Menu
RSS
A X-A EDIȚIE DE MOMENTE MEMORABILE. GALATI SUMMER UNIVERSITY 2025

A X-A EDIȚIE DE MOMENTE MEMORABILE.…

Liga Studenților din Univ...

Premierul Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali

Premierul Bolojan propune reducerea…

Prim-ministrul Ilie Boloj...

Prima deplasare pentru Oţelul

Prima deplasare pentru Oţelul

Superliga României la fot...

Facultatea de Drept și Științe Administrative, în topul preferințelor candidaților, cu o concurență de 6,5 candidați pe loc

Facultatea de Drept și Științe Admi…

Universitatea „Dunărea de...

Un șofer din Galați a accidentat un motociclist

Un șofer din Galați a accidentat un…

Un autoturism condus de u...

PSD cere partidelor să se opună proiectului de buget al UE pentru agricultură

PSD cere partidelor să se opună pro…

PSD cere tuturor partidel...

Știința și tehnologia pe înțelesul celor mici. Costel Fotea: Peste 300 de copii au descoperit, la Biblioteca Estivală, fascinanta lume a roboticii

Știința și tehnologia pe înțelesul …

Peste 300 de copii și ado...

Ziua internaţională Nelson Mandela (ONU)

Ziua internaţională Nelson Mandela …

„Este uşor să se descompu...

Sindicaliștii din Casa de Pensii Galați au protestat din nou în fața sediului

Sindicaliștii din Casa de Pensii Ga…

Mai mulți salariați din c...

5 membri ai comunității universitare gălățene aleși în CNCS-forul de elită al cercetării

5 membri ai comunității universitar…

Consiliul Național al Cer...

Prev Next

Marți, 21 Mai 2024 - Regional Press

Festival de animație japoneză, în weekend, la cinematograful „Prof. Ioan Manole” din Galați

  • Publicat în Social

Festivalul de animație japoneză IZANAGI pornește al doilea maraton al anului în cinci cinematografe din țară, cu o nouă ediție retrospectivă. Iubitorii de cultură japoneză se pot bucura de cele mai populare titluri ale edițiilor de până acum. Printre filmele care au umplut sălile se vor număra „Akira”, „Grave of the Fireflies” și „Your Name”.

Proiecții vor fi și în Galați, în zilele de sâmbătă și duminică (25-26 mai), la Cinema „Prof. Ioan Manole”, din interiorul Casei de Cultură a Sindicatelor.

Costul unui bilet este de 15 lei, la achiziţionarea în avans, și 25 de lei, la eveniment.

Au fost selectate pentru proiecții următoarele filme: ”Akira” (1988, r. Katsuhiro Ōtomo),  ”A Silent Voice”/”Koe no Katachi” (2016, r. Naoko Yamada),  ”Ghost in the Shell” (1995, r. Mamoru Oshii),  ”Grave of the Fireflies”/”Hotaru no haka” (1988, r. Isao Takahata),  ”Nausicaä of the Valley of the Wind”/”Kaze no Tani no Nausicaä” (1984, r. Hayao Miyazaki),  ”Spirited Away”/”Sen to Chihiro no Kamikakushi” (2001, r. Hayao Miyazaki) şi  ”Your Name”/ ”Kimi no Na wa” (2016, r. Makoto Shinkai).

Pornind de la război și distopii, până la spiritualitate și iubire, edițiile de până acum au explorat sensibilitatea și imaginația japoneză pe mai multe planuri. Filmele din selecția retrospectivei sunt simbolice atât pentru tema reprezentată, cât și pentru atitudinea japoneză față de diferitele aspecte ale vieții şi vor introduce publicul în imaginarul japonez, purtându-l prin lumi pe cât de diverse, pe atât de fascinante, afirmă organizatorii, într-un comunicat.

IZANAGI - Japanese Film Festival a început în 2019 cu scopul de a aduce pe marile ecrane filme anime și s-a bucurat de un succes masiv atât în București, cât și în celelalte orașe din țară, cu numeroase proiecții sold-out, peste 7.500 de spectatori în 2023 și peste 5.500 de spectatori în martie 2024.

