Menu
RSS
Inspectoratul Școlar Județean Galați a reunit profesorii de „română”la o masă rotundă despre rolul  profesorului în actul de predare

Inspectoratul Școlar Județean Galaț…

Primul cerc metodic al pr...

Grădinița „Elena Doamna” va intra în modernizare

Grădinița „Elena Doamna” va intra î…

Clădirea Grădiniței cu pr...

Atac cibernetic la Electrica

Atac cibernetic la Electrica

Grupul Electrica a anunţa...

9 decembrie - Ziua internaţională împotriva corupţiei

9 decembrie - Ziua internaţională î…

Instituită de Organizaţia...

Infotrafic: Circulație în condiții de ceață pe mai multe drumuri din țară

Infotrafic: Circulație în condiții …

Centrul INFOTRAFIC din In...

Handbaliştii de la CSU Galaţi au învins în „infern” la Iași

Handbaliştii de la CSU Galaţi au în…

Duminică au fost programa...

Premierul Marcel Ciolacu: „Românii şi România au nevoie de legi şi instituţii puternice pentru a-şi apăra libertatea, pacea şi viitorul”

Premierul Marcel Ciolacu: „Românii …

Premierul Marcel Ciolacu,...

Paula Seling și Fuego vin la Festivalul de Datini și Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou „Tudor Pamfile”

Paula Seling și Fuego vin la Festiv…

Consiliul Județean Galați...

Fetele de la CSU Galaţi fac casă bună cu primul loc

Fetele de la CSU Galaţi fac casă bu…

Divizia A2, seria Est la ...

Prev Next

Vineri, 08 Noiembrie 2024 - Regional Press

„Zilele Medicale de la Dunărea de Jos” Galați – Brăila

Conferința Regională „Zilele Medicale de la Dunărea de Jos” Galați – Brăila, ediția a VIII-a, s-a desfășurat în perioada 7-8 noiembrie 2024, ca eveniment anual de prestigiu organizat de Colegiul Medicilor Galați și Colegiul Medicilor Brăila, sub patronajul Facultății de Medicină și Farmacie din Galați. Evenimentul științific de mare amploare a fost inițiat acum 8 ani de însuși președintele conferinței, prof. univ. dr. Aurel Nechita, care a reușit să coaguleze cele două comunități medicale din Galați și Brăila.

Manifestarea are o abordare multidisciplinară care se adresează tuturor medicilor specialiști din regiunea Sud-Est a României, cu peste 300 de participanți din județele Galați, Brăila, Vrancea și Tulcea, deschizând noi orizonturi în educația continuă, cercetarea și dezvoltarea profesională a medicilor specialiști, medicilor rezidenți și studenților Facultății de Medicină și Farmacie Galați.

Scopul principal al conferinței îl reprezintă promovarea celor mai recente descoperiri științifice, inovații tehnologice și bune practici medicale, toate contribuind la îmbunătățirea calității actului medical în regiunea Galați - Brăila.

Un aspect important al conferinței este faptul că aceasta reunește profesioniști de diferite specialități din întreaga regiune, reprezentând o manifestare științifică de referință pentru dezvoltarea colaborărilor interinstituționale și promovarea cercetării regionale Galați - Brăila. Astfel, conferința este un cadru propice pentru dezbaterea celor mai noi abordări și soluții de diagnostic și tratament.

Potrivit organizatorilor conferința are un impact semnificativ asupra comunității medicale din Galați și Brăila, contribuind la dezvoltarea unui sistem de sănătate performant, bazat pe cercetare, educație continuă și colaborare interinstituțională. Participarea activă a profesioniștilor din domeniu a asigurat, de altfel, succesul acestui eveniment de marcă în peisajul medical din Sud-Estul României.

Citeşte mai departe ...

Sâmbătă, Crosul Andreian pe străzile Galațiului

  • Publicat în Social

Sâmbătă, 9 noiembrie, se desfășoară cea de-a treia ediție a Crosului Andreian, organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos, Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR) – Filiala Galați.

Evenimentul are ca scop caritabil ajutorul financiar pentru Vlăduț, un copil de 8 ani operat de tumoră cerebrală occipitală , sinistrat în urma inundațiilor din județul Galați.

