Menu
RSS
România a debutat cu victorie în Liga Naţiunilor

România a debutat cu victorie în Li…

Naţionala de fotbal a Rom...

IMBATABILI !!!

IMBATABILI !!!

Patru medalii câștigate d...

Noi profesori pentru copiii cu cerințe speciale din învățământul de masă

Noi profesori pentru copiii cu ceri…

Premierul Marcel Ciolacu ...

Admitere de toamnă la Extensiunea din Buzău. Noutăți la Masterat!

Admitere de toamnă la Extensiunea d…

În premieră, în această t...

Alocațiile și indemnizațiile pentru copii, plătite în avans

Alocațiile și indemnizațiile pentru…

Agenția Națională pentru ...

România, pregătită pentru iarnă. Depozitele de gaze naturale sunt umplute în proporţie de 96,53%

România, pregătită pentru iarnă. De…

Ministrul Energiei, Sebas...

Patru echipe gălăţene iau startul la Campionatul Naţional de Minifotbal Old Boys +40

Patru echipe gălăţene iau startul l…

Oraşul de la Dunăre a fos...

Dotări noi pentru școlile speciale din județul Galați

Dotări noi pentru școlile speciale …

31 de săli de clasă de la...

Mamă, ce-o iubesc!

Mamă, ce-o iubesc!

Sala Teatrului din Buzuna...

Prev Next

Joi, 01 August 2024 - Regional Press

”Robo Squad Summer Camp”, la Frumușița

Derulat de Școala Gimnazială nr.1 Frumușița, acesta este un proiect IT pentru copiii din mediul rural, dedicat formării competențelor de tip STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică) prin accesul la domeniul roboticii educaționale, un domeniu extrem de ofertant pentru oportunitățile de învățare și dobândire de abilități.

Proiectul reprezintă un program de școală de vară în care copiii din grupuri vulnerabile au acces la activități educative pe perioada vacanței. Atelierele vizează dezvoltarea cunoștințelor lor despre apă și mediu acvatic din localitatea lor dar și despre mecanică și programare. Copiii vor afla, astfel cum pot îngriji acvariile cu pești folosindu-se de dispozitive IOT: motoare și senzori.

Potrivit inițiatorilor, proiectul beneficiază de finanțare prin inițiativa StartONG, lansată de Kaufland Romania și implementată de Asociația Act for Tomorrow.

Citeşte mai departe ...

”Robo Squad Summer Camp”, la Frumușița

Derulat de Școala Gimnazială nr.1 Frumușița, acesta este un proiect IT pentru copiii din mediul rural, dedicat formării competențelor de tip STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică) prin accesul la domeniul roboticii educaționale, un domeniu extrem de ofertant pentru oportunitățile de învățare și dobândire de abilități.

Proiectul reprezintă un program de școală de vară în care copiii din grupuri vulnerabile au acces la activități educative pe perioada vacanței. Atelierele vizează dezvoltarea cunoștințelor lor despre apă și mediu acvatic din localitatea lor dar și despre mecanică și programare. Copiii vor afla, astfel cum pot îngriji acvariile cu pești folosindu-se de dispozitive IOT: motoare și senzori.

Potrivit inițiatorilor, proiectul beneficiază de finanțare prin inițiativa StartONG, lansată de Kaufland Romania și implementată de Asociația Act for Tomorrow.

Citeşte mai departe ...

AJFP Galați. Formularul (079) - "Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura executări silite"

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați aduce la cunoștința contribuabililor faptul că în Monitorul Oficial nr. 719 din 23 iulie 2024 a fost publicat OpANAF nr. 3769/2024 pentru aprobarea Procedurii privind organizarea şi înscrierea în cadrul Registrului RO e-Factura executări silite, precum şi a modelului, conţinutului şi instrucţiunilor de completare ale formularului (079) "Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura executări silite".

Organele de executare silită, inclusiv executorii judecătoreşti şi Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, care emit facturi în numele şi în contul furnizorilor, persoane impozabile stabilite în România, pentru livrările de bunuri efectuate în cadrul operaţiunilor de executare silită sau de valorificare a bunurilor mobile şi imobile sechestrate în cadrul procesului penal, au obligaţia să respecte prevederile art. 5, 91, art. 10 alin. (1) şi art. 101 alin. (2) şi (4) din OUG nr. 120/2021, respectiv să transmită facturile prin/în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, în situația în care furnizorul ar avea obligația de transmitere a facturilor prin sistem sau de raportare a acestora în sistem.

