Menu
RSS
O femeie de 44 de ani din Galați, urmărită național, a fost reținută de polițiști

O femeie de 44 de ani din Galați, u…

O femeie de 44 de ani, di...

Lipsă de seriozitate: Croaţii de la Kastela au venit la Galaţi să joace în CEV Champions League fără testele Covid-19.

Lipsă de seriozitate: Croaţii de la…

Un fapt fără precedent s-...

Galerie foto/Spital nou în orașul Galați. A fost inaugurată clădirea comandată de Consiliul Județean la Spitalul de Boli Infecțioase

Galerie foto/Spital nou în orașul G…

 În urma unei invest...

Gloria 2018 Bistriţa, primul adversar pentru handbalistele antrenate de Alexandrina Soare

Gloria 2018 Bistriţa, primul advers…

Luni, în cadrul unei vide...

Angajări la PENITENCIARUL GALAȚI

Angajări la PENITENCIARUL GALAȚI

În data de 21 septembrie,...

Marcel Ciolacu: "Mâine vom vota în Parlament creșterea pensiilor"

Marcel Ciolacu: "Mâine vom vot…

Președintele PSD, Marcel ...

Tătaru: "Sperăm ca din a doua jumătate a lunii octombrie să mergem pe o pantă descendentă a cazurilor de COVID-19"

Tătaru: "Sperăm ca din a doua …

Ministrul Sănătăţii a pre...

Senatul a adoptat proiectul PSD prin care profesorii primesc 2.000 de lei spor COVID

Senatul a adoptat proiectul PSD pri…

Senatul a adoptat luni pr...

Condițiile concursului de angajare pentru cadre didactice au fost stabilite de Ministerul Educației

Condițiile concursului de angajare …

Ministerul Educației a an...

Simona Halep, campioană la Roma

Simona Halep, campioană la Roma

Jucătoarea de tenis Simon...

Prev Next

Marți, 23 Iunie 2020 - Regional Press

Ciolacu: "Am fost singurii care am spus că prin achizițiile făcute fără licitație, în timpul pandemiei, fură!"

Preşedintele interimar al #PSD Marcel Ciolacu: "Am fost singurii care am spus că prin achizițiile făcute fără licitație, în timpul pandemiei, fură! Că de aceea vor prelungirea stării de alertă la nesfârșit. Ca să fure și mai mult! Și le-am spus STOP! Ajunge!

760.000 euro este #șpaga pretinsă, potrivit organelor de cercetare penală, de cel aflat la conducerea Unifarm. Pentru măștile care nici astăzi nu au ajuns la persoanele vulnerabile. Pentru combinezoanele pe care medicii nu le-au avut în lupta cu virusul.

Și ne mai întrebăm de ce nu au bani de pensii și alocații! De ce nu au bani pentru firmele și producătorii români! De ce nu se văd nicăieri milioanele împrumutate de ministrul Finanțelor?!".

Citeşte mai departe ...

Noi restricții ce ar putea fi anunțate începând cu 1 iulie

„Relaxările nu se pot da fără respectarea unor norme”, a declarat ministrul Sănătății, marți, 23 iunie.

Întrebat dacă restaurantele vor fi deschise de la 1 iulie, ministrul Nelu Tătaru a făcut următoarele precizări: „Astăzi suntem în 23 iunie. Mai avem cel puțin șapte zile. Evoluția noastră se face zilnic, săptămânal. Noi avem în plan măsuri de relaxare la 1 iulie, dar o evoluție nefavorabilă în această săptămână poate să ne dea ori niște restricții, ori să amânăm aceste relaxări”.

În România, s-au înregistrat, în ultimele 24 de ore, 16 decese şi 214 cazuri noi de coronavirus.

Citeşte mai departe ...

Pacienţii Covid 19 asimptomatici vor fi externaţi după 10 zile

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru: "La propunerea Grupului Tehnic din cadrul Ministerului Sănătăţii care se ocupă de evaluări, marţi voi semna un ordin de ministru prin care pacientul asimptomatic sau simptomatic uşor va beneficia de o internare de 10 zile. În a şaptea zi se efectuează un test care, dacă este negativ, la zece zile se merge acasă.

Dacă este pozitiv totuşi, dar cel uşor asimptomatic nu mai are simptome de cel puţin trei zile, la zece zile va pleca acasă cu izolare la domiciliu până la 14 zile sub supravegherea medicilor de familie. Acest ordin va fi semnat marţi, pentru a descongestiona spitalele, dar nu putem da un asimptomatic acasă în prima zi când s-a prezentat, pentru că nu ştim cum va avea evoluţia. Să lăsăm specialiştii să decidă dacă un caz este asimptomatic sau nu".

Citeşte mai departe ...

