în aceste zile. Și am demonstrat că putem obține dezvoltare și creșteri de venituri la buget prin stimularea economiei. Am crezut și credem în modernizarea economiei, în investiții publice și private, care creează locuri de muncă bine plătite. Am crezut și credem că trebuie protejată puterea de cumpărare a românilor.

PSD va propune în Coaliție, în perioada următoare, o serie de măsuri consistente care va cuprinde o tăiere drastică a privilegiilor și sinecurilor. Trebuie acționat de sus în jos, dacă vrem să trecem cu bine peste această perioadă dificilă pentru economia României.

Citeşte mai departe ...

O nouă serie de gălățeni se pregătește să plece la tratament balnear

Casa Județeană de Pensii (CJP) Galați a anunțat că, pentru seria a IX-a de tratament balnear din acest an, zilele de plecare sunt 13, 14, 15 și 16 iulie. Județului Galați i s-a repartizat un număr total de 301 bilete de tratament, după cum a informat instituția.

Astfel, pentru afecțiuni cardiovasculare s-au alocat 39 de bilete, în stațiunile Covasna, Vatra Dornei, Buziaș și Tușnad.

Pentru afecțiuni reumatismale, au fost disponibile 232 de bilete, la stațiunile Amara, 1 Mai, Eforie Nord, Felix, Geoagiu, Herculane, Lacu Sărat, Mangalia, Nicolina, Pucioasa, Sărata Monteoru și Techirghiol.

Pentru afecțiuni respiratorii s-au alocat 8 bilete la Govora și Tg. Ocna, iar alte 22 de bilete au fost repartizate pentru afecțiuni digestive, la Căciulata, Călimănești, Olănești și Slănic Moldova.

 

Citeşte mai departe ...

Noi exerciții militare în poligonul Smârdan

  • Publicat în Social

Ca urmare a adresei transmise de Garnizoana Galați, Instituția Prefectului – Județul Galați informează cetățenii că, în perioada 7 iulie – 2 august, în Poligonul Centrului Secundar de Instruire pentru Luptă „Smârdan” se vor desfășura exerciții militare și trageri, conform următorului program:

- 7.07 – 13.07, zilnic, între orele 08:00 – 22:00,

- 21.07 – 02.08, zilnic, între orele 08:00 – 22:00.

Atenție! În timpul desfășurării activităților militare, accesul populației, al animalelor și al vehiculelor este strict interzis în perimetrul poligonului. Este obligatorie respectarea semnificației tăblițelor/panourilor cu mesajul „TRECEREA INTERZISĂ – POLIGON DE TRAGERE”, precum și a barierelor și a semnalelor vizuale (bec/fanion roșu) care indică „STAI! SE TRAGE!”.

Aceste exerciții militare sunt activități uzuale, planificate de Ministerul Apărării Naționale, iar cetățenii sunt rugați să nu intre în panică și să respecte toate măsurile de siguranță.

Citeşte mai departe ...

Liderii PSD Galați au semnat o scrisoare deschisă adresată Guvernului despre criza de la combinatul siderurgic: „Angajații combinatului nu și-au primit salariile”

Liderii PSD Galați și reprezentanții autorităților locale au semnat o scrisoare adresată premierului și miniștrilor Economiei și de Finanțe.

Scrisoarea este adresată premierului Ilie Bolojan, ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, și ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Semnatarii, europarlamentarul Dan Nica, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea,  primarul orașului Galați, Ionuț Pucheanu, senatorul Marius Humelnicu și deputații Bogdan Ciucă, Marius Mărgărit și Viorica Sandu susțin că situația critică a Combinatului Siderurgic „Liberty” Galați reprezintă un risc major pentru economia națională

„Vă adresăm un apel public ferm și responsabil legat de criza profundă în care se află Combinatul Siderurgic „Liberty” Galați. Angajații combinatului nu și-au primit salariile, perspectivele reluării activității sunt tot mai sumbre, iar semnalele privind un posibil faliment sunt alarmante. Este o situație de o gravitate extremă, care nu afectează doar peste zece mii de familii din județul Galați, ci pune în pericol stabilitatea unei industrii strategice la nivel național.