Pentru îndeplinirea acestei obligaţii se organizează Registrul RO e-Factura executări silite. Înscrierea în acesta se face prin transmiterea formularului (079) "Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura executări silite", având bifată secţiunea III. Formularul (079) se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, potrivit legii.

Organul de executare silită care a solicitat utilizarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura se consideră înscris în Registrul RO e-Factura executări silite începând cu ziua imediat următoare transmiterii formularului (079).

Citeşte mai departe ...

Echipajul Andrei Cornea -Marian Enache a cucerit titlul olimpic

  • Publicat în Sport

Joi a fost o zi extraordinară pentru delegaţia României care participă la Jocurile Olimpice de la Paris. Canotorii tricolori şi-au confirmat cartea de vizită, reuşind să obţină două medalii. Andrei Cornea şi Marian Enache au reuşit o performanţă fantastică prin obţinerea medaliei de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de dublu vâsle masculin. Echipajul din România a terminat primul cursa de 2.000 de metri cu timpul de 6:12.58. Pe locurile doi şi trei au terminat Olanda (6:13.92) şi Irlanda (6:15.17). România a avut barcă în finală pentru prima dată în această probă la Olimpiadă.
Ancuţa Bodnar (25 de ani) şi Simona Radiş (25 de ani), campioanele olimpice de la Tokyo, au cucerit medalia de argint la dublu vâsle feminin. Tricolorele au condus prima parte a cursei, însă echipa Noii Zeelande s-a instalat în frunte şi nu a mai putut fi întrecută, în ciuda finish-ului puternic al Ancuţei şi Simonei. Fetele noastre au terminat cursa cu timpul 6:50.69, depăşite de Noua Zeelandă, la doar 24 de sutimi. Pe locul trei s-a clasat Marea Britanie, 6:53.22.
Barca de patru rame, în componenţa: Amalia Bereş, Magda Rusu, Maria Lehaci şi Adriana Adam a terminat finala pe locul 4, după Olanda, Marea Britanie şi Noua Zeelandă, cu 6.29.52.

Citeşte mai departe ...

Se asfaltează pe mai multe drumuri județene din Galați

Continuă modernizarea drumurilor din județul Galați. Președintele CJ Costel Fotea anunță că se toarnă primul strat de asfalt pe DJ242H Zărnești (comuna Jorăști) – Rădești, după ce a fost refăcută de la zero infrastructura drumului.
 
De asemenea, continuă asfaltarea drumului dintre Valea Mărului și Corod (DJ251H). La fel și aici, drumul a fost refăcut complet-fundație, lărgire parte carosabilă, modernizare poduri și podețe.
„Recent, a fost turnat asfalt și pe drumul din interiorul localității Suceveni (DJ242D). Lucrarea face parte dintr-o amplă investiție de modernizare a întregului drum, pe ruta Rogojeni -Suceveni – Băneasa (investiția se derulează în etape)”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Citeşte mai departe ...

Clubul de vacanţă „Clubul curioşilor”

Ieri, 31 iulie 2024, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică, a avut loc ultima activitate din cadrul Clubului Curioşilor. Tema zilei a fost „Prietenia - cea mai mare bucurie a acestei vieţi”. Alături de elevii Şcolii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu”, coordonaţi de prof. înv. primar Mihaela Radu, prof. înv. primar Aurelia Ionescu, prof. Emil Trandafir şi prof. Rodica Toader, şi copiii de la Fundaţia „Inimă de Copil”, însoţiţi de instructor Anişoara Bălan, am învăţat că prietenia înseamnă: încredere, sinceritate, iubire, distracţie, respect etc. Participanţii s-au distrat cu jocurile „Căpşunica dulce” şi „Mingea prieteniei”. De asemenea, voluntarii Bibliotecii au pregătit şi au jucat cele mai interesante jocuri, cum ar fi: „Vânătoarea de comori,” „Ghiceşte melodia,” „Joacă dupa reguli” şi „Licitaţie cu surprize.” La final, copiii şi-au dat mâna în semn de prietenie. Vacanţă plăcută şi nu uitaţi că Biblioteca Estivală este deschisă toată vara!

Citeşte mai departe ...

