Rețeaua de canalizare din Galați, suprasolicitată de gunoaie după ploile torențiale
- Publicat în Social
Echipele operatorului regional Apă Canal Galați au intervenit în ultimele zile, pe fondul codurilor galben și portocaliu de instabilitate atmosferică și precipitații însemnate, pentru funcționarea în parametri optimi a rețelelor de canalizare, stațiilor de pompare apă uzată și stațiilor de epurare din toata aria de operare.
Stațiile de pompare ape uzate și Stația de epurare a municipiului Galați au lucrat la capacitate maximă pentru preluarea întregii cantități de apă meteorică.
Conform Apă Canal, „din cauza debitului de ape pluviale și vitezei mari de scurgere, au fost transportate prin sistemul de canalizare către stațiile de pompare și de epurare cantități mari de deșeuri textile, lemne, polistiren, frunze, nisip și pământ. Cantitatea de deșeuri colectată la grătare a fost foarte mare. Pentru a nu pune în pericol echipamentele și a nu bloca intrarea apei în stația de epurare, echipele Apă Canal au îndepărtat manual sau cu utilaje speciale gunoaiele adunate.
Personalul APA CANAL Galați este mobilizat pentru intervenția imediată, punctuală, la locațiile în care identificăm sau avem sesizări privind probleme în funcționarea rețelei de canalizare și continuă lucrările de decolmatare a racordurilor gurilor de scurgere, descongestionare a grătarelor din stațiile de pompare/epurare și a celor de pe domeniul public”.