Combinatul siderurgic de la Galați reprezintă cel mai mare producător de oțel din România, un contributor major la bugetul de stat și un pilon de sprijin pentru zeci de mii de locuri de muncă, direct și indirect. Prăbușirea sa ar avea efecte catastrofale nu doar pentru economia locală, ci și pentru economia națională și securitatea industrială a României”, scrie în document.

Semnatarii solicită intervenția imediată a Guvernului României, prin măsuri concrete și aplicarea planului de reorganizare. De asemenea, ei se adresează reprezentanților ANAF.

„Totodată, facem un apel clar către ANAF: să își reconsidere poziția exprimată în urmă cu trei săptămâni și să susțină, prin vot, planul de restructurare care urmează să fie omologat de Tribunalul Galați pe 7 iulie 2025. În acest moment de răscruce, un vot împotrivă poate bloca ireversibil salvarea combinatului. Este un moment în care nu putem să permitem ca „Liberty” să ajungă o ruină industrială. Galațiul are nevoie de sprijin! România are nevoie de un combinat funcțional”, au precizat semnatarii scrisorii.

Citeşte mai departe ...

Atenție, șoferi! Un tronson din bulevardul George Coșbuc va fi închis până la jumătatea lunii august

Primăria municipiului Galați informează că, începând de luni, 7 iulie 2025, vor fi închise traficului rutier b-dul George Coșbuc, tronsonul cuprins între str. Brăilei și str. Mihai Eminescu, precum și strada Mihail Kogălniceanu, tronsonul cuprins între str. Bucureștii Noi și str. Morilor, pentru buna desfășurare a lucrărilor de modernizare a bulevardului George Coșbuc. Restricțiile se aplică până pe 11 august 2025.

Rute ocolitoare recomandate:

- b-dul George Coșbuc - str. Tecuci - str. Morilor;

- b-dul George Coșbuc - str. Basarabiei – str. Morilor;

-    str. Brăilei – str. G-ral Alexandru Cernat – str. Mihail Kogălniceanu;

-    str. G-ral Alexandru Cernat – str. Mihail Kogălniceanu /str. Mihai Eminescu – str.
Morilor;
-    b-dul George Coșbuc – str. Tecuci - str. Bucurestii Noi – str. Mihail Kogălniceanu – str.
Crizantemelor – str. Constructorilor/str. Gheorghe Doja;

-    b-dul George Coșbuc – str. Tecuci – str. Crizantemelor - str. Constructorilor/str.
Gheorghe Doja;

Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier, recomandăm ferm folosirea rutelor ocolitoare și atragem atenția asupra faptului că, atât conducătorii auto, cât și pietonii, au obligația de a respecta semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor, mutarea/deteriorarea mijloacelor de delimitare a zonelor de lucru (garduri, balize etc), a dispozitivelor de semnalizare rutieră în general, fiind pedepsită conform prevederilor legislației în vigoare. Precizăm că semnalizarea rutieră poate suferi modificări, în funcție de natura lucrărilor.

Vor surveni următoarele modificări și în programul de transport public astfel:

- traseul 23 (Auchan - Shopping City) va fi deviat de la Inelul de Rocadă pe b-dul Siderurgiștilor - Piața Energiei - str. Basarabiei, atât la tur cât și la retur;

- traseul 24 (Damen - Shopping City), de la intersecția str. Brăilei cu b-dul George Coșbuc, va fi deviat pe str. Brăilei - str. Constructorilor - str. Gh. Doja - str. Nae Leonard, atât la tur cât și la retur, pe retur asigurând și stațiile „Țiglina I” și „Țiglina II” ;

-  traseul 34 (INTFOR - Micro 13B), de la intersecția str. Brăilei cu b-dul George Coșbuc, va fi deviat pe str. Brăilei - str. Constructorilor - str. Gh. Doja - str. Nae Leonard - str. Basarabiei, atât la tur cât și la retur, pe retur asigurând și stațiile „Țiglina I” și „Țiglina II” ;

Se suspendă în această perioadă stațiile „Sofin”, „Calorgal”, „Crizantemelor”, „Kogălniceanu” și „Tecuci”.

