Peste 3 miliarde de ambalaje colectate în primul an al sistemului SGR
- Publicat în Economie
RetuRO SGR, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, marchează pe 30 noiembrie un an de la implementarea celui mai mare proiect de economie circulară din România, menit să îmbunătățească ratele naționale de reciclare, în linie cu obiectivele stabilite de Uniunea Europeană pentru statele membre.
La 12 luni de la lansarea acestui program național, rezultatele confirmă succesul sistemului, cu peste 3 miliarde de ambalaje SGR returnate de consumatori până în prezent, revoluționând gestionarea deșeurilor de ambalaje și motivând cetățenii să contribuie la protejarea mediului.
Încă de la lansare, Sistemul de Garanție-Returnare a înregistrat rezultate în creștere de la o lună la alta. În octombrie a.c., SGR a atins un nou record, cu o rată lunară de colectare de 84%, în creștere față de septembrie (80%) și august (78%).
Până în prezent, RetuRO a predat către reciclatori peste 200.000 de tone de ambalaje sortate și procesate în centrele RetuRO din țară, stimulând industria reciclării și susținând reintegrarea materialelor pentru ambalaje în circuitul economic.