Cu acest prilej, între orele 11.00 – 13.00, se închide traficul rutier pe următoarele artere rutiere:

- Str. Mihai Bravu (tronsonul cuprins între str. Vasile Alecsandri și str. Basarabiei);

- Str. Paul Păltănea;

- Str. Gării (tronsonul cuprins între str. Paul Păltănea și str. Domnească);

- Str. Domnească (tronsonul cuprins între str. Gării și str. Dimitrie Bolintineanu).

Pe măsură ce coloana de participanți avansează, intersecțiile blocate de pe traseu vor fi redeschise traficului rutier.

Rute ocolitoare recomandate pe durata desfășurării evenimentului:

- str. Domnească (tronsonul cuprins între Parc Carol și str. Dimitrie Bolintineanu) – str. Dimitrie Bolintineanu - str. Științei – str. Basarabiei;

- str. Brăilei – str. Traian – str. Dimitrie Bolintineanu – str. Domnească;

- str. Gării – str. Al. I. Cuza – str. Egalității – str. Navelor – str. Domnească – str. Brăilei;

- str. Gării – str. Ana Ipătescu – str. Portului – b-dul Marea Unire;

- Calea Prutului – str. Lemnari – str. Al. Moruzzi – str. Ana Ipătescu.

De asemenea, vor surveni o serie de modificări suplimentare în circulația mijloacelor de transport în comun, informează municipalitatea gălățeană:

 - autobuzele care deservesc traseele 9 și 20 vor fi deviate pe str. Domnească - str. Navelor - str. Portului - str. George Enescu - str. Dogăriei - str. Gării - Gara CFR, atât la tur, cât și la retur;

- autobuzele care deservesc traseul 105 vor fi deviate pe str. Traian - str. Rizer - str. D. Bolintineanu - Grădina Publică - str. Domnească - str. Prundului - str. Traian - Bariera Traian, cu același retur;

- autobuzele care deservesc traseul 13 vor staționa pe str. Basarabiei la intersecția cu str. Domnească pe perioada restricțiilor de trafic aferente acestei intersecții, urmând să traverseze intersecția conform indicațiilor agenților de poliție rutieră;

- autobuzele care deservesc traseul 26 vor circula din Bariera Traian, pe str. Traian - str. Prundului - str. Domnească - str. D. Bolintineanu - str. Rizer - str. Traian – str. Brăilei - str. Domnească - str. Navelor - str. Portului - str. George Enescu - str. Dogăriei - str. Gării - Gara CFR, atât la tur, cât și la retur;

Pe măsură ce restricțiile de trafic vor fi ridicate, circulația mijloacelor de transport în comun va fi reluată etapizat pe trasee conform programului de transport.

Citeşte mai departe ...

Oţelul, „remiză albă” la Galați cu lanterna

  • Publicat în Sport

Returul Superligii a debutat vineri seara la Galaţi cu partida dintre Oţelul şi FC Botoşani, două echipe aflate în suferinţă în ultima perioadă. După câteva minute de tatonare, Oţelul cu câteva absenţe importante: Cisotti, Cisse, accidentaţi şi Stevanovic, suspendat şi părăsită de suporteri, în tribune fiind prezenţi doar vreo 3000 de spectatori, a preluat iniţiativa. Prima ocazie a venit în min.9 când lovitura de cap a lui Juric s-a dus peste poartă iar primul corner în min.14. Oaspeţii au replicat foarte periculos în min.29 când Chică-Roşă a şutat pe lângă de la 12 metri. Prima repriză a fost anostă, fără faze de poartă, cu un joc la mijlocul terenului. Foarte supărat şi pe bună dreptate, antrenorul Dorinel Munteanu l-a schimbat încă din min.43 pe Djuric cu Pop. Echipa noastră putea să deschidă scorul în prelungirile primei reprize când centrarea lui Maciel a fost reluată de Teles, complet liber, cu o lovitură de cap care nu a găsit cadrul porţii. Repriza a doua a debutat cu primul corner în contul oaspeţilor executat de Bodişteanu. Jocul a rămas încâlcit, cu multe greşeli de ambele părţi. În min.67 Botoşaniul a fost foarte aproape să-şi dea autogol. Primul şut pe spaţiul a aparţinut oaspeţilor, în min.70 Mitrovic l-a executat cu sânge rece pe Popescu, ieşit neinspirat din poartă dar Oţelul a avut noroc, golul fiind anulat după analiza din camera VAR pentru offside. Botoşănenii au avut momente bune dar din min.84 au rămas în inferioritate după ce Sadiku a primit cel de-al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu. Roş-alb-albaştrii s-au aruncat în atac dar au făcut-o haotic şi tabela de marcaj a rămas nemodificată. Oţelul a aliniat formaţia: Popescu -Maftei (min.68 Tănasă), Zivulic, Angha, Tomasevic -Roşu (min.57 Adăscăliţei), Lameira, Teles (min. 57 Bourard) -Maciel, Juric (min.68 Cojocaru), Djuric (min.43 Pop). Oţelul a dezamăgit şi înregistrează al 5-lea joc consecutiv fără victorie. Roş-alb-albaştrii joacă luni 11 noiembrie, de la ora 21.00, pe stadionul Oţelul cu CFR Cluj, restanţa din cea de-a 6-a etapă.