Citeşte mai departe ...

O călătorie printre cântece mai noi sau mai vechi cu trupa Taxi

Trupa Taxi vine pe terasa Versus Pub, pe 5 iulie ora 20.00. La Galaţi vor răsuna hituri care au bucurat generaţii, dar şi piese noi, toate asezonate cu o doză de umor în stilul bine-cunoscut al lui Dan Teodorescu. Una dintre cele mai iubite trupe pop rock din România, Taxi s-a reinventat permanent, oferind nu simple concerte, ci adevărate spectacole. Prin cântecele pe care le creează, Dan Teodorescu îşi exprimă crezurile, emoţiile şi varietatea preocupărilor: de la mesaje sociale („Criogenia salvează România”, „Aici sunt banii dumneavoastră”, „Oamenii politici”, „Ca ei”), până la balade cântate de generaţii întregi („Jumătatea mea”, „Mi-e dor şi doare”, „Stelele care cad”, „Cele două cuvinte” „Supradoza de dor”, „Inima mea de 16 ani”), trecând prin zona inerentelor probleme de cuplu („Karma, zenu’ şi feng shuiu’”, „O să-mi las burtă pentru tine”, „Non-stop”). Un concert Taxi este o călătorie printre cântece mai noi sau mai vechi, printre poveşti şi întrebări despre viaţă, iubire şi alte lucruri care ne dor. Fie că e vorba despre viaţa socială şi politică, fie că e vorba despre dragoste, abordarea Taxi este întotdeauna originală, umorul şi ironia devenind marca trupei. Un spectacol nerecomandat minorilor sub 14 ani.

Citeşte mai departe ...

Costel Fotea: Celebra statuie a lui Ioan Vodă cel Viteaz va fi consolidată, restaurată și pusă în valoare

Consiliul Județean Galați va reabilita complexul monumental de la Roșcani. Celebra statuie a lui Ioan Vodă cel Viteaz va fi consolidată, restaurată și pusă în valoare.

CJ Galați a preluat în administrare Statuia lui Ioan Vodă cel Viteaz, ridicată la Roșcani -parte integrantă a celui mai amplu complex monumental din județ –cu scopul de a identifica soluții pentru a-i reda strălucirea de altădată.

„Trebuie să ne cunoaștem trecutul, să fim conștienți de valorile culturale și istorice ale județului Galați și să fim mândri, mai ales tinerele generații, de rolul pe care înaintașii noștri l-au avut în destinul acestei țări. Împreună cu partenerii din Raionul Cahul, Republica Moldova, și Asociația de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea Dunărea de Jos, am reușit să obținem o finanțare europeană de peste un milion de euro, pentru a consolida, restaura și pune în valoare întregul complex monumental de la Roșcani”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Realizată de sculptorul Gheorghe Turcu, statuia lui Ioan Vodă cel Viteaz a fost inaugurată în anul 1976, pentru a marca patru secole de la bătălia în care voievodul moldovean și-a pierdut viața, apărând cu vitejie pământul țării în fața cotropitorilor otomani.

Atât soclul statuii, cu o înălțime de 6 metri, cât și statuia propriu-zisă, cu o înălțime de 4,5 metri, vor fi expertizate și restaurate.

De asemenea, va fi refăcut întregul complex istoric, ce cuprinde o amplă platformă cu două terase, dar și o scară monumentală cu 28 de trepte.

Proiectul mai vizează promovarea patrimoniului istoric și cultural de pe ambele maluri ale Prutului, organizarea de cursuri de istorie pentru elevi, precum și derularea unor acțiuni care să pună în valoare potențialul turistic al regiunii.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Taguri