Menu
RSS
Marcel Ciolacu, mesaj despre democrație și drepturile omului, de ziua SUA

Marcel Ciolacu, mesaj despre democr…

"Anul acesta sărbătorim 1...

ANP desfășoară controale sâmbătă și duminică în 26 de penitenciare din țară

ANP desfășoară controale sâmbătă și…

„Pentru asigurarea unui m...

Încă patru cadre medicale de la Spitalul Județean Galați, infectate cu COVID-19. Bilanțul ajunge la 15

Încă patru cadre medicale de la Spi…

Crește numărul cadrelor m...

Concediile medicale emise de medicii specialiști nu mai trebuie vizate de medicul de familie

Concediile medicale emise de medici…

Potrivit Ordinului MS și ...

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu: "Guvernul PNL știe doar să fure și să risipească"

Preşedintele interimar al PSD, Marc…

"Guvernul PNL știe doar s...

PSD: "Refuzul PNL de a majora pensiile cu 40% lovește nivelul de trai al vârstnicilor"

PSD: "Refuzul PNL de a majora …

"Coșul zilnic al pensiona...

Lionel Messi pare tentat să se despartă de Barcelona

Lionel Messi pare tentat să se desp…

Agenţia Reuters informeaz...

„Divorţ” Sebastian Vettel - Ferrari

„Divorţ” Sebastian Vettel - Ferrari

 Agenţia AFP informe...

Se redeschid restaurantele. În interior vor fi impuse numeroase reguli

Se redeschid restaurantele. În inte…

Reprezentanții proprietar...

Unde sunt amplasate punctele de prim ajutor în Galați, pe perioada caniculei

Unde sunt amplasate punctele de pri…

Mai multe puncte de prim ...

Prev Next

Duminică, 21 Iunie 2020 - Regional Press

După inundații, cutremur produs în Buzău, resimțit și la Galați

Un cutremur cu magnitudinea 3,9 pe Richter s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:47, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la o adâncime de 120 de kilometri.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 63 km Est de Braşov, 78 km Nord-Est de Ploieşti, 114 km Sud de Bacău, 128 km Vest de Brăila, 128 km Vest de Galaţi, 132 km Nord de Bucureşti, 147 km Nord-Est de Piteşti, 178 km Est de Sibiu, 196 km Sud-Vest de Iaşi şi 197 km Nord de Ruse.

În luna iunie, în România au fost înregistrate în total 19 cutremure cu magnitudini între 2,4 şi 3,9 pe Richter.
Cel mai semnificativ seism din acest an s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.

Citeşte mai departe ...

Evaluarea Națională 2020. Rezultatele se afișează luni, în format anonimizat

Rezultatele de la Evaluarea Națională vor fi afișate luni, 22 iunie, după ce în această săptămână absolvenţii claselor a VIII-a au susţinut probele scrise la Limba şi literatura română, limba maternă şi Matematică.

Luni se vor afişa rezultatele, până la ora 14,00. Tot luni, între orele 16,00 şi 19,00, şi marţi, între orele 8,00 - 12,00, se vor putea depune contestaţiile.

În data de 27 iunie este programată afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor. Pentru prima oară, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va publica rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale cu anonimizarea numelui şi a prenumelui. Rezultate obținute de elevi la Evaluarea Națională 2020 vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00, la avizerele centrelor de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro. Listele de centrele de examen și pe site-ul evaluare.edu.ro vor conține codul unic al candidatului, școala de proveniență, rezultatele probelor examenului și media.

Fiecare candidat prezent la examenul de Matematică a primit, la finalul probei, un raport cu: școala de proveniență a candidatului, județul, numele și prenumele candidatului, CNP și codul unic aferent candidatului:Ex: JJ0000000 (JJ-indicativul județului).Elevii nemulțumiți de notele de la evaluare pot să depună contestații atât pe 22 iunie – de la ora 16:00- până la ora 19:00, cât și pe 23 iunie (de la ora 8:00 până la ora 12:00).

Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2020 vor fi afișate pe 27 iunie 2020.

Citeşte mai departe ...

Ciolacu anunță că se impune un Congres PSD: "Cât de curând vom declanșa procedurile"

„Vom face congres, chiar se impune un congres. Cât de curând vom declanșa procedurile de depunere de moțiuni. Presupun că în două, trei săptămâni toate procedurile interne ale partidului o să fie aprobate”, a declarat Marcel Ciolacu, la B1 Tv.

„Am zis că facem în două, trei săptămâni. Terminăm toate procedurile și, pe urmă, o să stabilim data congresului. Da, se poate face. Suntem în 2020, se poate face și online congresul, nu e o problemă. Nu vom intra în alegerile locale fără o conducere legitimată prin vot de către congres. Suntem mai deschiși, nu mai suntem atât de rigizi”.

Întrebat cum gândește viitoarea conducere a PSD, Marcel Ciolacu a răspuns: „Cred că urgența mare acum e ceea ce se întâmplă în starea de alertă și programul economic pe care o să îl lansăm și la congres. Nu cred că lumea, acum, e foarte interesată de echipa Congresului PSD”.

Citeşte mai departe ...

Bacalaureatul 2020 începe luni, 22 iunie, cu examenul scris la Limba și literatura română

Peste 155.000 de candidați s-au înscris la prima sesiune de BAC 2020, cea care începe mâine, a anunțat Ministerul Educației. Dintre aceștia, aproximativ 123.800 sunt candidați din promoția curentă și 31.800 sunt candidați din promoțiile anterioare.

Numărul înscrișilor este cu aproximativ 20.000 de mai mare decât anul trecut.

Paradoxul adus de BAC-ul organizat în pandemia COVID-19 și după presiuni fără precedent de anulare din partea unei mișcări de elevi – îl reprezintă numărul mare de înscriși din promoțiile anterioare, deci care au picat sau nu s-au prezentat la examenele de anii trecuți.

“Anul acesta, din seriile anterioare au fost înscriși peste 32.000 de elevi, față, de exemplu, de anul trecut când au participat la probele examenului de bacalaureat elevi din seriile anterioare aproximativ 20.000. Deci iată că anul acesta s-au înscris la examenul de Bacalaureat mai mulți elevi decât până acum”, a declarat Monica Anisie, într-un interviu la TVR 1.Ministrul Educației a precizat că “pentru elevii care sunt izolați, în carantină sau bolnavi sau care vor avea temperatură la unele probe noi organizăm o etapă specială, iar cea de-a doua sesiune din toamnă rămâne așa cum a fost anunțată. Rămân aceleași date [pentru a treia sesiune de Bacalaureat, care va fi organizată în toamnă – N.Red.], fără probe de competențe, pentru că am luat decizia ca acestea să fie echivalate sau recunoscute”.

“Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, afișarea rezultatelor se va face cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului”, anunță Ministerul Educației, într-un comunicat.

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 16:00 – 20:00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. Examenele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. “Reamintim că, în acord cu prevederile legale în vigoare, în sălile de clasă trebuie asigurate următoarele măsuri de prevenire și protecție:

la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu va trebui să depășească 37,3 grade Celsius) de cadrul medical care va asigura asistența medicală pe întreaga durată de desfășurare a activității;
vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini etc);
se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanța ușii, mânerul de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide;
în toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare și de prevenire a infectării cu SARS-Cov 2;
intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare către sălile de clasă și spre alte încăperi sunt stabilite de unitatea de învățământ, semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;
existența, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar;
în sălile de clasă activitățile/examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între elevi/candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m unul față de celălalt;
pupitrele/băncile vor fi individualizate/prestabilite și, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală (oglinda sălii), astfel încât să se asigure cunoașterea și intrarea/localizarea, fără a parcurge toată suprafața sălii; personalul didactic/asistenții care asigură supravegherea vor dirija candidatul direct către locul destinat”, precizează Ministerul Educației.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio

Citeşte mai departe ...