Programul Rabla Plus 2020. Jumătate dintre ecotichete au fost deja rezervate

În doar trei luni de la startul ediției din acest an a programului Rabla Plus, circa 50% dintre ecotichetele pe care le primesc cei ce vor să-și cumpere mașini noi pur electrice sau electrice hibride, în valoare de cel mult 45.000 de lei, au fost rezervate de către cei interesați, a transmis recent, prin intermediul unui comunicat de presă, Ministerul Mediului.

Așa cum apare în comunicatul ministerului, aproape jumătate din fondurile programului Rabla Plus din acest an au fost deja rezervate. Acest lucru l-a făcut pe Costel Alexe, ministrul de resort, să anunțe că, după câte se pare, “anul 2020 este anul mașinilor electrice în România! 90% dintre cei care au accesat programul Rabla PLUS au ales o mașină full electric”.

Față de anul trecut, bugetul programului Rabla Plus 2020 e mai mare cu circa 45 de milioane de lei, având valoarea totală de 140 de milioane de lei.

“Rabla Plus se dovedește a fi un program de succes, în ciuda problemelor din industria auto, generate de pandemie. Este primul an din istoria celor două programe Rabla Clasic și Rabla Plus când, cel din urmă, are rezultate mai bune decât primul, raportat la numărul total de mașini disponibile prin ambele programe. (...) Mă bucur că românii aleg mașinile electrice: acesta este viitorul transportului urban”, a mai transmis ministrul Mediului.

Prin programul Rabla Plus, cei interesați pot primi bani de la autorități pentru a-și cumpăra vehicule electrice sau hibride. În funcție de caracteristicile acestora, românii pot obține de la stat ecotichete cu o valoare de până la 45.000 de lei. Dacă pentru un autovehicul nou electric hibrid se pot cere de la stat 20.000 de lei, iar pentru o mașină pur electrică, 45.000 de lei, pentru o motocicletă electrică se pot cere de la autorități maximum 3.500 de lei. 

Citeşte mai departe ...

PROIECT. Cursurile de formare profesională se vor putea organiza și online

Proiectul de ordin pus recent în dezbatere publică de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) conține atât domeniile de activitate în care se pot organiza programe de formare profesională, cât și procedura pe care trebuie s-o urmeze cei ce vor să organizeze astfel de programe online pentru a autoriza.

Domeniile de activitate în care se vor putea organiza cursuri de formare profesională sunt împărțite în două categorii:

pentru pregătirea teoretică - aici intră toate programele de formare profesională autorizate de inițiere, specializare, perfecționare, dar și cele de calificare de nivel 2, 3, 4, conform Cadrului Național al Calificărilor, stabilit de HG 918/2013;
pentru pregătirea practică (atunci când programele nu implică activități practice care trebuie să se desfășoare într-un spațiu cu dotări specifice):
competenţe-cheie (comunicare în limba română sau în limbi străine, competenţe de bază de matematică, ştiinţe şi tehnologie, competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere, competenţe sociale şi civice, competenţe antreprenoriale, competenţe de sensibilizare şi de expresie culturală, competenţa de a învăţa să înveţi);
activități financiare, bancare, de asigurări (inclusiv contabilitate);
administrație și servicii publice (inclusiv programele din domeniul resurselor umane și managementului);
economie socială;
tehnologia informației, comunicații, poștă;
educaţie şi formare profesională, cercetare-proiectare, sport;
protecția mediului;
electrotehnică, automatică, electronică;
mass-media, edituri şi tipografie.

Pentru a putea fi autorizat, potrivit proiectului, programul de formare trebuie să cuprindă:

datele de identificare;
condiţiile de acces;
obiectivele exprimate în competenţele profesionale ce urmează să fie dobândite de fiecare participant (în concordanţă cu standardele ocupaţionale recunoscute la nivel naţional);
durata de pregătire;
locul de desfăşurare;
formele de organizare online a programului de formare profesională;
planul de pregătire;
numărul de participanţi;
procedura de evaluare a programului de formare profesională;
programa de pregătire;
modalităţile de evaluare a participanţilor la programul de formare profesională.

Numărul maxim de participanți pe grupa de formare profesională va fi de 28 de persoane.

Citeşte mai departe ...