Festivalul urmărește explorarea și înțelegerea culturii japoneze și deschiderea unor noi perspective despre film și despre alte forme de artă, focalizându-se pe fenomenul manga-anime și impactul său asupra lumii.

Din dorința de a crește și uni comunitatea iubitoare de animație japoneză, festivalul și-a propus o nouă ediție retrospectivă, RETROSPECTIVA 2.0, în alte cinci cinematografe din țară. Selecția include cel mai bine vândute titluri din cadrul edițiilor de până acum, care au avut ca teme războiul, tehnologia, iubirea, spiritualitatea și distopia. Filmele sunt semnate de uriași ai animației japoneze, precum Hayao Miyazaki, Katsuhiro Ōtomo, Makoto Shinkai sau Mamoru Oshii.

IZANAGI - Japanese Film Festival este organizat de PRISMA FILM, cu sprijinul Ambasadei Japoniei în România și al  Centrului de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru".

Citeşte mai departe ...

“Aplicarea metodelor tradiționale în învățământul primar"a atras interesul multor profesori educatori din Galați

Activitatea cercului metodic al învățătorilor din setul B, Galați și rural aferent s-a desfășurat la Școala Gimnazială "Sfântul Gheorghe" din comuna Cuca.

Tema abordată, “Aplicarea metodelor tradiționale în învățământul primar", a fost prezentată sub aspect practic și teoretic. Programul a constat în lecții demonstrative la nivelul fiecărei clase, iar a doua parte a fost o prezentare a conținutului didactic de specialitate prin intermediul unui material PowerPoint, care a completat experiența de învățare, oferind informații suplimentare și susținând discuțiile în grup.

Prezență masivă s-a constatat și la cercul metodic set B, Tecuci și rural aferent, organizat de Școala Gimnazială „Negoiță Dănăilă” din localitatea Bucești, sub aceeași temă. Lecțiile demonstrative au oferit participanților oportunități de a experimenta în mod direct conceptele discutate, permițându-le să constate cum se aplică noțiunile în contexte reale, relevante.

Citeşte mai departe ...

United Galaţi, vechea şi noua campioană a României

  • Publicat în Sport

Finala Ligii 1 la futsal a programat marţi după amiază în sala sporturilor Constantin Jude episodul 3 dintre CFR 1933 Timişoara şi United Galaţi. Conduşi cu 2-0 la general după meciurile de la Galaţi, timişorenii lui Robert Lupu au forţat, s-au aruncat în atac dar nu l-au putut învinge pe portarul Petrişor Toniţă. Antrenorul Florin Ignat a pregătit din nou foarte bine meciul şi a ales tactica perfectă. United s-a lăsat în multe momente dominată dar maturitatea „tigrilor” şi-a spus cuvântul şi a fost decisivă. Echipa gălăţeană a jucat pragmatic, a deschis scorul în min.13 după ce căpitanul Araujo a transformat lovitura de la 6 metri scoasă de Crăciun. Căpitanul României de la dubla amicală cu Albania a stabilit scorul final în min.26 cu gol de senzaţie, şut direct în vinclu de la vreo 12 metri. Rezultat final: CFR 1933 Timişoara -UNITED GALAŢI 0-2 (0-1). Cu 3-0 la general, UNITED devine CAMPIOANA ROMÂNIEI şi păstrează trofeul în vitrina clubului gălăţean. Lotul de jucători: Toniţă, Cârdei -Alan Sasse, Araujo, Deiby, Boşneagă, Crăciun, Crişan, Cojocaru, care a primit premiul pentru golgheterul sezonului, Dudău, Leleo, Ignat, A.Cireş, Mihai. Antrenor principal: Florin Ignat, Antrenor secund: Alexandru Tănăsilă , Maseur: Răzvan Petrescu, Preşedinte: Cristian Ştefu, Preşedinte onorific: Toader Ştefu. Felicitări tuturor!!!

sursa foto United facebook

 

Citeşte mai departe ...

