Încă un restaurant gălățean sancționat de comisarii Protecției Consumatorilor
- Publicat în Social
Marți, 17 octombrie, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galați a realizat un control la restaurantul Cristal din Micro 40, aparținând SC MARYHRIS 2010 SRL, în urma unei sesizări.
Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Galați au aplicat următoarele sancțiuni:
- 1 amendă contravențională, în valoare de 5.000 lei,
- 1 avertisment pe legea prevenției,
- oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea aspectelor constatate,
- oprirea definitivă de la utilizarea în prepararea hranei a alimentelor neconforme.
Neregulile constatate în timpul controalelor au fost:
- folosirea unor condiții improprii de păstrare a produselor alimentare, cu pereți murdari și frigidere neigienizate și cu zone ruginite,
- existența insectelor vii și moarte (gândaci, muște),
- utilizarea unor vase și ustensile neprofesionale,
- depozitarea cărnii refrigerate în același spațiu frigorific cu lactate și cofraje cu ouă,
- utilizarea unor materii prime cu data durabilității minimale depășite sau fără elemente de identificare și caracterizare și fără data limită de consum (carne de pui, carne tocată, carne de vită, șuncă presată etc.),
- neafișarea tuturor informațiilor privind ingredientele utilizate la prepararea mâncărurilor, substanțele alergene conținute în produsele preparate, precum și valorile nutriționale ale mâncărurilor.