Citeşte mai departe ...

United a avut trei jucători la Naţionala României

  • Publicat în Sport

Naţionala de futsal a României, cu trei jucători de la campioana United pe teren: Andrei Crăciun, Darius Nastai şi Daniel Araujo a participat la Porec în Croaţia la „Men s November Challenge Futsal Week”. Tricolorii au învins de două ori Bulgaria, 8-1 (4-0) respectiv 7-0 (3-0). „Tigrul” Crăciun a fost desemnat de organizatori cel mai bun jucător. Premii individuale au fost acordate şi doi foşti jucători ai echipei gălăţene: Petrişor Toniţă, cel mai bun portar şi Vlăduţ Dudău, cel mai bun marcator.
Liga 1 la futsal se va relua în weekend cu partidele celei de-a 9-a etape. Campioana României va avea un program infernal în această lună. United va juca în deplasare cu Sepsi Sf.Gheorghe, pe 12 noiembrie şi CSM Tg.Mureş, pe 14 nioembrie, restanţa din ultima etapă a turului, CFR 1933 Timişoara, pe 18 noiembrie, acasă. În perioada 26 noiembrie -1 decembrie, formaţia pregătită de brazilianul Cacau va participa la Cartagena în Spania la Elite Round-ul UEFA Futsal Champions League unde va întâlni în grupa A pe: Catania C/5 -Italia, Riga Futsal Club -Letonia şi Cartagena -Spania.

sursa foto Futsal Week

Citeşte mai departe ...

Prevenirea infecțiilor nosocomiale. Costel Fotea: Sistem inteligent pentru igiena mâinilor la Spitalul de Boli Infecţioase

Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi, unitate spitalicească aflată în subordinea Consiliului Judeţean Galaţi, a fost dotat cu un sistem inteligent pentru igiena mâinilor, cu ajutorul căruia se poate înregistra unde şi de câte ori şi-au igienizat mâinile medicii, asistentele, infirmierele şi îngrijitoarele din spital.

„Verificarea igienei mâinilor este facilitată astăzi prin tehnologie. Astfel, la Spitalul de Boli Infecțioase a fost instalat un sistem inteligent de monitorizare a igienei mâinilor. Medicii, asistentele, infirmierele și îngrijitoarele spitalului poartă fiecare un ecuson cu senzori care înregistrează cine, unde și de câte ori și-a igienizat mâinile în timpul turei de lucru. Prima secție în care a fost instalat acest sistem, în cabinetele medicale și pe holul principal, este cea de dermatologie”, a transmis preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea. 
 
Odată implementat complet, sistemul va permite epidemiologilor spitalului să verifice, pe categorii de personal, dacă au fost respectate regulile de igienă, ce cantități de substanțe au fost utilizate și în care spații ale spitalului este necesară suplimentarea dispozitivelor de igienizare.
 
Investiția are ca scop prevenirea infecțiilor nosocomiale și este realizată de Consiliul Județean cu ajutorul fondurilor europene atrase.
Citeşte mai departe ...