Orban: "Nu manipulăm nicio cifră. Cine lansează astfel de alegaţii în spaţiul public este complet dus cu capul"

  • Publicat în Social

„Toată demagogia politică legată de faptul că noi manipulăm cifre. Nu manipulăm nicio cifră. Noi avem un număr de laboratoare acreditate, care au o capacitate de testare pe care am crescut-o de la 500 - 600 la peste 17.000 de teste zilnic. Aceste laboratoare fac analizele Real Time PCR. Aceste analize se fac după o metodologie, se înregistrează. Există un sistem de centralizare a informaţiilor cotidian şi toate informaţiile sunt publice. Nimeni nu poate să manipuleze aceste informaţii. Cine lansează astfel de alegaţii în spaţiul public este complet dus cu capul.

Nu există nicio posibilitate de a manipula aceste informaţii. Ce rezultă din testarea care se face prin RT-PCR aia se comunică public. Pericolul este. (...) Există o rată a mortalităţii care este de peste 6%. Sunt oameni care mor din cauza acestui virus. (...) E un pericol la adresa sănătăţii şi a vieţii. Nu te poţi juca cu astfel de lucruri. Când ştii că acest virus poate provoca decesul, trebuie să ne mobilizăm toţi, să avem o solidaritate mai ales cu persoanele responsabile din spaţiul public în furnizarea de informaţii corecte. Or bagatelizarea sistematică a pericolului, lansarea sistematică a unor instigări la nerespectarea regulilor provoacă consecinţe extrem de periculoase pentru că oamenii se mai iau după lideri şi dacă nu respectă reguli se pun pe ei în pericol”, a afirmat Orban, la România TV, conform Agerpres.

Citeşte mai departe ...

PSD: "Trebuia declanșată starea de alertă la nivel local"

“Guvernul Orban susține că în 108 localități, din 28 de județe, se înregistrează o rată de incidență de 0,5 cazuri (de COVID-19 - n.red.) la 1.000 de locuitori, prag de la care se impun restricții. Cele 108 localități reprezintă doar 3,3% din totalul celor 3.228 de UAT-uri pe care le are România.

După această logică, n-ar trebui prelungită starea de alertă la nivel național, ci ar trebui declanșată stare de alertă locală, lucru care este la îndemâna autorităților locale”, a explicat Lucian Romașcanu, la sediul PSD.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a criticat, duminică, faptul că starea de alertă a fost prelungită fără încuviinţarea Parlamentului, acuzând un "abuz imens" din partea Guvernului, informează Agerpres."Astăzi se împlinesc cinci zile prevăzute de lege în care Parlamentul se putea întruni, dezbate, modifica şi vota sau nu starea de alertă. PNL a decis să ignore spiritul legii şi a decis doar să informeze Parlamentul despre prelungirea stării de alertă. Acest abuz imens, această nouă bătaie de joc la adresa legii şi a unei instituţii fundamentale cum este Parlamentul României va avea două consecinţe majore.

Prima: Guvernul Orban s-a ales cu o moţiune de cenzură care îi va fi fatală şi a doua consecinţă: prin refuzul de a solicita încuviinţarea Parlamentului pentru prelungirea stării de alertă Guvernul PNL a declanşat starea de haos în România", a spus Romaşcanu, într-o conferinţă de presă."Indiferent de minciunile şi manipulările pe care PNL le aduce în spaţiul public, solicităm românilor să continue portul măştii în spaţiile închise, să continue măsurile de distanţare pentru a se proteja pe ei şi pe cei dragi", a afirmat social-democratul.