Juniorii de la CSŞ Arcada s-au „bronzat” la Arad

  • Publicat în Sport

La Arad s-a disputat zilele trecute turneul final al Campionatului Naţional Under 19 Grupa Perspectivă la volei masculin. O evoluţie bună a avut reprezentanta Galaţiului, CSŞ Arcada, antrenori Nicuşor Harabagiu şi Ileana Berdilă, care a cucerit medaliile de bronz după ce a înregistrat rezultatele: 3-1 cu CSŞ 2 Baia Mare, 1-3 cu CNNT Craiova, 0-3 cu LPS Bihorul Oradea, 3-2 cu Ex 4 Volei Bucureşti şi 3-0 cu Provolei Arad. Lotul CSS Arcada Galaţi: Iustin Pavel, Andrei Cohal, Răzvan Chirilă, Teodor Apostu, Eduard Ionescu, George Chiriac, Ştefan Doca, Sebastian Ursu, care a fost desemnat cel mai bun trăgător al competiţiei, Cristian Gherghea, Rareş Popa, Tudor Apostol, Robert Stamate. Menţionăm faptul că pentru patru jucători gălăţeni: Chirilă, Cohal, Apostu şi Pavel a fost ultimul meci la juniori. Clasament final: 1. LPS Bihorul Oradea 12 puncte, 2. CSS 2 Baia Mare 11 p, 3. CSS-CS ARCADA GALAŢI 8 p, 4. CS Pro Volei Arad 6 p, 5. CNNT Craiova 4 p 6. ACS Ex-4 Volei Bucureşti 3 p.

Citeşte mai departe ...

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităților ilicite, inaugurat în biroul de frontieră Galați-Giurgiulești 

Ministerul Finanțelor și Autoritatea Vamală Română (AVR) au inaugurat, la Biroul Vamal Galați-Giurgiulești, primul dintre cele 26 de scanere menite să reducă, în punctele vamale, atât evaziunea fiscală, cât și traficul de droguri și substanțe periculoase. Instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiulești, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanțe și al Autorității Vamale Române de a moderniza infrastructura vamală și a gestiona eficient frontierele în interesul securității naționale.

„Astăzi marcăm un moment crucial în eforturile noastre de a combate activitățile ilegale și de a moderniza sistemul vamal. Ne angajăm ferm să eradicăm fenomenele ilicite și să îmbunătățim în mod constant eficiența și transparența în acest domeniu. În special, ne concentrăm pe consolidarea luptei împotriva contrabandei. Introducerea acestor noi scanere reprezintă o mișcare strategică în acest sens. Ele vor revoluționa modul în care verificăm conținutul mijloacelor de transport, permițându-ne să efectuăm inspecții mai rapide și mai precise. Această tehnologie care utilizează inteligența artificală nu numai că va consolida securitatea noastră națională, ci și va contribui la creșterea eficienței în combaterea evaziunii. Odată ce vom operaționaliza toate cele 26 de scanere în cele mai importante 12 puncte de frontieră din țară, vom acoperi peste 85% din fluxul de intrări în vămi. Alături de implementarea e-factura, e-sigiliu, şi introducerea informaţiilor telemetrice in sistemul de e-transport, construim un ecosistem robust care să descurajeze orice încercare de fraudă şi contrabandă", a explicat ministrul de Finanţe, Marcel Boloş.

Scanerul din Biroul vamal Giurgiulești este primul din cele 26 care vor fi puse în funcțiune prin proiectul „Dotarea birourilor vamale de frontieră cu sisteme de scanare autovehicule și containere (sisteme de securitate) și înființarea Centrului național de analiză imagistică în cadrul căruia se vor integra sistemele de scanare autovehicule și containere din dotarea AVR”.

 

Citeşte mai departe ...