Programul pelerinajului cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam în Arhiepiscopia „Dunării de Jos”

În Eparhia Dunării de Jos a devenit deja o tradiţie ca în toată perioada postului Adormirii Maicii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, să se organizeze o procesiune cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam, în majoritatea parohiilor din protopopiatele judeţului Galaţi şi în municipiul Brăila.
 
Astfel, în acest an, peste 150 de parohii din cele cinci protopopiate ale județului Galați şi biserica ”Sfinţii Arhangheli” din municipiul Brăila se pregătesc ca în perioada postului Adormirii Maicii Domnului să primească cu bucurie, cu evlavie și cu credință acest odor de mare preț aflat în patrimoniul sacru al Eparhiei Dunării de Jos.
 
Pentru o informare corectă a credincioșilor cu privire la acest eveniment eparhial, în continuare redăm programarea parohiilor în care va ajunge Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam.
Icoana va fi prezentă în perioada 1 - 3 august a.c. în protopopiatul Târgu Bujor, după cum urmează:
 
Joi, 1 august, icoana va pleca de la Mănăstirea Adam la ora 5³º și va fi dusă la parohiile Adam, Căuieşti şi Ştieţeşti (între orele 6ºº - 7ºº), Fundeanu (între orele 7ºº - 8ºº), Drăguşeni (între orele 8ºº - 9ºº), Smulţi I (între orele 9ºº - 9³º), Smulţi II (între orele 9³º - 10ºº), Vârlezi (între orele 10ºº - 11ºº), Crăieşti (între orele 11ºº - 12ºº), Bursucani (între orele 12ºº - 13³º), Ciureştii Noi (între orele 14ºº - 15ºº), Bălăşeşti (între orele 15ºº - 16ºº), Bălăbăneşti (între orele 16ºº - 17ºº), Lungeşti (între orele 17ºº - 18ºº), Rădeşti (între orele 18ºº - 19ºº), Bereşti Meria (între orele 19ºº - 20ºº), Berești Sat (20ºº - 21ºº) şi Bereşti Târg (de la ora 21ºº cu slujbă de Priveghere şi Sfânta Liturghie).
 
Vineri, 2 august, icoana va fi la parohiile Balintești (între orele 7ºº - 8ºº), Băneasa (între orele 8ºº - 9ºº), Suceveni II (între orele 9ºº - 9³º), Suceveni I (între orele 9³º - 10ºº), Rogojeni (între orele 10ºº - 11ºº), Oancea (între orele 11ºº - 12ºº), Vlădeşti (între orele 12ºº - 14ºº), Brăneşti (între orele 14ºº - 15ºº), Măstăcani (între orele 15ºº - 16ºº), Chiraftei I (între orele 16ºº - 17ºº), Chiraftei II (între orele 17ºº - 18ºº), Fârţăneşti (între orele 18ºº - 19ºº), Umbrăreşti (între orele 19ºº - 19³º), Moscu (între orele 19³º - 20³º) şi Târgu Bujor (de la ora 20³º cu slujbă de Priveghere şi Sfânta Liturghie).
 
Sâmbătă, 3 august, icoana va fi la parohiile Viile (între orele 7ºº - 8ºº), Băleni I şi II (între orele 8ºº - 9³º), Scânteieşti (între orele 9³º - 10³º), Fântânele (între orele 10³º - 11³º), Frumuşiţa (între orele 11³º - 13ºº), Tămăoani (între orele 13ºº - 14ºº), Stoicani (între orele 14ºº - 15ºº) Folteşti (între orele 15ºº - 16ºº) şi Ijdileni (între orele 16ºº - 18ºº).
Icoana va fi prezentă în perioada 3 - 7 august a.c. în protopopiatul Galați, după cum urmează:
 
Sâmbătă, 3 august, icoana va fi preluată de la parohia Ijdileni, protopopiatul Târgu Bujor, la ora 18³º de către Parohia Tătarca, protopopiatul Galați, urmând a fi aşezată spre închinare la această parohie în intervalul orar 19⁰⁰ - 21⁰⁰, apoi de la ora 21⁰⁰ va fi la Parohia Șiviţa, unde va rămâne peste noapte în biserica parohială cu săvârşirea Sfintei Liturghii.
 
