Este nevoie de creșterea gradului de educație în domeniul sănătății
- Publicat în Sanatate
Publicitatea pentru medicamente OTC în social media și aplicații mobile, expunerea la raft a acestora în farmacii alături de alte produse ce se eliberează fără prescripție medicală sau comerțul online în industria de ȋngrijire personală pot contribui la o mai bună informare, educare și responsabilizare a populației pentru a-și gestiona eficient propria sănătate.
Acestea au fost doar câteva dintre subiectele abordate în cadrul unui eveniment de referință pentru industria de îngrijire personală din România, organizat la finalul anului trecut.
O concluzie importantă s-a desprins în urma evenimentului:
Educația în domeniul sănătății trebuie să fie recunoscută ca un catalizator fundamental al schimbării situației actuale, asigurându-se că indivizii înțeleg și acționează în baza unor informații verificate despre sănătate pentru a-și gestiona singuri propria sănătate. Din perspectiva sănătății publice, „alfabetizarea” redusă în domeniul sănătății poate duce la consecințe pe scară largă, chiar și în situații care nu reprezintă urgențe. De asemenea, un nivel redus al educației în domeniul sănătății este costisitor atât pentru sistemul de sănătate, cât și pentru economia țării. În anumite situații, poate fi mai simplu și mai eficient ca un individ să își gestioneze singur o afecțiune minoră, în timp ce, în alte situații, este indicat ca acesta să se adreseze medicului sau farmacistului. Prin urmare, o politică de sănătate echilibrată trebuie să urmărească promovarea unei decizii informate și responsabile a individului, fie în favoarea consultului medical și a unui tratament prescris de către un medic – dacă este necesar sau în favoarea îngrijirii personale – dacă este suficientă.