Costel Fotea: Construim drumuri solide pentru un trafic sigur și modern

Consiliul Județean Galați toarnă asfalt (primul strat) pe drumul de la Matca (DJ251), în interiorul localității.
 
„Acolo, avem un amplu proiect de modernizare a drumului, inclusiv de extindere la patru benzi a tronsonului din zona pieței, pentru a fluidiza traficul dinspre și către Tecuci. Astfel, amenajăm benzi suplimentare pentru sutele de mașini care intră și ies din Piața Matca.
 
Lucrări sunt și la Mândrești (Valea Mărului), acolo unde, după ce infrastructura a fost consolidată și modernizată, turnăm primul strat de asfalt”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați. 
Citeşte mai departe ...

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena: peste 1,75 milioane de români își serbează astăzi onomastica

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt prăznuiţi de creştinii ortodocşi în fiecare an pe 21 mai. Este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox și este celebrată anual de peste 1,75 milioane de români.

Bărbații care poartă unul dintre următoarele nume își sărbătorește onomastica pe 21 mai: Constantin, Costea, Costel, Costache, Costin(a), Codin(a), Constanța, Constantiu, Costandin(a), Constantina, Dinu, Dina, Tinu, Tina, Costel(uș), Costelica, Costică, Costas, Tica, Ticu, Titi(șor), Titel(us), Dinicu, Dinică, Tinuț, Tinel, Tanța, Tănțică sau Tanți. Și femeile care se numesc Elena, Elina, Eleni, Elenca, Ela, Eli, Eleonora, Helena, Helene, Helenca, Heleni, Helinca, Ilina, Ilinca, Ileana, Ilenuța, Ilenuș(a), Ilinuța, Leana, Lenuța, Lenuș(a), Leanca, Lena, Leni, Lina, Nora, Nuța, Nuți, Nuțica sau Nuțisor își celebrează ziua de nume marți.

În timpul domniei sale, Împăratul Constantin a adoptat o serie de măsuri în favoarea Bisericii şi ale preoţilor. Iar despre mama lui, Împărateasa Elena, se spune că şi-ar fi eliberat sclavii şi i-ar fi ajutat pe creştinii persecutaţi. Cea mai însemnată realizare a împăratului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care creștinismul ajunge să fie recunoscut de stat. Însă, el va deveni religie de stat în timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).

După edictul din 313, împăratul scutește Biserica de impozite, îi acordă dreptul de a primi donații și le da episcopilor dreptul să judece pe cei ce nu doreau să fie judecați după legile statului. Va înlătura din legile penale pedepsele contrare spiritului creștinismului, precum: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roșu).

Împăratul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde după lungi dezbateri, învățătură lui Arie a fost condamnată și s-a adoptat formulă că Fiul lui Dumnezeu este de o ființă cu Tatăl și deci, din veci cu El. La sinod au fost alcătuite și primele 7 articole ale Simbolului de credință (Crezul), a fost fixată dată Paștilor (prima duminică după luna plină, după echinocțiul de primăvară) și s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplină bisericească.

 

Citeşte mai departe ...

Premierul Ciolacu despre construcția noului stadion Dinamo: O șansă uriașă de a atrage mii de alți copii către sport

Construcția noului stadion ultramodern de 25.000 de locuri va avea un impact major asupra întregului club Dinamo, fiind o șansă uriașă de a atrage mii de alți copii către sport, a transmis premierul Marcel Ciolacu. 
 
„Aceasta este concluzia discuției de azi cu foste mari glorii ale clubului și cu suporterii alb-roșii, la care am fost alături de Rareș Hopincă, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 2. Este o investiție de peste 170 de milioane de euro, care va deveni un standard de modernitate al sectorului 2 în mandatul său de primar.
 
Deși sunt un fan al unei mari rivale, le-am transmis suporterilor dinamoviști că imi doresc ca echipa de fotbal să aibă succes atât în seara asta, cât și la meciul următor și să rămână în prima ligă. Fiindcă una dintre cele mai frumoase galerii din România merită din plin asta!”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook. 
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Taguri