Liderul ATP, Novak Djokovic a fost testat pozitiv cu Covid -19

  • Publicat în Sport

Agenţia AFP informează că sârbul Novak Djokovic, liderul mondial al tenisului masculin, a anunţat marţi că a fost testat pozitiv la noul coronavirus. Djokovic este a şasea persoană infectată cu Covid-19 dintre participanţii la Adria Tour, eveniment organizat de tenismanul sârb, care a programat în weekendul trecut etapa a doua, la Zadar (Croaţia). Djokovic a plecat rapid de la Zadar la Belgrad, unde a fost testat în cursul dimineţii de luni.
Într-un comunicat difuzat de presa locală, Djokovic a indicat că atât el, cât şi soţia sa au fost infectaţi, în timp ce în cazul copiilor rezultatele testelor au fost negative, scrie Reuters. „Când am ajuns la Belgrad, am mers să fim testaţi. Rezultatul meu este pozitiv, la fel al Jelenei (soţia sa), în timp ce rezultatele copiilor noştri sunt negative. Regret profund fiecare caz individual de infectare. Voi rămâne în autoizolare următoarele 14 zile şi voi repeta testul peste cinci zile", a precizat jucătorul sârb de 33 ani , care nu prezintă deocamdată nicio simptomă.
Un alt tenisman sârb, Viktor Troicki, a anunţat luni seară că el şi soţia sa însărcinată au fost testaţi pozitiv la Covid-19, alăturându-se astfel bulgarului Grigor Dimitrov şi croatului Borna Coric pe lista jucătorilor şi apropiaţilor acestora infectaţi după participarea la Adria Tour.", a declarat jucătorul sârb de 33 ani, care nu prezintă nicio simptomă deocamdată.
Finala turneului Adria Tour de la Zadar a fost anulată după ce bulgarul Dimitrov a fost testat pozitiv.

Citeşte mai departe ...

Prefectura Brăila anunță întârzieri la podul suspendat peste Dunăre

Prefectura județulu Brăila anunță că au apărut întârzieri în proiectul podului peste Dunăre de la Brăila. Este vorba relocările utilităților necesare realizării acestui obiectiv. În acest sens, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a solicitat sprijinul Instituției Prefectului-Județul Brăila, pentru a se implica în deblocarea etapelor premergătoare începerii lucrărilor la acest tronson de drum, unde au fost semnalate o serie de întârzieri.

„Este vorba despre relocările utilităților necesare realizării acestui obiectiv, respectiv cea a conductelor de apă-canal, a Companiei de Utilități Publice Dunărea Brăila, un proiect în valoare de 1.801.497,93 lei fără TVA, unde se așteaptă semnarea contractului de execuție. De asemenea, au fost semnalate întârzieri și la capitolul relocării rețelelor electrice. În acest sens s-a avizat studiul de coexistență cu SDEE Muntenia Nord, este în curs de avizare E-Distribuție Dobrogea și urmează depunerea studiului de coexistență la Transelectrica (pentru rețele de 220kV și 400Kw), proiectantul întâmpinând dificultăți în obținerea acordului de mediu, având în vedere faptul că aceste relocări se realizează în arii protejate”, a anunțat Prefectura județului Brăila.

Tot pentru realizarea obiectivului Pod suspendat peste Dunăre este necesară și relocarea rețelelor de gaze. Astfel, urmare a anulării procedurii de achiziție de 3 ori din motive de neprezentare a ofertanților, privind proiectarea și relocarea conductelor, CNAIR a demarat o procedură de achiziție prin negociere directă fără publicare, contractul fiind obținut de Distrigaz. Pentru a începe lucrările la drumul de legătură dintre centura Brăilei și pod, mai este nevoie de asemenea, și de relocarea unor stâlpi de iluminat de pe DN2B, această sarcină revenind Primăriei municipiului Brăila. O altă situație care necesită o atenție deosebită este și cea legată de exproprieri întrucât, după finalizarea proiectului tehnic au rezultat suprafețe de exproprieri suplimentare. În acest scop a fost întocmit deja un proiect de Hotărâre de Guvern.

„Urmare a acestei analize, prefectul județului Brăila, Cătălin Boboc a programat săptămâna aceasta mai multe întrevederi cu persoanele direct responsabile pentru deblocarea acestei situații, astfel încât să poată începe lucrările, cât de curând, și pe acest tronson de drum. Prima întâlnire a fost chiar astăzi, 23.06.2020, cu reprezentanții CUP Dunărea și CNAIR”, se precizează în comunicatul de presă al Prefecturii Brăila.

Citeşte mai departe ...

Campioana Spaniei, Barcelona a vândut jetoane virtuale pentru suporteri în valoare de 1,2 milioane euro

