Menu
RSS
La ediția cu numărul 111 a CCN a fost premiată excelența

La ediția cu numărul 111 a CCN a fo…

Șase diplome de excelenţă...

Hunor: PSD e îndreptățit să dea prim-ministrul în noul Guvern. Așa e corect!

Hunor: PSD e îndreptățit să dea pri…

Kelemen Hunor, liderul UD...

Gălăţenii Sebastian Panaite şi Sonya Stancu au cucerit medalii de aur la Campionatul Balcanic

Gălăţenii Sebastian Panaite şi Sony…

La Bucureşti în sala CSŞ ...

Un bărbat a scăpat de sub control volanul mașinii și a pătruns cu autoturismul în curtea vecinilor

Un bărbat a scăpat de sub control v…

Polițiștii Secției 3 Poli...

Alertă în Galați! Polițiștii caută un evadat

Alertă în Galați! Polițiștii caută …

Un deținut de la Penitenc...

Lieştenii şi brăniştenii fac legea în serie

Lieştenii şi brăniştenii fac legea …

Liga a 3-a a programat sâ...

Oţelul a pierdut la limită la Sibiu

Oţelul a pierdut la limită la Sibiu

Oţelul a jucat luni seara...

Ultima ofertă de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an

Ultima ofertă de vânzare de titluri…

Ministerul Finanţelor a î...

Inspectoratul Școlar Județean Galați a reunit profesorii de „română”la o masă rotundă despre rolul  profesorului în actul de predare

Inspectoratul Școlar Județean Galaț…

Primul cerc metodic al pr...

Prev Next

Luni, 13 Noiembrie 2023 - Regional Press

143 de posturi în rețeaua de medicină școlară a județului Galați

  • Publicat în Social

Rețeaua de medicină școlară din județul Galați are în structură 143 de posturi finanțate de Ministerul Sănătății, conform unui bilanț recent al Direcției de Sănătate Publică.

26 sunt posturi de medici (15 medici medicină generală și 11 medici stomatologi) și 117 de asistenți medicali (110 asistenți medicină generală și 7 asistenți stomatologie.

Din totalul de 143 de posturi, în mediul urban sunt repartizate 15 posturi de medici de medicină generală, 11 posturi medici stomatologi, 90 de posturi de asistenți medicină generală și 7 posturi de asistenți stomatologi.

În rural sunt repartizate 20 de posturi de asistenți medicină generală în 16 comune.

Conform raportului citat, personalul Compartimentului Igiena Copiilor și Tinerilor din cadrul DSP Galați verifică și controlează respectarea prevederilor Legii nr. 123/2008 pentru o alimentație sănătoasă în unitățile de învățământ, prin prelevare de probe de sanitație, produs finit și apă.

Astfel, în primele 9 luni ale anului 2023, s-au recoltat 299 de probe (154 probe de sanitație, 106 probe produs finit și 39 probe de apă).

Citeşte mai departe ...

S-au terminat înscrierile pentru funcțiile executive ale CJE Galați

Adunarea Generală Ordinară a Consiliului Județean al Elevilor Galați s-a întrunit și a fost organizată, la sfârșitul lunii trecute, în sala de ședințe a Consiliului Județean Galați. Evenimentul a fost de importanțăpentru structura de conducere și reprezentare a elevilor gălățeni pentru că, potrivit reprezentanților CJE, a reprezentat debutul în funcții a noilor membri ai Birourilor Executive ale CȘE-urilor din Galați.

Cu această ocazie, echipa CJE Galați a împărtășit ABC reprezentării în structurile publice, oferindu-le noilor veniți o perspectivă clară asupra atribuțiilor lor, cu scopul construirii unei voci puternice pentru elevii gălățeni.

Pe ordinea de zi au fost purtate discuții privind starea rețelei CJE în județul Galați și modul de organizare a viitoarelor alegeri în conducerea CJE.

În momentul de față, potrivit secretarului executiv al CJE Galați, David Mihai Tudor, perioada de înscriere lansată la începutul lunii noiembrie s-a încheiat. „Pentru pozițiile disponibile în cadrul Consiliului Județean al Elevilor Galați s-au depus șapte candidaturi, două pentru funcția de vicepreședinte și cinci pentru funcțiile departamentale. În perioada următoare, aceste candidaturi vor fi evaluate, conform criteriilor prestabilite și vor fi validați acei candidați care au totalizat cel puțin 70 de puncte”, a mai precizat secretarul executiv CJE.