Sâmbătă, 9 noiembrie, cu acces de la 20:00, la Daily Pub din Galaţi, Eyedrops îşi lanseaă noul lor album

Ce înseamnă să fii viu? Ce faci cu norocul de a fi prezent aici, acum? În ce îl transformi şi cu cine îl împarţi? Ce sens au toate? Întreabă-te, găseşte propriul răspuns. Va fi cel corect. Ei zic că se simt cei mai vii atunci când stau faţă în faţă cu noi, cântându-ne. Şi că momentele pe care le trăim împreună nu se compară cu nimic altceva.
Ne revedem cu EYEDROPS pe 9 noiembrie la Daily Pub, la lansarea noului lor album. Vin să ne povestească ce-au mai trăit, ce-au mai înţeles şi încotro merg. EYEDROPS - Visători pragmatici, melancolici progresişti, introverşi gălăgioşi: patru băieţi în căutarea libertăţii absolute. Concertele lor au fost descrise ca fiind în mod paradoxal energizante şi generatoare ale unei stări de puternică melancolie, iar discursul băieţilor este caracterizat de o surprinzătoare sinceritate. EYEDROPS şi-a început povestea în 2012, cu piese în limba Engleză. Odată cu anul 2015 şi cu îmbrăţişarea limbii române ca mediu de exprimare, trupa şi-a consolidat propria poziţie pe piaţa românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Prezent”, „Bicicleta” sau "Ultima noapte".

Citeşte mai departe ...

Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc de Sf. Mihail și Gavril onomastica

În fiecare an, pe 8 noiembrie, creştinii îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor spre Rai. În această zi se face marea pomenire a tuturor morţilor din familie.

Numele Arhanghelului Gavriil este tradus din ebraică prin „Dumnezeu este puterea mea”. Este Sfântul considerat mesagerul veștilor bune deoarece, potrivit Noului Testament, El le-a vestit sfinților părinți Ioachim și Ana Nașterea Fecioarei Maria. Tot Arhanghelul Gavriil este cel care a vestit nașterea Mâintuitorului către Maica Domnului.

Numele Mihail este tradus din ebraică prin „Cine-i ca Dumnezeu”. Este considerat cel care transmite rugăciunile adresate de credincioși Tatălui Ceresc, dar și cel dintâi dintre îngerii păzitori, care s-a luptat cu îngerii răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu.

Conform credinţei populare, în această zi de sărbătoare a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril nu se lucrează, întrucât cine nesocoteşte această regulă se va chinui înainte de moarte.

În ziua de Sf. Mihail și Gavriil, credincioșii aprind lumânări la biserică sau acasă, pentru a cere ocrotire și ajutor de la sfinți. De asemenea, pe 8 noiembrie se dau de pomană alimente și băuturi, pentru sufletele celor trecuți în neființă.

De Sf. Mihail și Gavriil, se spune că nu este bine să se lucreze la câmp, să se coasă, să se spele rufe sau să se facă focul în casă. Sâmbăta dinaintea sărbătorii este dedicată pomenirii morților. Se merge la cimitir, se aprind lumânări și se împart alimente.

Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc vineri onomastica. Potrivit datelor furnizate de Direcţia generală pentru evidenţa persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în total sunt 830.221 de bărbaţi care sunt vineri sărbătoriţi. Aceştia poartă numele de: Gabi – 4.084; Gabita/Găbiţă/Gabiţă – 102; Gabriel – 330.276; Gavriil – 270; Gavril – 16.471; Gavrila/Gavrilă – 5.804; Michi – 90; Mihai – 367.975; Mihail – 61.024; Mihaila/Mihăilă – 621; Mihaita/Mihăiţă/Mihaiţă – 29.251; Mihalache – 1.325; Mihalcea – 62; Mihnea – 11.652; Mihu – 65; Misa/Mişa – 53; Misu/Mişu – 1.096.

În ceea ce priveşte femeile, sunt întâlnite cel mai des numele: Gabi- 3.406; Gabita/Găbiţa/Gabiţa – 183; Gabriela – 256.580; Gavrila – 8; Michi -12; Mihaela – 367.653; Mihaiela – 6.462; Mihaila – 764; Mihaita/Mihaiţa/Mihăiţa – 546; Misa/Mişa – 19, în total fiind 635.633 de sărbătorite.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Taguri