  • Publicat în Sport

Agenţia EFE relatatează că clubul spaniol de fotbal FC Barcelona a generat venituri de 1,2 milioane euro în mai puţin de două ore de la lansarea unor jetoane virtuale (Fan Tokens) pe platformele socios.com şi Chiliz Exchange, care permit creşterea interacţiunii dintre club şi suporteri. În primele ore de la lansare, fani din 103 ţări ale lumii au achiziţionat 600.000 de jetoane virtuale la un preţ nominal de 2 euro. Fan Tokens vor fi scoase la vânzare şi miercuri, dar la un preţ stabilit de cerere şi ofertă. „Răspunsul la lansarea de azi, cu Fan Tokens epuizate în mai puţin de două ore, trimite un mesaj clar către lumea sportului privind capacitatea extraordinară deţinută de Fan Tokens pentru a extrage randamentul maxim al enormelor posibilităţi ce pot fi generate de suporterii globali'', a declarat fondatorul Chiliz y Socios.com, Alexandre Dreyfus, pe site-ul clubului catalan. Prin cumpărarea acestor active digitale, suporterii obţin dreptul de a participa la votarea unor decizii în cadrul clubului. În cazul clubului FC Barcelona, fani săi vor vota designul unui perete din vestiarul de pe Camp Nou. Şi alte nume importante din Europa, PSG, Juventus, Roma şi Atletico Madrid se numără printre cluburile care au vândut deja Fan Tokens către suporterii lor. Fan Tokens permite de asemenea comunicarea dintre fani şi site-ul clubului, câştigarea unor premii digitale şi reale, cum ar fi interacţiunea cu jucătorii, participarea la apeluri video sau urmărirea meciurilor din tribuna VIP de pe Camp Nou, printre altele. „Fotbalul este un sport global şi suporterii depăşesc cu mult limitele unui stadion, ale oraşului şi inclusiv ale ţării clubului. De fapt, pentru marile echipe ale lumii, fanii care pot intra pe stadion reprezintă doar 0,01%. Restul de 99,99% rămân afară. Faptul că jetoanele FC Barcelona s-au vândut în 103 ţări este cea mai bună dovadă'', a completat Dreyfus.

sursa: Agerpres

Citeşte mai departe ...

Primăria Galați ar putea cumpăra autobuze electrice de la o companie poloneză

Gălățenii s-ar putea plimba cu autobuze electrice fabricate în Polonia. Condiția este ca licitația organizată de Primăria Galați privind achiziționarea a 20 de autobuze să se încheie cu bine. Primele două încercări au eșuat, iar acum specialiștii gălățeni analizează oferta companiei Solaris Bus & Coach.

La fel ca la precedentele licitații, doar polonezii au depus o ofertă. Primele două oferte au fost considerate „neconforme” și se speră că a treia îndeplinește condițiile solicitate de organizatorul licitației.  Primăria Galați vrea să cumpere 50 de autobuze de tipul hibrid, dar licitația finalizată în luna iunie vizează un lot de 20 de autovehicule moderne. Pentru primul lot de autobuze electrice Primăria pune la bătaie suma de 34 de milioane de lei.

În caietul de sarcini al licitației scrie că Primăria vrea să cumpere autobuze de aproximativ 12 metri lungime, cu trei uși și cu o capacitate de transport de minimum 90 călători. Autobuzele trebuie să aibă podea coborâtă, posibilitate de acces pentru persoanele cu dizabilități, aer condiționat, camere video, sistem GPS și instalații pentru echipamentele de e-ticketing. Tot Primăria a solicitat ca autobuzele să fie dotate cu motoare diesel Euro VI, cu un consum redus de combustibil, și cu sisteme de stocare a energiei electrice pentru motoarele electrice.

Dacă licitația se va încheia cu bine, autobuzele electrice ar putea ajunge la Galați până la finalul anului. Recent, în parcul auto Transurb au ajuns 20 de microbuze noi și 40 de autobuze moderne, de mari dimensiuni, fabricate în Turcia. Acestea au fost cumpărate de Primăria Galați și de societatea Transurb. Tot Primăria a anunțat că va achiziționa 10 tramvaie noi fabricate la Arad.

Citeşte mai departe ...

Galațiul, sub codul portocaliu de furtuni până miercuri noapte. Vezi aici harta cu zonele afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o nouă avertizare Cod portocaliu de furtuni pentru mai mult de trei sferturi din ţară, respectiv o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, ce vizează 13 judeţe şi municipiul Bucureşti, ambele valabile până miercuri noapte.


Potrivit meteorologilor, în intervalul 23 iunie, ora 10:00 - 24 iunie, ora 2:00, va fi în vigoare avertizarea Cod portocaliu de vremea rea în Moldova, Transilvania, Maramureş, local în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, precum şi în zonele montane, unde vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50 - 80 l/mp. De asemenea, vor fi şi intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină, îndeosebi în est şi sud-est.

Tot până miercuri noaptea, la ora 2:00, va fi valabil un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în extremitatea de vest şi local în sudul ţării. În aceste zone, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 l/mp şi, pe arii restrânse, 40 - 50 l/mp.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 iunie, ora 2:00 - 25 iunie, ora 10:00, va intra în vigoare o atenţionare Cod galben de vreme instabilă ce va afecta peste trei sferturi din ţară. Astfel, în zonele montane, precum şi în nordul, centrul, estul şi local în sudul ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 l/mp şi, izolat, 40 - 50 l/mp.


 

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
Info for bonus Review William Hill here.

Taguri