Pentru ca cei aleși să poată intra efectiv în activitate, pe 24 noiembrie se va organiza AGA a CJE, unde va fi prezentat noul birou de conducere al structurii județene și noii membrii vor primi girul în noile funcții a elevilor gălățeni.

Citeşte mai departe ...

Carambol în județul Galați: două persoane rănite și patru mașini avariate

Două persoane au fost rănite, iar patru mașini avariate pe DN 26, în județul Galați.

Polițiștii din cadrul Poliției Oraș Târgu Bujor - Formațiunea Rutieră care s-au deplasat la fața locului au stabilit faptul că un bărbat, cu vârsta de 54 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dealului, din comuna Oancea, când a ajuns la intersecția cu DN 26, ar fi pătruns pe drumul național fără a respecta semnificația indicatorului rutier Stop și ar fi acroșat un autoturism, care era condus de un bărbat, de 29 de ani și care avea direcția de deplasare dinspre localitatea Cavadinești către municipiul Galați.

În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în partea dreaptă a direcției sale de deplasare unde a lovit două autoturisme care erau parcate în afara părții carosabile, precum și o femeie, de 52 de ani, care se deplasa în calitate de pieton și se afla în zona respectivă.

În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea celor 4 autoturisme și rănirea conducătorului auto, de 29 de ani și a femeii care au fost preluați și transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto dețin permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscop rezultatele au fost negative. A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citeşte mai departe ...

Handbalistele de la CSM Galaţi încheie anul cu maxim de puncte

  • Publicat în Sport

 Sala Siderurgistul a găzduit duminică la prânz partida CSM Galaţi -CSM Iaşi 2020 din cea de-a 6-a etapă a seriei B a Diviziei A la handbal feminin. A fost derbiul celor două contracandidate la promovarea în Liga Florilor, cu maxim de puncte la ora duelului direct. Partida a fost încrâncenată, miza primului loc fiind uriaşă. Ieşencele au început mai bine şi au condus cu 3-1 şi 4-2 în min.6. Gălăţencele conduse de Daciana Balaban şi Relu Druţu s-au încălzit şi au intrat în meci, Iasmina Ichim a marcat de două ori consecutiv şi a dus tabela la 8-6 după primul sfert de oră. Cea mai mare diferenţă din prima repriză s-a înregistrat în min.27 după golul Mădălinei Manolachi de 13-10. Oaspetele au mai avut o zvâcnire cu două goluri consecutive în startul reprizei a doua după care gălăţencele au apăsat pedala de acceleraţie, s-au desprins decisiv la patru goluri în min.40, scor 19-15 după care au rezistat presiunii şi au obţinut o victorie foarte importantă. Rezultat final: CSM Galaţi -CSM Iaşi 2020 25-23 (14-12). Lotul aliniat de echipa gălăţeană: Alexandra Prodan, Bianca Aron, Nicoleta Petre -Lavinia Lazăr, Andreea Merlă 2 goluri, Iulia Eiler 1 g, Cristina Andriţa 8 g, Mălina Bichir 1 g, Andreea Prescură 2 g, Sorana Chiriac, Daniela Corban 3 g, Iasmina Ichim 6 g, Raluca Dinu, Mădălina Manolachi 1 g, Diana Nichitean 1 g, Maria Frăsinel. După această victorie, CSM Galaţi a urcat în fotoliul de lider cu 15 puncte. Echipa gălăţeană va mai disputa un singur joc în acest an, pe 21 decembrie în Cupa României cu CSM Deva, în deplasare.

Citeşte mai departe ...

Ministrul Muncii anunță modificări importante în sistemul de asistență socială

Ministerul Muncii anunță că sistemul de asistență socială se va modifica din temelii. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Varianta a fost aprobată în ultima ședință de Guvern și a fost trimisă la Parlament.