Duminică, 4 august, icoana va fi la parohiile Tuluceşti II (între orele 7⁰⁰ - 8³º), Tuluceşti I (între orele 8³º - 10⁰⁰), Vânători (între orele 10⁰⁰ - 11³º), Odaia Manolache (între orele 11³º - 13⁰⁰), Sat-Costi (între orele 13⁰⁰ - 14³º), Smârdan (între orele 15⁰⁰ - 16³º), Cișmele (între orele 16³º - 18⁰⁰), „Sf. Trei Ierarhi” din municipiul Galaţi (între orele 18³º - 20³º) şi „Sf. Împăraţi” din municipiul Galaţi începând cu ora 20³º, unde va rămâne peste noapte în biserica parohială cu săvârşirea Sfintei Liturghii.
 
Luni, 5 august, icoana va fi în municipiul Galați la parohiile „Sf. Filofteia” (între orele 6⁰⁰ - 7³º), ”Pogorârea Sf. Duh” (între orele 7³º - 8³º), ,,Înălţarea Domnului” (între orele 8³º - 10⁰⁰), „Sf. Cruce” (între orele 10⁰⁰ - 11⁰⁰), „Sf. Daniil Sihastrul şi Ioan Iacob Hozevitul” (între orele 11⁰⁰ -12³º), ”Sf. Arhidiacon Ştefan” (între orele 12³º - 13³º), „Sf. Dumitru” (între orele 13³º - 15⁰⁰), „Sf. Ilie” (între orele 15⁰⁰ - 16⁰⁰), „Sf. Ştefan cel Mare” (între orele 16⁰⁰ - 17⁰⁰), și „Mavromol”, (între orele 17⁰⁰ - 19⁰⁰).
 
La ora 19⁰⁰, icoana, însoţită de preoţi şi credincioşi, va porni în pelerinaj de la biserica ,,Mavromol” către biserica „Precista”, unde va rămâne peste noapte în biserica parohială cu săvârşirea Sfintei Liturghii.
 
Marţi, 6 august, icoana va fi tot în municipiul Galați la parohiile ,,Nașterea Maicii Domnului” (între orele 7⁰⁰ - 8⁰⁰), Capela Seminarului Teologic ”Sf. Andrei” (între orele 8⁰⁰ - 9⁰⁰), ,,Vovidenia” (între orele 9⁰⁰ - 10⁰⁰), Catedrala Arhiepiscopală (între orele 10⁰⁰ - 11⁰⁰), „Schimbarea la Faţă” (între orele 11⁰⁰ - 12⁰⁰), ”Buna Vestire” (între orele 12⁰⁰ - 13⁰⁰), „Sf. Vasile cel Mare” (între orele 13⁰⁰ - 14³º), ,,Sf. Brâncoveni”, (între orele 14³º - 15³º), „Sf. Atanasie Patelarie” (între orele 15³º - 17⁰⁰) şi „Sf. Ana” (între orele 17³º - 19³º).
De la Parohia ”Sf. Ana” din municipiul Galaţi, icoana va fi preluată la ora 19.30 de Protoieria Brăila şi aşezată spre închinare la Parohia ”Sf. Arhangheli” din centrul municipiului Brăila, unde va rămâne peste noapte în biserica parohială cu slujbă de Priveghere şi Sfânta Liturghie.
 