"De ce credem noi că se întâmplă toate aceste manipulări şi ascunderi ale adevărului? Pentru că firmele prietene au făcut stocuri de măşti de protecţie pentru două stări de alertă, probabil, nu? Sau pentru că ştiu că după ce se încheie starea de alertă urmează moţiunea de cenzură care va conduce la căderea Guvernului sau pentru că au luat decizii disproporţionate, în starea de urgenţă, care au dus la prăbuşirea economiei. (...) Şi, nu în ultimul rând, ca să-şi justifice deciziile din pandemie, inclusiv tunurile financiare ori numirile clientelare, Guvernul PNL având nevoie să arate că lucrurile sunt mai grave decât sunt în realitate pentru a continua aceste acţiuni", a mai afirmat Lucian Romaşcanu.

Citeşte mai departe ...

Universitatea ”Danubius” din Galați – membru internațional al ASECU – alături de cele mai titrate 3 universități românești

Un eveniment academic cu impact internațional deosebit pentru mediul universitar local și regional s-a produs zilele acestea la Universitatea „DANUBIUS” din Galați.

Universitatea gălățeană a aderat la una dintre cele mai prestigioase asociaţii academice din Europa, Association of Economic Universities of South and Eastern Europe and the Black Sea Region (ASECU)

Din România, pe lângă universitatea noastră mai sunt afiliate Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca. 

Compusă dintr-un număr de 56 de membri, dintre care 47 din Europa şi 9 asociaţi din afara Europei, ASECU promovează cooperarea dintre instituţiile partenere, prin schimburi academice şi de cercetare ştiinţifică la toate nivelurile, prin suport reciproc pentru diferite iniţiative ce ţin de activitatea universitară (educaţie şi cercetare) şi prin iniţiative comune într-o multitudine de arii de interes.21 Andy Pusca prezidiu

Potrivit conducătorului Universității ”Danubius”, Conf. univ. dr. Andy PUŞCĂ: „Calitatea de membru în această rețea este onorabilă pentru Universitatea „Danubius”. Este o dovadă a spiritului nostru antreprenorial și a eforturilor noastre pentru transferul de valori și idei în spațiul complex din sud-estul Europei și în regiunea Mării Negre. Profilul economic și deschiderea colaborării noastre stau la baza proiectelor comune viitoare, a creativității și cercetării științifice de înalt nivel. Membrii comunității academice din această parte a lumii trebuie să sărbătorească asocierea dintre mediul academic conservator și bunăstarea pe care o oferă societății progresul științific, visurile specific umane și calitatea oferită de universitățile noastre.

Aderarea Universității ”Danubius”la ASECU reprezintă încă un pas important pe care această instituție de învățământ superior îl face în direcția configurată cu mult timp în urmă când, în calitate de membru fondator al Danubius Academic Consortium (ecosistem pentru inovare integrală care reprezintă universitățile, entitățile economice și comunitățile din Euroregiunea Dunării în spiritul strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării), și-a asumat rolul de a asigura expertiză științifică în domeniile drept, economic, comunicare și relații internaționale precum și contribuția educațională constând în cursuri pentru inovare integrală în vederea găsirii soluțiilor inovative pentru valorificarea resurselor regenerabile de energie ale Dunării și Deltei Dunării”.

De asemenea, Universitatea ”Danubius” organizează anual un eveniment științific extraordinar: Conferința Sțiințifică Dunărea - Axă a Identității Europene, eveniment care își propune să concentreze cercetarea științifică din universități riverane Dunării atât pe o problematica largă, dar circumscrisă unei identități Europene din care nu poate lipsi axa orizontala a Dunării. Mobilizând specialiști din diferite domenii Conferința, forma de manifestare publica a Centrului de Studii și Cercetări Danubiene vizează interdisciplinaritatea ca deziderat al cercetării universitare. În fiecare an, cu ocazia Zilei Internaționale a Dunării (29 iunie), una dintre universitățile riverane fluviului este gazda itinerantă a lucrărilor conferinței.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS
Info for bonus Review William Hill here.

Taguri