„S-a terminat cu licențele date din birou fără vreo verificare pe teren! S-a terminat cu licențele provizorii prelungite la infinit! Clienții misterioși vor putea vedea ce se întâmplă în centre și apoi vor anunța ANPIS. Beneficiarii nu vor mai putea fi ascunși prin subsoluri și plimbați dintr-un centru în altul pentru că întregul sistem va fi digitizat”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

Documentul instituie pedepse majorate pentru cei care încalcă legea și noi prerogative pentru ONG-uri.

„Cei care încalcă legislația vor suporta inclusiv consecințele legii penale, iar amenzile cresc de cinci ori, până la 100.000 de lei. ONG-urile, cultele religioase, instituțiile de învățământ, Avocatul Poporului și societatea civilă, în ansamblul său, vor avea un rol mai puternic”, a precizat ministrul Simona Bucura Oprescu.

Legea a fost trimisă în Parlament unde ar putea fi operate modificări.

Citeşte mai departe ...

CSM Arcada aduce voleiul masculin gălăţean în elita CEV Champions League

  • Publicat în Sport

12 noiembrie 2023 va rămâne o zi scrisă cu slove de aur pentru istoria sportului gălăţean şi, de ce nu şi românesc. Circa 1500 de spectatori au ţinut să asiste duminică seara la finala grupei a 6-a preliminare CEV Champions League 2024 dintre campioana României, CSM Arcada Galaţi şi campioana Greciei, Olympiakos Pireu, deţinătoarea Challenge Cup. Atmosfera a fost fantastică, băieţii pregătiţi de Sergiu Stancu şi Răzvan Tănăsescu, după cele două victorii la zero obţinute în faţa ucrainenilor şi bulgarilor, mai aveau nevoie de un singur set pentru a se califica în Top 20 şi în formula: Woch, Lopes, Hamacher, Butnaru, Karimi, Bala şi liberoul Toman au reuşit din prima cu 25-22 şi fiesta s-a declanşat pe teren şi în tribună. Partida a continuat dar fără miză, cele două echipe au rulat toţi jucătorii din lot, Olimpiakos a fost echipa mai bună şi s-a impus cu 3-1 (-22, 18, 19, 26). Olimpiakos şi CSM Arcada se califică împreună în elita celei mai puternice competiţii la nivelul echipelor de club din Europa. Pentru echipa gălăţeană au mai jucat: Mihălescu, Talpă, Gergye, Aldea, Lescov, Cristudor, la această performanţă incredibilă şi-au mai adus contribuţia fizioterapeutul Eugen Pascale, preparatorul fizic Matias Rebelles şi statisticianul Serhii Yemelianenko.
CSM Arcada, care a reuşit această performanţă în premieră, îşi va continua parcursul în grupa E din CEV Champions League alături de trei nume grele din voleiul european: Cucine Lube Civitanova, campioana Italiei, Greenyard Maaseik, campioana Belgiei şi VK Lvi Praha, campioana Cehiei. Debutul la „masa bogaţilor” pentru cvintupla campioană a României va fi pe 22 noiembrie, meci de gală în fieful celor de la Cucine Lube.

sursa foto Sportul Ilustrat

Citeşte mai departe ...

VIDEO Plan roșu de intervenție, în județul Galați: trei persoane decedate și opt rănite grav, într-un accident rutier

Un accident cu victime multiple s-a produs luni dimineață, pe DN25, în județul Galați. Trei oameni au murit, iar opt sunt grav răniți. 

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 25 Galați-Tecuci, în zona localității Independența, județul Galați, un microbuz de transport persoane s-a izbit de un autoturism.

„La data de 13 noiembrie 2023, la ora 07.05, pe DN 25, la intrare în localitatea Independența a avut loc un accident rutier mortal, în urma căruia trei persoane au decedat și alte opt au fost rănite”, a transmis Poliția Galați.

Potrivit ISU Galați, a fost pus în aplicare planul roșu de interventie si au fost trimise la fata locului 7 autospeciale-o autospeciala de la Galati- Pechea, ambulanta SMURD tip B si C, autospeciala pentru salvarea victimelor multiple de la Detasamentul de Pompieri Galati si 3 ambulante SAJ. De asemenea, la fața locului a ajuns și elicopterul SMURD.

Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenția forțelor MAI la fața locului. 

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Taguri