Miercuri, 7 august, icoana va fi preluată la ora 12.00 de la Parohia ”Sf. Arhangheli” din Brăila şi va reveni în judeţul Galaţi la parohiile Movileni (între orele 12⁰⁰ - 13⁰⁰), Şendreni (între orele 13⁰⁰ - 14⁰⁰), Traian (între orele 14⁰⁰ - 15⁰⁰), Braniştea (între orele 15⁰⁰ - 16⁰⁰) și Vasile Alecsandri (între orele 16⁰⁰ - 17⁰⁰).
Icoana va fi prezentă în perioada 7 - 9 august a.c. în protopopiatul Covurlui, după cum urmează:
Miercuri, 7 august, icoana va fi preluată de la parohia Vasile Alecsandri, protopopiatul Galați, la ora 17⁰⁰ de către Parohia Independența I, protopopiatul Covurlui, urmând a fi aşezată spre închinare la această parohie în intervalul orar 17⁰⁰ - 18⁰⁰, apoi la parohiile Independența II (între orele 18⁰⁰ - 18³º), Vameş (între orele 18³º - 19⁰⁰), Tudor Vladimirescu Prival (între orele 19⁰⁰ - 20⁰⁰), Tudor Vladimirescu (între orele 20⁰⁰ - 21⁰⁰), Mănăstirea Vladimirești (între orele 21⁰⁰ - 22⁰⁰) şi Piscu II de la ora 22⁰⁰ cu slujbă de Priveghere.
Joi, 8 august, icoana va fi la parohiile Costieni (între orele 8⁰⁰ - 8³º), Nămoloasa Sat (între orele 8³º - 9⁰⁰), Fundeni (între orele 9⁰⁰ - 10⁰⁰), Hanu Conachi (între orele 10⁰⁰ - 11⁰⁰), Schela (între orele 11⁰⁰ - 12⁰⁰), Slobozia Conachi (între orele 12⁰⁰ – 13⁰⁰), Cuza Vodă (între orele 13⁰⁰ - 14⁰⁰), Suhurlui (între orele 14⁰⁰ - 15⁰⁰), Rediu (între orele 15⁰⁰ - 15³º), Plevna (între orele 15³º - 16⁰⁰), Slobozia Ventura (între orele 16⁰⁰ - 16³º), Cuca (între orele 16³º - 17⁰⁰), Schitul Mogoş (între orele 17⁰⁰ – 18⁰⁰), Costache Negri (între orele 18⁰⁰ - 19ºº), Cudalbi III (între orele 19ºº - 20⁰⁰), Cudalbi IV (între orele 20⁰⁰ - 21⁰⁰), Mănăstirea Cudalbi (între orele 21⁰⁰ - 22⁰⁰) şi Pechea II de la ora 22⁰⁰ cu slujbă de Priveghere.
 
Vineri, 9 august, icoana va fi la Parohia Pechea IV (între orele 8⁰⁰ - 9⁰⁰), la Parohia Griviţa (între orele 9⁰⁰ - 9³º) şi la Parohia Călmăţui (între orele 9³º - 10⁰⁰).
Icoana va fi prezentă în perioada 9 - 14 august a.c. în protopopiatele Tecuci și Nicorești, după cum urmează:
 
Vineri, 9 august, icoana va fi în protopopiatul Tecuci la parohiile Iveşti II (între orele 10⁰⁰ - 11³º), Şerbăneşti II (între orele 11³º - 12³º), Şerbăneşti I (între orele 12³º - 14⁰⁰), Lieşti (între orele 14⁰⁰ - 15³º), Buceşti (între orele 15³º - 16³º), Diecheni (între orele 16³º - 17³º), Iveşti I (între orele 17³º - 19⁰⁰), Umbrărești II (între orele 19⁰⁰ - 20⁰⁰), Umbrărești I (între orele 20⁰⁰ - 21⁰⁰), Condrea (între orele 21⁰⁰ - 22⁰⁰), Podoleni (între orele 22⁰⁰ - 23⁰⁰) şi ”Sf. Împăraţi” de la ora 23ºº cu slujbă de Priveghere şi Sfânta Liturghie.
 
Sâmbătă, 10 august, icoana va fi în protopopiatul Nicoreşti la parohiile Cosmeşti Vale (între orele 7⁰⁰ - 8⁰⁰), Cosmeşti Deal I (între orele 8⁰⁰ - 9ºº), Cosmeşti Deal II (între orele 9⁰⁰ - 10ºº), Nicoreşti (între orele 10ºº - 10³º), Piscul Corbului (între orele 10³º - 11ºº), Fântâni (între orele 11ºº - 11³º), Poiana (între orele 11³º - 12ºº), Mănăstirea Buciumeni (între orele 12ºº - 12³º), Buciumeni (între orele 12³º - 13ºº), Tecucel (între orele 13⁰⁰ - 14ºº), Ţepu de Jos (între orele 14⁰⁰ - 15⁰⁰), Ţepu de Sus (între orele 15⁰⁰ - 16⁰⁰), Brăhăşeşti (între orele 16⁰⁰ - 17⁰⁰), Gohor (între orele 17⁰⁰ - 18⁰⁰), Nărteşti (între orele 18⁰⁰ - 19⁰⁰), Lieşti Priponeşti (între orele 19⁰⁰ - 20⁰⁰) şi Slobozia Corni (între orele 20⁰⁰ - 21⁰⁰).
De la Parohia Slobozia Corni icoana se va afla în municipiul şi protopopiatul Tecuci, de la ora 21.00, la Parohia ”Sf. Gheorghe”, unde va rămâne peste noapte în biserica parohială cu slujbă de Priveghere şi Sfânta Liturghie.
 
