Costel Fotea: Construim cea mai frumoasă seră de plante exotice din regiune Recomandat
- Scris de Horatiu Dumitrescu
- No comment
Lucrările la sera de plante exotice, amplasată pe locul fostului schelet metalic din Grădina Botanică, avansează constant, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.
„O mare parte din instalația electrică, precum și o parte din tubulatura și instalațiile de climatizare, încălzire și dezgheț sunt deja montate. Mai mult, am decis ca palmariumul serei, care va avea aproximativ 20 de metri înălțime, să ofere o experiență unică pentru vizitatori, care se vor simți ca într-o “pădure tropicală”. Cu siguranță, acest loc, în care gălățenii vor putea admira plante exotice aduse din diverse colțuri ale lumii, va deveni unul dintre cele mai apreciate și vizitate locuri din Galați”, a transmis Costel Fotea.