Duminică, 11 august, icoana va fi la parohiile „Înălţarea Domnului” (între orele 8⁰⁰ - 10⁰⁰), „Sf. Nicolae” (între orele 10⁰⁰ - 11³º), Capela ”Sf. Pantelimon” (între orele 11³º - 12⁰⁰), ”Naşterea Maicii Domnului” (între orele 12⁰⁰ - 13⁰⁰), Cernicari (între orele 13⁰⁰ - 14⁰⁰), Malu Alb (între orele 14⁰⁰ - 15⁰⁰), Drăgăneşti (între orele 15⁰⁰ - 16⁰⁰), Barcea Veche (între orele 16⁰⁰ - 17⁰⁰), Barcea Nouă (între orele 17⁰⁰ - 18⁰⁰), ”Sf. Ilie” (între orele 18⁰⁰ - 19⁰⁰), ”Adormirea Maicii Domnului” (între orele 19⁰⁰ - 20⁰⁰) şi Matca I cu slujbă de Priveghere şi Sfânta Liturghie.
 
Luni, 12 august, icoana va fi la parohiile Slobozia Blăneasa (între orele 8⁰⁰ - 9⁰⁰), Munteni I (între orele 9⁰⁰ - 11⁰⁰) şi ”Sf. Gheorghe”, unde va rămâne peste noapte în biserica parohială cu slujbă de Priveghere şi Sfânta Liturghie.
 
Marţi, 13 august, icoana va fi la parohiile Matca III (între orele 8⁰⁰ - 11⁰⁰), Corod 3 (între orele 11⁰⁰ - 13⁰⁰), Blânzi (între orele 13⁰⁰ - 14³º) şi Brătuleşti (între orele 14³º - 16⁰⁰).
De la Parohia Brătuleşti, icoana va fi adusă înapoi la Mănăstirea Adam, pentru ca luni, 14 august, începând cu ora 16⁰⁰, să fie oficiată slujba Privegherii, după ce icoana va fi purtată în procesiune până la altarul de vară al mănăstirii.
 
Aici, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un mare sobor de ieromonahi, preoți și diaconi va săvârși slujba Prohodului Maicii Domnului, în prezența evlavioșilor credincioși veniți la această mare sărbătoare închinată Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.
Citeşte mai departe ...

Delegația Bisericii Evanghelice de Baden Wurttemberg a ajuns în România

 
Anul acesta, cu binecuvântarea ÎPS Sale Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos, se desfășoară cel de-al XXX lea schimb de experiență cu studenții teologi lutherani din Tubingen, Germania.
Delegația germană, condusă de dna. Pastor Maria Gotzen Dold, Prelat în cadrul EKD, a sosit ieri și a fost întâmpinată la mănăstirea Caraiman, unde va petrecere 3 zile, alături de studenți gălățeni, membri ASCOR.
 
Delegatul ÎPS Sale Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos, este dl Codruț Mirică, Responsabil de proiect şi Coordonator activități externe de tineret.
 
Tema din acest an, care va fi analizată în cadrul mai multor seminarii şi discuții, susținute de ambele părți, este: "Biserica mea trebuie să se schimbe? Dar eu mă schimb?"
 
În cea de-a doua parte a programului, delegația va ajunge în Arhiepiscopia Dunării de Jos, unde va vizita mai multe mănăstiri şi parohii, iar în ziua de duminică 4 august, va lua parte la slujba Sfintei Liturghii arhierești în Catedrala Arhiepiscopală din Galați iar la final urmând să fie primită de către ÎPS Sa Arhiepiscop Casian.
Citeşte mai departe ...

Ciolacu: Autostrada Sibiu-Pitești, pentru prima oară, din vis devine realitate

Premierul Marcel Ciolacu susține că „Autostrada Sibiu-Pitești, mult promisă de către toți miniștrii Transporturilor și toți prim-miniștrii, pentru prima oară, din vis devine realitate”.
 
„Știu că nu a fost o perioadă ușoară, aproape o lună de zile, cu traficul oprit pe timpul zilei pe Valea Oltului. Și le mulțumesc tuturor oamenilor de bună-credință pentru înțelegere. Demagogii care n-au făcut nimic atunci când puteau nu mă interesează. Important este să facem, în sfârșit, aceste autostrăzi”, a transmis premierul Marcel Ciolacu.
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Taguri